În judeţul Argeş există la acest moment trei cadre medicale infectate cu virusul COVID-19.

Potrivit Prefecturii Argeş, este vorba despre două asistente medicale de la Spitalul Municipal Câmpulung și o infirmieră de la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung. Cele trei cadre medicale manifestă forme ușoare ale bolii provocate de coronavirus și se află în prezent internate la Spitalul Orășenesc Mioveni.

Ancheta epidemiologică este încă în derulare, dar s-a stabilit deja că infirmiera de la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung s-a infectat în afara unității medicale.

S-au luat probe de la 16 contacţi (colegi din spital)

Au fost recoltate probe de la toți contacții celor trei cadre medicale, în număr de 16, toți colegi din spital. Persoanele care au luat contact cu asistentele și infirmiera infectate cu COVID-19 au fost plasate în izolare. Specialiștii DSP Argeș așteaptă rezultatul testelor. Menționăm faptul că respectivele cadre medicale, confirmate pozitiv, au luat virusul, cel mai probabil, înainte ca unitățile medicale din Câmpulung să fie declarate spitale COVID-19. Angajații au prezentat simptome aproape concomitent cu procesul de reorganizare al spitalelor din Argeș.

Atât Spitalul Municipal Câmpulung, cât și Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung au fost desemnate unități COVID prin hotărârea CJSU nr 14 din 3 aprilie 2020, după cum a anunţat Prefectura Argeş.

UPDATE ora 13.00: Astăzi, 8 aprilie, judeţul Argeş înregistrează 33 de cazuri pozitive COVID.

Citeşte şi: Nepoata bătrânei decedate de COVID, declaraţii

Write A Comment