Operatorul regional APĂ-CANAL 2000 SA Pitești derulează în această perioadă un amplu program de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, îmbinând strategic fondurile europene cu investițiile din surse proprii.
În cadrul unei emisiuni difuzată de Antena 3 Piteşti, directorul general al societății, Mihail Marinescu, a oferit o radiografie detaliată a proiectelor aflate în implementare, subliniind că obiectivul principal este asigurarea de servicii publice continue și conforme standardelor Uniunii Europene pentru toți locuitorii din aria de operare.
“Am fost prezenţi pe toate programele operaţionale acolo unde operatorul regional APĂ-CANAL 2000 SA Piteşti a fost eligibil”
Bugetul APĂ-CANAL 2000 SA este structurat pe doi piloni majori: tarifele încasate de la utilizatori, reprezentând fonduri proprii, și fondurile europene.
Mihail Marinescu a explicat faptul că atragerea banilor europeni a fost vitală pentru dezvoltarea județului Argeş, sumele necesare investiţiilor fiind mult prea mari pentru a putea fi suportate exclusiv din bugetele proprii sau ale acționarilor.
„Vorbim de 4 sau 5 mari proiecte de investiţii, prin care nu am ratat practic niciun program de finanţare. Am fost prezenţi pe toate programele operaţionale acolo unde operatorul regional APĂ-CANAL 2000 SA Piteşti a fost eligibil. Sunt sume considerabile, foarte mari, pe care societatea şi acţionarii noştri nu ar putea să le susţină din propriile bugete, pentru că ar însemna să lase laoparte alte investiţii pe care le au de derulat.”, a declarat directorul general Mihail Marinescu.
Tranziția către fondurile externe ale APĂ-CANAL 2000 SA a început cu programul ISPA, a continuat cu POS Mediu, care, conform declaraţiilor lui Mihail Marinescu, era implementat în proporție de 50% când a preluat mandatul de director general al societăţii, program pe care a reuşit să-l finalizeze cu succes.
“A urmat POIM, apoi PDD (Programul de Dezvoltare Durabilă). Avem acum şi alte fonduri puse la dispoziţie prin fondul de modernizare la Ministerul Energiei, au fost şi fondurile pe PNRR, am încercat să accesăm toate programele care s-au putut accesa. Practic, APĂ-Canal 2000 SA Piteşti a avut un parcurs firesc de-a lungul timpului. Proiectele au venit ca o continuare- unul pentru celălalt, pentru că nevoia de investiţii este foarte mare. Pe de altă parte, nevoia de conformare în localităţile unde noi operăm este, de asemenea, foarte mare, cunoscând obligaţiile noastre ca stat membru al Uniunii Europene, pentru că trebuie să ne conformăm la Directiva apei potabile şi a apei uzate, astfel încât locuitorii din comunităţile cu peste 2000 de locuitori să poată beneficia de alimentare cu apă şi canalizare.”- a completat Mihail Marinescu.
Cel mai mare proiect din sursă externă are o valoare de 150 de milioane de euro
Potrivit acestuia, cea mai importantă linie de finanțare externă activă este reprezentată de contractul de 150 de milioane de euro pentru Programul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în judeţul Argeş. Valabil până în 2029, proiectul înregistra la 30 septembrie a.c. un progres fizic remarcabil de 51% și un stadiu financiar de 27%, la care se adaugă 25% fonduri deja rambursate de ministerul de resort, aceasta fiind în opinia directorului general Mihail Marinescu, o evoluție excelentă având în vedere că lucrările au demarat în primăvara anului 2025.
Investiții din surse proprii pentru asigurarea continuă a alimentării cu apă
Pentru a răspunde rapid nevoilor stringente ale comunității, APĂ-CANAL 2000 SA Piteşti a alocat resurse financiare proprii considerabile în ultimii 4-5 ani, în special pentru creșterea capacităților de înmagazinare și pompare în localitățile care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Argeș (ADIA). Datorită acestei strategii, rețelele au rezistat fără probleme majore în perioadele de secetă prelungită din verile ultimilor ani.
