„Doamnelor și domnilor, Stimați invitați, mă bucur că sunt astăzi aici, mai ales că ieri am avut o întrevedere și cu președintele Parlamentului de la Chișinău, domnul Igor Grosu. Vă urează succes în aceste zile!
Sunt acțiuni care arată că relațiile dintre cele două țări sunt mai strânse ca niciodată, inclusiv la nivel parlamentar. Integrarea europeană, menținerea reformelor, asigurarea rezilienței energetice sunt obiective prioritare pentru Republica Moldova. România sprijină cu tot ceea ce poate în acest sens, miza comună, imediată, fiind menținerea stabilității Republicii Moldova. România sprijină ferm și traseul european al Republicii Moldova. Un succes, important: primirea de statut de candidat din partea UE, o responsabilitate istorică și o șansă unică care nu trebuie irosită. Democrația Republicii Moldova poate fi mai puternică doar în Europa.
Azi, mai facem un pas înainte în relațiile dintre cele două state. Felicit toți parlamentarii implicați, pe cei doi președinți de comisii juridice, dna Olesea Stamate și dl Cristian Niculescu – Țăgârlaș, pentru că duc mai departe, azi la Pitești, tradiția ședințelor comune și pentru că au stabilit două teme foarte importante: educația juridică în școală și compatibilizarea profesiilor juridice din România și Republica Moldova.
Trebuie să construim împreună pentru viitor. În acest sens, educația juridică a tinerilor este esențială. Pentru a ține direcția corectă, pentru a forma cetățeni dedicați statului de drept, domniei legii, care au o mentalitate democratică și europeană. În România, recent s-a modificat legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat în sensul compatibilizării profesiei de avocat cu activitățile didactice cu conținut juridic în învățământul liceal și gimnazial (sunt unul dintre inițiatori) și legea educației naționale, în sensul introducerii cursurilor de educație antreprenorială, financiară și juridică.
În noiembrie 2022, Ministerul Justiției a încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație şi Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România. Cu scopul de a promova educația juridică la toate nivelurile de învățământ: primar, secundar, liceal și universitar. Un proiect ambițios la care sunt chemați să participe reprezentanții tuturor profesiilor juridice: magistrați, avocați, notari publici, executori judecătorești, mediatori, practicieni în insolvență, consilieri juridici, reprezentanți ai societății civile, cu studii în domeniul juridic… dar am remarcat lipsa Parlamentului din acest protocol … și cred că putem remedia acest lucru!
Avem mulți parlamentari cu pregătire în domeniul științelor juridice și cred că Parlamentul trebuie să fie parte într-un protocol de acest fel. Ca toate profesiile menționate anterior. Și pentru că prietenul meu, avocat, vicepreședinte al Uniunii Avocaților, Daniel Fenechiu, este aici, îi lansez această provocare.
Am primit mulți elevi la Palatul Parlamentului. O mare plăcere să stau de vorbă cu ei. Ceea ce am spus mai sus are în spate această experiență. Ca parlamentari cu studii juridice, putem pune și noi o cărămidă – două … pentru ca tinerii de azi, generațiile care vin după noi, să aibă o cunoaștere bună a dreptului.
Una dintre temele foarte dragi mie despre care tinerii au cerut detalii a fost cea a introducerii votului la 16 ani. Și cred că întărirea educației lor juridice este o etapă importantă pentru aceasta! E important să știe cum funcționează statul român, care sunt instituțiile cheie, ce e cu Constituția, cu drepturile și libertățile lor.
În ceea ce privește compatibilizarea profesiilor juridice din România și Republica Moldova, avem un bilanț de succes:
–   Acord privind recunoașterea reciprocă a diplomelor,
–   schimbul de bune practici în domeniul profesiilor juridice.
–   reuniuni de lucru la nivelul notarilor, avocaților… executorilor judecătorești
Cred că pe fiecare direcție profesională se pot face pași înainte. Toți cei care activează în profesia dreptului în România și Republica Moldova au multe de oferit unii altora.

Reformele în domeniul justiției în Republica Moldova sunt esențiale pentru integrarea europeană. Sunt o mare susținătoare a colaborării noastre și a corelării legislației dintre cele două țări. Urmăresc legislația și proiectele implementate de Moldova și vreau să vă felicit pentru eforturile pe care le faceți!
În încheiere, aș vrea să folosesc acest cadru oficial pentru a mă referi la o idee la care țin mult, mai ales că doamna președintă Stamate este aici. În 2022, am participat la Chișinău la un eveniment foarte frumos, lansarea Platformei femeilor deputate din Republica Moldova. La 1 noiembrie 2022, doamna Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a participat la Conferința internațională de la București privind egalitatea de gen.
Ca o continuare a acestor demersuri, vă informez că am adresat domnului Grosu propunerea de a organiza și o reuniune a Platformei femeilor deputate din Republica Moldova cu femeile parlamentar din România! Aș fi încântată să o găzduiesc la Senat sau să mergem la Chișinău și cred că ar fi un eveniment de suflet pentru toți românii!
Fac apel la parlamentarii din ambele țări să continue și în 2023 demersurile pentru promovarea egalității de gen și să sprijine realizarea acestui obiectiv!”- a declarat Alina Gorghiu astăzi la Ramada-Piteşti, cu ocazia întrunirii comisiilor juridice ale Senatului României şi Parlamentului Republicii Moldova. 

Write A Comment