Judecătorii Curţii de Apel Piteşti PROTESTEAZĂ până la publicarea în MO a deciziei privind pensiile de serviciu

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

După o decizie luată astăzi cu vot majoritar (21 de judecători, dintr-un total de 37), magistraţii Curţii de Apel Piteşti au anunţat că vor continua protestele, privind abrogarea pensiilor de serviciu. Potrivit unui comunicat de presă, forma de protest va continua până când Curtea Constituţională va publica în Monitorul Oficial hotărârea la care va ajunge, după ce va analiza modul în care au fost anulate pensiile  în Camera Deputaţilor.

Decizia de astăzi a Curţii de Apel Piteşti

 „În data de 04 februarie 2020, a fost convocată Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Piteşti, pentru a hotărî în legătură cu forma de protest adoptată prin Hotărârea nr. 2/21.01.2020, aceea a suspendării activităţii judiciare, ca urmare  a adoptării proiectului de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti.

În cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din această dată s-a hotărât, cu un număr de 21 de voturi din totalul celor 37 de judecători prezenţi, continuarea formei de protest în forma adoptată iniţial până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale ce urmează să fie pronunţată în legătură cu legea de eliminare a pensiilor de serviciu.

Urmează să fie întocmită de către fiecare secţie a Curţii de Apel Piteşti o listă privind cauzele urgente ce se vor judeca în perioada protestului.

Lista cauzelor urgente se va comunica şi Barourilor Argeş şi Vâlcea, având în vedere cererile adresate de aceste instituţii în acest sens.”, se arată în comunicatul remis presei, prin reprezentantul instanţei, judecătorul Ion Rebeca.

G.B.

 

 

 

 

 

 

Write A Comment