Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea de Argeș marchează o premieră absolută în istoria sa: echipa de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) este completată, pentru prima dată, de trei medici specialiști.
Anunțul a fost făcut astăzi de managerul instituției, Andreea Gheordunescu, semnalând o transformare radicală în calitatea actului medical pentru întreaga comunitate.
Noua linie de gardă și siguranță terapeutică este formată din:
• Dr. Ioana Rusu – medic specialist ATI
• Dr. Diana Lefter – medic specialist ATI
• Dr. Alina Oțeleanu – medic specialist ATI
În spatele acestei premiere se ascunde o realitate dură a sistemului medical românesc, depășită abia acum.
Dr. Ioana Rusu activează aici din anul 2018, dar, vreme de doi ani şi jumătate, a fost singurul medic anestezist al întregului spital. O presiune uriașă pe umerii unui singur om, care a asigurat supraviețuirea pacienților în momentele de maximă vulnerabilitate.
„În acea perioadă am lucrat împreună cu doamna doctor Androne Carmen. A fost o onoare, o plăcere și bucurie de a lucra împreună cu dânsa. La aproximativ doi ani și jumătate am fost transferată la Spitalul Orășenesc Mioveni, secția ATI COVID, unde am lucrat patru luni, am asigurat îngrijiri și asistență medicală pacienților COVID.
Ulterior m-am reîntors la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, unde am constatat că am rămas singurul medic anestezist pe o perioadă de aproximativ doi ani și jumătate. A fost o perioadă nu tocmai ușoară, dar am trecut cu bine și peste acea etapă.
Ulterior ni s-a alăturat doamna doctor Lefter Diana, medic anestezist. A fost de asemenea o bucurie și o onoare. În prezent doamna doctor Oțeleanu Alina, medic specialist ATI. Îi urez bun venit doamnei doctor Oțeleanu Alina.
Mă bucur că am format o echipă și îmi doresc să facem tot ce este mai bun pentru pacienții noștri.”, a declarat dr. Ioana Rusu, medic specialist ATI.
Din acest moment, prezența celor trei medici elimină riscul blocajelor din blocul operator și oferă o plasă de siguranță pentru cazurile grave.
„Frica se va transforma în încredere”
Managerul spitalului, Andreea Gheordunescu, a subliniat impactul emoțional pe care această echipă îl va avea asupra comunității:
„Când auzim de cuvintele ‘anestezie’ și ‘terapie intensivă’, pentru pacienți și aparținători se creează o stare de temere și îngrijorare. Sunt convinsă că după ce îi veți cunoaște pe cei trei medici care fac parte din echipa Anestezie și Terapie Intensivă, o să vă schimbați părerea.”
Această extindere reprezintă un pas uriaș pentru Spitalul din Curtea de Argeș, transformând secția ATI dintr-o zonă a deficitului cronic într-un pilon de siguranță, profesionalism și empatie.

Comments are closed.