Astăzi, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Pitești, a fost pus în funcțiune aparatul de plasmafereză, folosit pentru tratarea celor infectați cu virusul COVID-19, printr-un tratament inovator.

Acesta este folosit la colectarea de plasmă umană şi este însoţit de 100 de kit-uri de colectare plasmă cu scopul de a se asigura accesul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună colectată de la convalescenţi.

Potrivit Prefecturii Argeş, există deja 63 de argeșeni vindecați de COVID-19, care ar putea contribui la însănătoșirea semenilor lor. Astăzi, 5 mai, în judeţul Argeş 63 de argeşeni sunt vindecaţi, 160 sunt infectaţi, iar 256 se află încă în carantină.

« Mă bucur sincer că vom folosi în Argeș un astfel de aparat, e o chestiune de câteva zile, timp în care formarea personalului va fi gata. Vom identifica donatorii eligibili pentru acest aparat, sunt sigur că persoanele care s-au vindecat vor fi dornice să ajute la tratarea altor pacienți. Cred că vom găsi donatori suficienți la nivelul județului Argeș. Dacă nu, punem la dispoziție această infrastructură pentru a putea primi donatori și din alte județe. Noi vrem să facem tot ceea ce ține de noi pentru a însănătoși sistemul medical argeșean, pe de o parte și, bineînțeles, argeșenii. Ne bucurăm, este un moment important, putem contribui la tratament și la vindecarea bolnavilor COVID. După trecerea acestei perioade, vom face toate demersurile necesare ca acest aparat să rămână în continuare în județul Argeș, tot prin donație sau sponsorizare și sunt sigur că vom putea trata și alte infecții », a declarat prefectul Emanuel Soare.

Directorul DSP Argeș, Alexandru Guiță, îi îndeamnă pe cei vindecați de COVID-19 să doneze plasmă pentru tratarea altor pacienți. “Astfel de aparat mai există la Iași și Timișioara, vor mai urma încă 14 aparate, după informațiile mele. Donatorii se încadrează în procedura națională de donare de sânge, beneficiază de toate drepturile unui donator de sânge, sănătatea lor nu este deloc pusă în pericol. Investiția noastră practic este zero. O parte dintre consumabile ne-au fost puse la dispoziție, o parte dintre kiturile de recoltare vor fi achiziționate prin Programul Național de Sănătate”, a declarat Alexandru Guiță.

Pe 15 aprilie a fost încheiat un protocol între DSP Argeş şi firma Besmax Pharma, prin care a fost pus la dispoziţie, cu titlu gratuit pentru un an, Centrului de Transfuzie Sanguină din Piteşti acest echipament nou de plasmafereză.

“A fost o luptă contra cronometru, ca acest aparat să ajungă urgent în județul Argeș și au fost implicați oameni de la cel mai înalt nivel, precum primul-ministru, Ludovic Orban sau conducerea actuală a DSP Argeș și prefectul Emanuel Soare. De asemenea, în curând va fi funcțional și aparatul pentru testare, tip Real Time PCR, pe care l-am achiziționat prin Unifarm, cu sprijinul Holcim Câmpulung. Le mulțumesc public tuturor celor implicați în acest proiect, pentru efortul depus și pentru că au înțeles cât de importantă este sănătatea argeșenilor și dezvoltarea sistemului medical județean”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

in foto: Monica Chiran- director Centrul de Transfuzie Sanguină Argeş, Alexandru Guiţă- director DSP Argeş şi prefectul de Argeş, Emanuel Soare

 

 

Write A Comment