Două Gospodării de Apă la Mihăeşti
Directorul Mihail Marinescu a vorbit de situaţia din localitatea Mihăeşti, un punct critic rămas sub monitorizare specială din cauză că apa nu ajunge la toţi locuitorii:
“Singura problemă pe care am avut-o şi o avem în continuare, în mod punctual, este în localitatea Mihăeşti. Dar şi acolo avem două investiţii din surse proprii pe care le vom implementa în cel mai scurt timp. Este vorba de 2 Gospodării de Apă în două zone, unde, într-adevăr, apa nu ajunge la toţi locuitorii. Vreau eu să cred că cel puţin până la jumătatea anului următor vom încerca să implementăm cele două proiecte sau cel puţin unul dintre ele. Prima Gospodărie de Apă este deja în faza de obţinere a avizelor de mediu, suntem deja în etapa a doua. Sunt termene legale, nu putem să le depăşim. A doua este acum în procedura de obţinere a certificatului de urbanism. A fost nevoie ca primăria Mihăeşti să ne pună la dispoziţie două suprafeţe de teren pentru investiţie, aceasta fiind contribuţia administraţiei. Am reuşit, într-un final, să avem şi carte funciară, au fost nişte probleme la Cadastru, dar am depăşit momentele, suntem pe drumul cel bun.”
Rezervorul de pe Strada Dârzului este unul unicat
Directorul general Mihail Marinescu a reamintit în cadrul emisiunii şi despre investiţia în rezervorul unicat în regiune de pe Strada Dârzului:
“Încă din primăvară, am reuşit să finalizăm o investiţie foarte importantă pentru localitatea Bradu, adiacent şi pentru localitatea Albota. Este vorba de acel rezervor de înmagazinare de pe Strada Dârzului, cu o capacitate de 2000 de metri cubi, impunător ca şi construcţie şi unicat. Nu s-au mai realizat astfel de investiţii supraterane, pe structură metalică, ci doar îngropate. Este o investiţie finalizată cu succes şi îşi aduce beneficiile pentru cei pe care îi deserveşte. Practic, aceasta este normalitatea. Să ai apă în permanenţă, în regim de continuitate, este normalitate.”
Investiţiile de pe Strada Smârdan şi Expo Parc
Pe strada Smârdan, rețeaua de apă este înlocuită în proporție de 90%, urmând ca rețeaua de canalizare să fie modernizată prin fonduri europene. De asemenea, în zona Expo Parc, recunoscută pentru avariile dese și lipsa de presiune a apei, se desfășoară un amplu proiect de înlocuire integrală a conductelor. “Acolo au fost mereu reclamaţii din cauza lipsei debitului, a presiunii, aşadar am alocat resursele necesare pentru acea zonă. Acum se derulează un amplu proiect de schimbare a reţelei de alimentare cu apă în toată zona.”- a spus Mihail Marinescu despre zona Expo Parc.
Blocul 5 Dacia, Blocurile 32 şi 33 din Prundu
Managerul Apă-Canal 2000 SA a mai vorbit şi de proiectele în zonele Blocurilor 5 Dacia sau 32 şi 33 din cartierul Prundu:
“Avem şi alte două investiţii pe canalizare la Blocul 5 Dacia. Este o lucrare destul de complexă, dar sunt încrezător că cel care realizează construcţia, un constructor cu experienţă, va reuşi să finalizeze această lucrare. În această zonă am constatat nefuncţionalitatea reţelei, colmatarea ei, iar numărul mare de apeluri în Call Center au reclamat blocaje în reţeaua de canalizare. La fel ca şi la Blocul 32 din Prundu, şi nu doar acolo, şi la Blocul 33. Cu ocazia acestei investiţii, am constatat că şi reţeaua de apă are probleme în acea zonă şi am demarat procedura pentru întocmirea proiectului tehnic, astfel încât, în cursul anului viitor, să intervenim şi să schimbăm reţeaua de apă din tot acel inel, pentru că este absolut necesară. Vom încerca o refacere la sfârşitul acestei luni, pentru că zona nu poate rămâne aşa pe parcursul iernii, dar vom reveni în primăvară.”
Uzina de Apă Budeasa este pregătită pentru următorii 40-50 de ani
Investițiile APĂ-CANAL 2000 SA vizează și marile obiective strategice de producţie. Uzina de Apă Budeasa, cea care tratează apa pentru municipiul Pitești și comunele limitrofe, trece printr-un proces integral de reabilitare din fonduri proprii. Proiectul, programat pentru finalizare în primăvara anului viitor, estimat în martie-aprilie, va lăsa în urmă o infrastructură tehnologică modernă:
“În prezent reabilităm Uzina de Apă Budeasa, cu cele două clădiri tehnologice aferente. Este o uzină pregătită pentru viitor şi arată foarte bine. Ne obligă şi legislaţia, dar ne obligă în primul rând să lăsăm în urma noastră obiective care să dăinuie cel puţin 40-50 de ani, astfel încât să putem furniza acest serviciu fără întrerupere şi în condiţii de normalitate. Uzina este funcţională, este reabilitată aproape integral. Cred că anul viitor, în martie sau aprilie, vom finaliza acest proiect dar deja este vizibilă schimbarea la faţă a acestui obiectiv. Uzina de Apă Budeasa este cea care deserveşte şi tratează apa pentru municipiul Piteşti şi pentru toate comunele limitrofe, indiferent că vorbim de Bascov, Albota, Ştefăneşti, Bradu, Mărăcineni.”- a declarat Mihail Marinescu. Acesta a mai anunţat că Uzina de Apă Budeasa va beneficia şi de un contract pe fonduri europene, pentru dotarea cu panouri fotovoltaice.
