Avocatul Poporului- măsuri pentru protecţia sutelor de copii din Piteşti, cu părinţii plecaţi la muncă străinătate

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Avocatul Poporului a emis mai multe măsuri obligatorii pentru şeful Direcţiei de Asistenţă Socială Piteşti, Sorin Iancu, în cadrul unei recomandări oficiale publicată ieri, 10 martie, pe avp.ro

Perioada pandemiei COVID 19 a îngreunat şi procedurile de monitorizare  a copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în afara ţării. De aceea, după mai multe analize asupra situaţiilor obţinute de la Direcţia de Asistenţă Piteşti, Avocatul Poporului i-a solicitat directorului Sorin Iancu să ceară sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, dar şi pe cel al primarului Piteştiului. Acest sprijin este necesar pentru ca, în colaborare cu şcolile, cu medicii de familie, cu reprezentanţi ai Bisericii şi ai „Salvaţi Copiii”, să se identifice toate mijloacele practice, prin care să se poată verifica cum sunt îngrijiţi aceşti copii şi dacă sunt respectate prevederile Legii 272, privind protecţia şi promovarea drepturilor lor.

Conform datelor obţinute de către Avocatul Poporului de la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Piteşti, în anul 2020, din cauza restricţiilor impuse de pandemie, au fost limitate deplasările la locuinţele copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, pentru completarea fişelor de observaţie, dar şi pentru identificarea riscurilor. De asemenea, rudele/reprezentanţii legali ai copiilor nu au mai fost de acord, ca în anii trecuţi, să relaţioneze în mod direct, cu inspectorii DAS. Astfel, verificările impuse de lege au fost realizate prin apeluri video sau prin convorbiri telefonice cu minorii şi familia.

Potrivit Avocatului Poporului, DAS Piteşti a spus că are în vedere să intensifice corespondenţa on-line pe reţelele de socializare şi oferirea de servicii sau beneficii sociale pentru aceşti copii. Directorului DAS, Sorin Iancu, i se solicită însă ca, în mod obligatoriu, pe lângă sprijinul care trebuie să-l ceară autorităţilor locale, să elaboreze o procedură internă care să răspundă cerinţelor de identificare a riscurilor care pot apărea în cazul acestor minori, în contextul pandemic actual. Procedura va trebui publicată atât pe site-ul DAS, cât şi al Primăriei Piteşti, dar şi pe reţelele de socializare, în orice locuri vizibile, astfel încât să ajungă la cunoştinţa persoanelor care se ocupă de îngrijirea copiilor cu părinţii aflaţi peste graniţe.

Potivit avp.ro, în anul 2019, în Piteşti erau înregistraţi 656 de minori (cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare), iar Direcţia de Asistenţă Piteşti a efectuat doar 329 de deplasări la adresele acestora.

Anul trecut, în evidenţe se aflau 586 de minori, îngrijiţi de rude/reprezentanţi legali.

VEZI AICI, INTEGRAL: Recomandare AVP

sursa: avp.ro

Write A Comment

error: Content is protected !!