Cazul “Daniel Chiţoiu” a explodat zilele trecute după ce Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară din cadrul CSM i-a sancţionat pe judecătorii Curţii de Apel Piteşti, Ioan Fundătureanu şi Stancu Costin Andrei, care în ianuarie acest an l-au condamnat pe fostul ministru al Finanţelor la 4 ani cu executare pentru ucidere din culpă.
CSM a decis cu voturile a cinci judecători dintr-un total de nouă că cei doi magistraţi ai CA Piteşti au dat dovadă de rea-credinţă, pentru că în motivarea pedepsei au taxat (printre altele) comportamentul avut de avocaţii lui Chiţoiu la Judecătoria Piteşti, prima instanţă care-l condamnase la trei ani cu suspendare.
Decizia CSM nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Daniel Chiţoiu a fost apărat la Judecătoria Piteşti de către avocaţii Mircea Sinescu (SCA Sinescu & Nazat) şi Dan Ioan Panţoiu, iar la Curtea de Apel Piteşti de către avocatul Marian Nazat.
I-am solicitat Av. Mircea Sinescu un punct de vedere, ca urmare a deciziei CSM din 5 noiembrie.
Potrivit acestuia, CSM a sancţionat un “derapaj impardonabil”, respectiv faptul că cei doi magistraţi şi-au întemeiat soluţia de condamnare a lui Chiţoiu, chiar şi parţial, pe exercitarea dreptului la apărare.
Av. Mircea Sinescu, despre construcţia dreptului la apărare
Av. Mircea Sinescu enumeră ca proceduri de apărare invocate de el şi de colegul său de dosar, Dan Ioan Panţoiu, la Judecătoria Piteşti: cererile de recuzare, de strămutare, sesizări ale Inspecţiei Judiciare, dar şi cererile în probaţiune (cereri de administrare a probelor).
“Hotărârea Secţiei de Judecători a CSM nu este definitivă, aşadar nu este cazul de prea multe comentarii. Cert este însă că, acum câteva zile, cel mai înalt for de conducere al magistraţilor judecători a sancţionat un derapaj impardonabil, şi anume întemeierea, chiar şi în parte, a unei soluţii de condamnare cu executare a pedepsei pe exercitarea efectivă a dreptului la apărare – prin cereri de recuzare/strămutare/sesizări ale Inspecţiei Judiciare, şi poate, cel mai „grav”, prin cereri în probaţiune.” a declarat astăzi avocatul Mircea Sinescu pentru interespublic.ro.
Specialistul în materie penală Mircea Sinescu este cunoscut publicului larg ca fiind unul dintre avocaţii fostului candidat la prezidenţiale, Călin Georgescu.
Graţiela Bâzoi
sursa foto- avocatura.com

Comments are closed.