“Am fost foarte fericit că am trăit într-o familie care mi-a dat şansa să ştiu cum a trăit lumea de odinioară” – este unul dintre mesajele pe care renumitul profesor și neurolog Dumitru Constantin Dulcan le-a transmis în cadrul conferinței „Întoarcerea acasă”, care a avut loc vineri, 2 octombrie, la Filarmonica Piteşti.

Dumitru Constantin Dulcan a mărturisit că revenirea pe meleagurile natale reprezintă o bucurie profundă, un instinct și o chemare a sufletului, deși a fost nevoit să plece pentru a-și putea dezvolta cariera intelectuală și pasiunea de a scrie.

În cadrul evenimentului „Întoarcerea acasă”, organizat de Asociația „Puncte de Vedere” Pitești, prin Dr. Mihaela Stănciulescu și Editura „Școala Ardeleană”, în parteneriat cu Primăria Piteşti şi Filarmonica Piteşti, Dumitru Constantin-Dulcan și-a lansat volumele „Întâlnirea cu Destinul”, „Singularitatea cosmică a ființei umane. Portrete și evocări” și „Suntem ceea ce gândim. Pledoarie pentru o Nouă Spiritualitate”. Scenografia evenimentului a fost realizată de Ana Gabriela Lemnaru, costumele de Ionuţ Fintoiu, iar slideshow-ul şi regia tehnică de Sandy.

Reîntâlnirea cu cititorii săi, în judeţul care s-a născut, a fost pentru Constantin Dumitru Dulcan şi o invitaţie la călătoria către satul românesc.

Sursa foto- Filarmonica Pitesti

Dumitru Constantin Dulcan s-a născut în satul Mîrghia de Sus, pe care îl descrie ca pe o lume a tradiţiilor şi a oamenilor simplişti, nu simpli, o lume pe care a evocat-o într-un dialog emoţionant cu Dr. Mihaela Stănciulescu.

sursa foto- Filarmonica Pitesti

“Nu ezitaţi să intraţi în lumea a ceea ce înseamnă România profesorului Dulcan şi bucuria ca profesorul Dulcan să aibă România aici, la întoarcerea acasă.”- a fost mesajul de deschidere al Dr. Mihaela Stănciulescu, fondatoarea Asociaţiei Puncte de Vedere şi organizator al conferinţei.

Sursa- Dr. Mihaela Stănciulescu

Despre întoarcerea acasă, Dumitru Constantin Dulcan a mărturisit că “este o chemare, este un instinct, o stare şi o bucurie să vezi locurile natale, să vezi oamenii în mijlocul cărora ai trăit.” Întrebat dacă are vreun regret, reputatul neurolog şi scriitor a împărtăşit o parte a filosofiei, nostalgiei şi dragostei sale faţă de satul românesc.

De fiecare dată când plec acasă, savurez drumul metru cu metru

“Nu am regretul că am plecat de acasă, pentru că mi-am putut dezvolta calităţile intelectuale. Am avut şansa să pot să scriu. Poate că una dintre marile mele pasiuni este să scriu, să pot gândi altfel, să pot cunoaşte lumea mai la toate nivelurile posibile.

Sunt conştient că, dacă aş fi rămas în lumea satului, aceste lucruri nu le puteam dezvolta.

În acelaşi timp, sunt unul dintre cei care, de fiecare dată când plec acasă, savurez drumul metru cu metru.

Din păcate, acolo nu mai am decât un singur nepot. Părinţii s-au dus de mult şi într-o casă pustie nu te mai atrage să te duci. Dar eu rămân totuşi tributar modelului satului românesc, al tradiţiilor pe care părinţii sfintei mamei le respectau absolut cu sfinţenie. Şi mă bucur că am avut această şansă – să am o mamă care, pur şi simplu, mi-a dat posibilitatea să cunosc şi lumea care a trecut şi nu mai e. Şi, sigur, oraşul în care am cu totul altă existenţă.

Acesta este regretul meu- că satul moare.

Satul moare şi moare o întreagă lume

Unii încearcă să-l învie. Ce drum va lua, nu ştiu. Asta depinde foarte mult şi de încurajarea celor care au plecat de la sat, dacă se mai întorc sau nu. Altfel, satul se pustieşte. Mai rămân câţiva bătrâni, care, mâine-poimâine, nu mai sunt.

Satul moare şi moare o întreagă lume.

Eu am cunoscut foarte bine tradiţiile satului, deşi nu am stat mult acolo.

Erau hore, dansuri, tradiţii. Le-am descris în cartea “Întâlnirea cu destinul”.

Sursa- Dr. Mihaela Stănciulescu

Era o lume întreagă. O lume care a fost, care a sperat, care s-a bucurat de existenţa lor. Imediat ce a început industrializarea şi fuga la oraş, toate lucrurile s-au dus.

Sora mea era considerată regina balului.

Credem că oamenii erau simpli. Erau, sunt simpli, dar nu simplişti. Ştiau să se îmbrace frumos, păstrau toate aceste dansuri, tradiţii. Paştele şi Crăciunul, sărbătorile cardinale, pe care le-am trăit la ţară, nu mi le-a dat oraşul niciodată, dar niciodată.

Părinţii mei erau tradiţionalişti. Nu exista un obicei pe care să nu-l traducă în realitate.

Am fost foarte fericit că am trăit într-o familie care, pur şi simplu, mi-a dat şansa să ştiu cum a trăit lumea de odinioară.” – este o parte a mărturisilor lui Dumitru Constantin Dulcan făcute la Piteşti, cu prilejul întoarcerii sale acasă, în Argeş.

G.B.

Comments are closed.