• Om de afaceri din Argeş, trimis în judecată de Parchetul European!
  • Faptele imputate: folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (15 acte materiale).

Astăzi, Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să se pronunţe într-o cauză de verificare a măsurilor asiguratorii care au fost luate de oamenii legii într-un dosar de corupţie care îl vizează pe cunoscutul om de afaceri argeşean Marian Drăguşin.

Magistraţii Curţii au decis însă să amâne pronunţarea pentru data de mâine, 20 ianuarie.

Context

Omul de afaceri Marian Drăguşin, de al cărui nume este legată cunoscuta companie Vinalcool SA, a fost anchetat de Parchetul European (EPPO- European Public Prosecutor’s Office- condus de Laura Codruţa Kovesi) pentru fapte de corupţie, fiind trimis în judecată în luna noiembrie 2024.

Dosarul este instrumentat de judecătorii Tribunalului Bucureşti, dar judecata propriu-zisă nu a început şi nici nu a fost fixat un prim termen, pentru că magistraţii au înregistrat mai multe cereri la nivel de cameră preliminară, care au legătură cu sechestrul pe bunurile omului de afaceri şi ale unei firme implicate.

Ce acuzaţii i se aduc lui Marian Drăguşin

Potrivit Tribunalului Bucureşti, dosarul îi are ca inculpaţi pe Marian Drăguşin şi societatea pe care o administrează- DGM New Planet Ro, iar instituţia care s-a constituit parte civilă este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Acuzaţiile aduse lui Marian Drăguşin de către procurorii Parchetului European sunt folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (15 acte materiale). Acest lucru rezultă din decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti care au respins în martie 2025 cererile şi excepţiile invocate de omul de afaceri la rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată.

Respinge ca neîntemeiate, cererile si excepţiile invocate de inculpaţii Drăguşin Marian şi SC DGM New Planet SRL, reprezentată de mandatar Drăguşin Ramona Elena, prin apărător ales, cu privire la neregularitatea rechizitoriului, a nelegalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În temeiul art. 346 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 342 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 08.11.2024, în dosarul de urmărire penală nr. I.738/2023 al Parchetului European privind pe inculpaţii Drăguşin Marian şi DGM New Planet SRL a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În temeiul art. 342 din Codul de procedură penală constată că instanţa este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpaţii: 1. Drăguşin Marian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: – folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, prev. de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000, – fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. art. 322 alin. 1 din C.pen., – fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. art. 322 alin. 1 din C.pen., – fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (15 acte materiale), prev. de art. 322 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C.pen. – toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.pen. 2. DGM New Planet SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: – folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, prev. de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000, – fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. art. 322 alin. 1 din C.pen., – fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. art. 322 alin. 1 din C.pen., – toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată la data de 07.03.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin intermediul grefei instanţei.”- a decis Tribunalul Bucureşti.

Sechestru pus pe bunuri- încă din noiembrie 2023

Şi tot Tribunalul Bucureşti a decis în octombrie anul trecut menţinerea măsurilor asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului de care s-ar face responsabil Marian Drăguşin în dosarul instrumentat de Parchetul European:

În temeiul art. 250 indice 2 Cod. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii, instituite în dosarul penal nr. I.738/2023 prin ordonanţa din data de 09.11.2023 a Parchetului European cu privire la inculpatul Drăguşin Marian, astfel cum au fost modificate prin ordonanţa din data de 11.12.2023. Menţine măsurile asiguratorii, instituite în dosarul penal nr. I.738/2023 prin ordonanţa din data de 09.11.2023 a Parchetului European cu privire la inculpatul Drăguşin Marian, astfel cum au fost modificate prin ordonanţa din data de 11.12.2023. Respinge, ca neîntemeiată, solicitarea inculpatului Drăguşin Marian, de ridicare parţială a măsurii sechestrului. În temeiul art. 250 indice 2 Cod. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii, instituite în dosarul penal nr. I.738/2023 prin ordonanţa din data de 09.11.2023 a Parchetului European cu privire la inculpata DGM New Planet Ro SRL, astfel cum au fost modificate prin ordonanţa din data de 17.11.2023. Menţine măsurile asiguratorii, instituite în dosarul penal nr. I.738/2023 prin ordonanţa din data de 09.11.2023 a Parchetului European cu privire la inculpata DGM New Planet Ro SRL, astfel cum au fost modificate prin ordonanţa din data de 17.11.2023. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare, pentru procuror şi pentru inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 16.10.2025.”- aceasta este decizia atacată de omul de afaceri asupra căreia Curtea de Apel Bucureşti se va pronunţa mâine, 20 ianuarie. 

  • UPDATE 20.01.2026: Curtea de Apel Bucureşti a amânat din nou pronunţarea- pe motiv de divergenţă, fiind nevoie de un al treilea judecător: „Constată intervenită divergenţa. Dispune repunerea pe rol a cauzei, în vederea reluării dezbaterilor. Stabileşte termen pentru soluţionarea cauzei la data de 16.02.2026, ora 11.00, sala P91, pentru când se citează părţile şi se încunoştinţează apărătorul acestora. Pronunţată, astăzi, 20.01.2026, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Încheiere de şedinţă 20.01.2026”

Conform informaţiilor pe care le deţinem, în dosarul de corupţie în care va fi judecat omul de afaceri Marian Drăguşin ar fi vorba de un prejudiciu de circa 930.000 de euro, fonduri europene obţinute prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 pentru SC DGM New Planet Ro SRL.

DGM New Planet Ro SRL este acţionarul majoritar al companiei VINALCOOL Argeş SA – care îşi tranzacţionează acţiunile pe bursă –  cu 82,8% din totalul acţiunilor- potrivit raportărilor Bursei de Valori Bucureşti.

Graţiela Bâzoi 

sursa foto- www.eppo.europa.eu

♦InteresPublic.ro

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.