PSD Argeş, între Viorica Dăncilă şi Şerban Nicolae

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Liderii PSD Argeş s-au întrunit joi, 27 iunie, în Biroul Permanent Judeţean, pentru a pune pe tapet o decizie unanimă a susţinerii viitorului  preşedinte al PSD România. PSD Argeş preferă două nume din lista de şase candidaţi la cea mai mare funcţie din PSD: Viorica Dăncilă şi Şerban Nicolae. La şedinţă au participat: Şerban Valeca, Simona Bucura Oprescu, Nicolae Velcea, Radu Vasilică, Cristina Stocheci, Dan Manu, Ion Mânzână, Dorin Mărăşoiu, Cristian Gentea, viceprimarul Sorin Apostoliceanu, primarii Ion Georgescu, Ion Dumitru şi Aurel Bălăşoiu, Tatiana Preduţ şi Vasile Negoescu. Deputata Simona Bucura Oprescu este o susţinătoare a premierului Dăncilă pentru funcţia de preşedinte al PSD, în vreme ce Ion Mânzână sau Radu Vasilică l-ar prefera pe Şerban Nicolae, arată surse. La şedinţa BPJ de ieri a PSD au avut loc doar dezbateri, fără opţiunea votului.

Pentru funcția de președinte al partidului au intrat în cursă: Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Ecaterina Andronescu, Liviu Pleșoianu, Ilie Rotaru şi Cătălin Stoichiță. Noua conducere a PSD se va stabili mâine, 29 iunie, în cadrul Congresului naţional al partidului.

Write A Comment