Familia de notari Mariana Florescu şi Gheorghe Florescu Căunei a câştigat definitiv procesul în care Prefectura Argeş a cerut anularea autorizaţiei de construcţie a blocului pe care cei doi l-au construit în Piteşti, prin societatea administrată de fiul lor, Adrian Florescu Căunei. Decizia definitivă a fost emisă de Curtea de Apel Ploieşti, instanţa care a judecat recursul Prefecturii, după ce dosarul a fost strămutat din Argeş, la cererea familiei Căunei. Potrivit judecătorilor, recursul făcut de Prefectură a fost nul, adică nemotivat.

Adrian Florescu Căunei: Au fost făcute nişte speculaţii

Întregul proces a durat vreo trei ani. Cererea Prefecturii de anulare a autorizaţiei construcţiei blocului a vizat practic trei avize, toate având legătură cu utilităţile, racordarea la apă, la curent şi la Romtelecom. Au mai fost aduse şi alte reproşuri, care s-au dovedit a fi nereale, în legătură cu blocul. Noi terminaserăm deja construcţia, eram la nivelul finisajelor, când Prefectura a cerut anularea autorizaţiei. Cum era gata, era clar că aveam făcute branşamentele la utilităţi. Au atacat practic nişte avize neesenţiale, s-au făcut nişte speculaţii, care, până la urmă nu au stat în picioare. La fel, Primăria deţinea toate documentaţia şi, în plus, ce lucrări ar mai fi putut fi oprite, dacă blocul era terminat? Noi am avut mereu câştig de cauză, am cerut şi strămutarea în momentul în care s-a decis rejudecarea. Noi şi Primăria Piteşti am câştigat, pentru că Prefectura a făcut un recurs, fiind catalogat de instanţă ca fiind nul. Acum trebuie să trecem la intabularea imobilului.” – ne-a declarat Adrian Florescu Căunei, dezvoltatorul imobiliar, proprietar al blocului în cauză şi fiul familiei de notari Mariana Florescu şi Gheorghe Florescu Căunei. Din dosar au mai făcut parte şi câţiva vecini, din imediata apropiere a blocului respectiv, Carmen şi Cristian Stan, despre care Adrian Florescu Căunei spune că, paradoxal, s-a înţeles foarte bine cu ei, dând de înţeles că altele ar fi fost interesele pentru anularea autorizaţiei de construcţie.

Ce spunea Tribunalul Argeş, la primul câştig de cauză al notarilor Căunei

Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru terenul intravilan din Piteşti, pentru investiţia „Construire clădire locuinţe colective P+4E-5E retras” a fost aprobat, prin Hotărârea CL Piteşti nr. 144/26.04.2018, în urma Raportului nr. 19155/24.04.2018 al Arhitectului Sef şi a avizelor comisiilor de specialitate ale consiliului local. Nu putem cenzura legalitatea celor trei hotărâri ale Consiliului Local Piteşti prin care s-au aprobat PUG, PUZ si PUD si care stau la baza emiterii autorizaţiei de construcţie nr 657/2017, nu putem merge atât de departe încât să alterăm substanţa unui plan urbanistic. Nulitatea absolută a unei autorizaţii de construcţie este dată de încălcarea documentaţiei de urbanism si nu de lipsa informaţiilor asupra reglementărilor în acest domeniu.

Instanţa a constatat că la momentul autorizării, pârâţii erau în posesia avizelor-acorduri sesizate ca lipsă, aşadar nu se poate reţine nici faptul ca nu sunt respectate dispoziţiile necesare prezentării avizelor si acordurilor prevăzute de lege. Mai mult, autorizaţia de construcţie 657/2018 şi-a încetat efectele prin epuizarea obiectului său, construcţia fiind finalizată conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară.”- se arată în decizia Tribunalului Argeş, care a fost contestată, fără succes, de către Prefectură.

Potrivit declaraţiilor dezvoltatorului Adrian Florescu Căunei, blocul nu este ocupat în întregime, de-a lungul celor trei ani cât a durat procesul o parte dintre cumpărători retrăgându-şi banii cu care cumpăraseră apartamentele, de teama litigiului.

(Graţiela Bâzoi)

Write A Comment