Elevi ai Şcolii “Mihai Eminescu” Piteşti, prieteni fără frontiere cu elevii din Kragujevac

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Piteşti a încheiat prima etapă a celei de XIV-a ediţii a proiectului internaţional “Educația prin cultură – Prieteni fără frontiere!” Acest proiect este implementat anual cu Şcoala “Milutin I Draginja Todorovic” din Kragujevac- Serbia, oferind de fiecare dată experienţe unice de schimb al valorilor educaţionale dintre cele două ţări. În acest an, călătoria spre noi descoperiri ale civilizaţiei din Serbia s-a desfăşurat sub însemnul „Inspirație pentru un viitor fără bariere culturale” şi a avut loc în perioada 20-24 octombrie.

Un număr de zece elevi (Marius, Ianis, Patricia, Alexandru, Andrada, Alexandra, Alesio, Ernesto, Eduard şi Raluca) s-au aflat vreme de patru zile în oraşul înfrăţit cu Piteştiul, Kragujevac. Aceştia au fost însoţiţi de profesorii Cristina Langa, Luiza Zamfira (învățământ primar), Roxana Petean (engleză), Mihai Burdușa (matematică) și de către directorul Școlii Mihai Eminescu, Marian Haiducu. Elevii piteşteni au avut ocazia să cunoască modul de viaţă al copiilor sârbi de vârsta lor, chiar în mijlocul familiilor acestora, şi-au împărtăşit pasiunile, şi-au făcut surprize, au aflat despre tradiţii şi cultură, au vizitat obiective istorice, au legat prietenii.

Delegaţia Şcolii “Mihai Eminescu” a participat şi la evenimente cu o înaltă încărcătură emoţională, fiind prezentă la Monumentul “Zbor Curmat” din Parcul Memorial Sumarice, unde a avut loc o slujbă impresionantă, dar şi un spectacol melodramatic tulburător, în memoria sârbilor ucişi (printre victime s-au aflat elevi şi profesori) în perioada ocupaţiei naziste.

Elevii piteşteni au fost angrenaţi în ateliere mixte de creaţie, cot la cot cu elevii sârbi, fiind şi martorii unui schimb educațional ad-hoc în cadrul unei ore de matematică, avându-l ca protagonist pe directorul Marian Haiducu.  Elevii Şcolii “Milutin I Draginja Todorovic” şi-au încântat oaspeţii de la Şcoala “Mihai Eminescu” şi cu o serie de momente artistice inedite, printre care s-a numărat interpretarea piesei “Mândruţo cu ochi ca mura”.

Directorul Școlii “Milutin I Draginja Todorovic”, Dragan Pavlovic, a oferit delegației Şcolii “Mihai Eminescu” prilejul de a admira numeroase locuri pitorești ale Serbiei și fostei Iugoslavii, printre acestea numărându-se o întoarcere în timp cu trenul pe calea ferată Šarganska Osmica, dar şi o călătorie pe urmele faimosului regizor Emir Kusturica în satul tradițional Drvengrad.

În primăvara anul viitor, prietenii sârbi ai celor 10 elevi ai Şcolii „Mihai Eminescu” se vor afla, la rândul lor, la Piteşti, în cadrul unei delegaţii formate din profesori ai Şcolii „Milutin I Draginja Todorovic”, marcând astfel schimbul de experienţă cultural-educaţională, în proiectul internaţional „Prieteni fără frontiere”.
Orașul Pitești și orașul Kragujevac sunt înfrățite din 1971, în anul 2000 reînnoindu-se această relație de bună colaborare care a permis schimburi culturale, tabere pentru elevi cu performanțe școlare deosebite, participări ale oficialităților locale, prin reciprocitate, la diverse evenimente organizate de cele două municipalități.

“Educaţia, în perspectiva deschiderii către valori multiple, reprezintă un demers pe deplin justificat, întrucât vizează mai buna inserţie a omului într-o lume spirituală polimorfă şi dinamică. O cultură este mare nu numai prin ea însăşi, ci şi prin felul în care permite deschideri spre exterior, lucruri care se observă și se învață încă de pe băncile școlii și continuă întreaga viață. De aceea, educația capătă o dimensiune interculturală, al cărei obiectiv principal rezidă în pregătirea elevilor pentru a percepe, accepta, respecta şi a experimenta întâlnirea cu celălalt, ca fiind un motiv de bucurie, o ocazie de întărire a sentimentului vieţuirii laolaltă, o dorinţă a unei  împreună simţiri şi binevenite conlucrări. Altul este un prilej de descoperire şi conştientizare a realei identităţi; în căutarea celuilalt, ne descoperim pe noi înşine, ne dăm seama de ceea ce suntem, sperăm, merităm. Frumuseţea existenţială ne este dată de celălalt, de miracolul ieşirii din sine, de proiectarea în altul, de iubirea celui apropiat – precum şi a celui îndepărtat!”- este unul din devizele  Şcolii „Mihai Eminescu” Piteşti.

Despre schimbul de experienţă al elevilor Şcolii „Mihai Eminescu” în Serbia, pe larg AICI într-un reportaj plin de autenticitate.

Detalii despre proiectul internaţional „Prieteni fără frontiere”, dezvoltat de Şcoala Mihai Eminescu Piteşti, AICI

Fotografii: www.scoala11.ro

 

Write A Comment