Liberalii au început SONDAJUL pentru Primăria Piteşti

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

În această săptămână, PNL Argeş a dat startul sondajului, care va decide ce candidat dintr-un număr de şase va avea cele mai mari şanse în competiţia de la anul pentru Primăria Piteşti.

Ana Stan, Marius Postelnicescu, Narcis Sofianu, Mihai Coteţ, Alexandru Tudan, dar şi Dănuţ Dinu sunt numele incluse în acest sondaj, care a început deja în cartierele din Piteşti.

“Rezultatele le vom avea în luna septembrie, când se vor face raportări în funcţie de situaţia fiecăruia dintre candidaţi. Cum sunt ei percepuţi, gradul de încredere, ce obiective, teme şi proiecte de viitor îşi propun pentru Piteşti şi aşa mai departe. Raportul va ajunge la Biroul Executiv Naţional al PNL, care va decide, într-un final, candidatul potrivit al PNL Arges pentru Primăria Piteşti”, a declarat preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, pentru interespublic.ro.

Cei înscrişi au termen până săptămâna viitoare să-şi expună, încă o dată, deciziile de a rămâne sau nu în această cursă, ultimul termen în care candidaturile ar mai putea suporta modificări fiind stabilit pentru luna august, a mai declarat Adrian Miuţescu.

Deşi Dănuţ Dinu a găsit varianta PMP de a candida pentru funcţia de primar al Piteştiului, acesta a apucat sa fie inclus în sondajul liberalilor.

AICI: Danut Dinu candideaza din partea PMP

 

Write A Comment