Campanii de curăţare a rețelelor de alimentare cu apă
O măsură extrem de eficientă, în opinia directorului general, a fost curățarea conductelor în localităţi precum Lunca Corbului, Căteasca și Teiu:
“O altă investiţie pe care am derulat-o, dar nu a avut un impact vizual foarte mare, este în diverse localităţi pe care le derservim, de exemplu în Lunca Corbului, Căteasca, Teiu, unde am desfăşurat o acţiune de spălare a reţelelor de alimentare cu apă. Am ajuns la concluzia că trebuie să continuăm această lucrare şi anul următor. Pe aceste zone erau foarte multe reclamaţii privind calitatea apei potabile şi am luat decizia de a spăla aceste reţele cu o firmă specializată.
Drept dovadă că nu am greşit absolut deloc este că astăzi nu mai există pe aceste zone reclamaţii de acest tip. Acţiunea ne-a determinat ca anul viitor să ne concentrăm pe o suprafaţă mult mai mare, inclusiv în municipiul Piteşti. Vom face probabil un test în Prundu, pentru că acolo avem o zonă creată pe care o putem izola de tot restul oraşului. O vom putea măsura şi vom face aceste activităţi fără deranj în altă parte. Este o acţiune care, deşi nu a fost vizibilă, a avut un mare efect în calitatea serviciului furnizat de APĂ-CANAL 2000 SA Piteşti.”
Stația de Epurare Pitești, două proiecte majore
În paralel, la Stația de Epurare Pitești sunt active două proiecte majore finanțate din surse proprii: reabilitarea a două metatancuri dintr-un număr de patru, în valoare de 30 de milioane de lei, iar a doua – realizarea unui canal colector, investiţie estimată la circa 10 milioane de lei.
“La metatancuri se gestionează nămolul care se produce în urma procesului de epurare. Le vom reabilita pe ambele, astfel încât să putem creşte cantitatea de biogaz produsă şi ulterior cantitatea de energie electrică. A doua investiţie priveşte realizarea unui canal colector care să plece din Staţie, astfel încât în perioadele cu ploi foarte mari să nu mai fie inundată, aşa cum se întâmplă acum, iar apa pluvială să fie direcţionată către Râul Argeş. Sunt două investiţii fabuloase.” – mai spune Mihail Marinescu.
Eficiență energetică prin panouri fotovoltaice
Direcția verde este un alt punct forte al companiei APĂ-CANAL 2000 SA Piteşti, care va fi implementată, după cum a declarat managerul Mihail Marinescu, şi la Uzina de Apă de la Budeasa.
După modelul de succes de la Stația de Apă Topoloveni, unde panourile fotovoltaice deja instalate reușesc să acopere integral consumul în anumite intervale ale zilei, APĂ-CANAL 2000 SA extinde această tehnologie extrem de eficientă.
“O a treia investiţie va urma cât de curând, de această dată pe fonduri europene, fiind vorba de un fond de modernizare la dispoziţia Ministerului Energiei, care presupune montarea de panouri fotovoltaice.
Sunt bucuros pentru că am reuşit să finalizăm un proiect asemănător, respectiv Staţia de Apă de la Topoloveni care în prezent produce curent electric. Sunt perioade ale zilei în care ne acoperim integral consumul. Chiar şi în această perioadă în care soarele nu este atât de puternic.
Urmează o altă investiţie şi la Staţia de Epurare tot de la Topoloveni. Contractul este deja semnat, se va da ordinul de începere a lucrărilor şi se va finaliza şi acea lucrare cât de curând. Până la sfârşitul anului, aceste două lucrări de modernizare şi înfiinţare a acestor celule fotovoltaice la Staţia de Tratare a Apei Topoloveni şi la Staţia de Epurare Topoloveni vor fi finalizate integral şi vor fi puse în funcţiune la întreaga lor capacitate.”- a mai precizat directorul general al SC APĂ-CANAL 2000 SA, Mihail Marinescu.
Graţiela Bâzoi
sursa foto- captură Antena 3 Piteşti

Comments are closed.