Ministra Justiției, Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș și candidată la Camera Deputaților, continuă întâlnirile cu argeșenii. Echipa Partidului Național Liberal Argeș pentru Parlamentul României a făcut, și ieri, un tur de forță în tot județul. Candidații PNL Argeș la alegerile parlamentare au stat de vorbă, ieri, cu sute de oameni din Pitești, Bascov, Boteni, Morărești, Poienarii de Argeș, Mozăceni, Ștefănești, Schitu Golești, Rucăr, Poienarii de Muscel și Mioarele. Ministra Justiției, Alina Gorghiu, Radu Perianu, Mihai Coteț, Dorin Voicu și Eduard Florea, candidați la Parlamentul României, s-au întâlnit, în prima parte a zilei cu sute de argeșeni. Au fost purtate discuții libere iar liberalii le-au prezentat soluții ce pot fi puse în practică în următorii ani. Cetățenilor cu care s-au întâlnit, liberalii le-au vorbit despre proiectele din programul de guvernare dar și despre planul de țară „România prosperă și sigură” propus de președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă. Și Radu Perianu, candidat…
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat ieri la Piteşti că aplicaţia ghiseul.ro, lansată de circa două luni, a fost descărcată pe telefon de nu mai puţin de 200.000 de români. Sebastian Burduja face un apel către primăriile din Argeş care nu s-au înscris încă pe ghiseul.ro să se înroleze pe această platformă, date fiind beneficiile majore de care pot dispune cetăţenii. “La nivel naţional există 1,7 milioane utilizatori ai platformei ghiseul.ro 200.000 de români au aplicaţia ghiseul.ro pe telefonul mobil. De asemenea, cazierul judiciar a fost emis online gratuit către 100.000 de români. Asta înseamnă 100.000 de ore economisite şi 100.000 de coli care nu au mai fost utilizate, un exemplu practic al beneficiilor digitalizării. În judeţul Argeş, 49 de UAT-uri (primării) sunt înrolate în platformă, 53 nu sunt în ghiseul.ro, adică una din două localităţi din Argeş nu sunt în ghiseul.ro şi fac un apel să se înroleze. Ministerul pune…
Proiectul PNL privind acordarea unui stimulent pentru toţi nou-născuţii din Argeş, a picat din nou la vot, neprimind nici avizul de legalitate, deşi noua formă în care a fost depus este identică celei de la Ploieşti, unde Consiliul Local a votat în unanimitate pentru un astfel de ajutor financiar. Săptămâna trecută s-a lansat şi informaţia neoficială că inspectorii Curţii de Conturi ar intenţiona să facă mai multe verificări în localităţile argeşene unde acest stimulent este aplicat de circa un an sau doi, existând riscul ca banii deja viraţi către părinţi să fie impuşi ca posibil prejudiciu şi să fie returnaţi. Stimulentul se aplică în comune precum Bascov şi Bradu. Sursele noastre acreditează ideea că, aşa cum Consiliul Local Piteşti şi altele din ţară sunt de părere, în majoritate, că pentru oferirea unui sprijin bebeluşilor este nevoie de o lege specială, care nu există, nici alte Consilii Locale nu ar avea…
PNL Argeș a demarat o campanie de consultare publică prin intermediul căreia doreşte să afle care sunt prioritățile argeșenilor pentru bugetul viitor al fiecărei localități din județ. “Dacă cetățenii au propuneri pe care le consideră oportune pentru comuna în care locuiesc și doresc să le includă în bugetul pentru anul 2023, îi rugăm să le comunice consilierilor liberali sau pe pagina noastră de Facebook https://www.facebook.com/ePNLArges. Aleșii locali liberali vor transforma ideile de la voi în amendamente la bugetul pentru 2023 și le vor supune votului în consiliile locale. Vrem transparență decizională și dorim să implicăm cetățeanul în inițiativa administrativă! De aceea este foarte important să ne transmiteți care sunt prioritățile și propunerile voastre pentru viitorul buget. Împreună facem Argeșul să conteze, oraș cu oraș, comună cu comună!” – a transmis Departamentul de Comunicare al PNL Argeș
Vineri, 20 mai, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a anunţat lansarea spre consultare publică a Ghidurilor solicitantului pentru investiţii din cadrul Componentei 1 din PNRR – Managementul apei. Potrivit declaraţiilor deputatului PNL de Argeş, Daniel Constantin, după ce Guvernul a alocat sume importante pentru dezvoltare, prin Programul Saligny, acesta găseşte noi măsuri pentru crearea zonelor de investiţii cu adresabilitate cât mai largă către beneficiari. “Iată că, după investiţiile alocate prin Anghel Saligny, care plasează Argeşul pe un loc fruntaş în clasamentul judeţelor cu cele mai multe fonduri alocate, ghidurile anunţate de Ministerul Mediului sunt menite să direcţioneze sprijinul financiar, atât în direcţia sistemelor de apă şi canalizare, dar şi pentru dezvoltarea localităţilor care au sub 2000 de locuitori. Astfel, localităţile din judeţul Argeş, cu număr mic de locuitori, vor avea posibilitatea să aplice un astfel de program, care acum este o realitate. Sunt soluţii găsite de Guvern, pentru comunităţile care…



