Asociaţia “Puncte de Vedere”, fondată de dr. Mihaela Stănciulescu, a organizat săptămâna trecută la Muzeul Judeţean Argeş primul eveniment al Proiectului “Cultura Muntelui”.
Dr. Mihaela Stănciulescu, în calitate de organizator, i-a avut printre invitaţii speciali pe Andrei de la Salvamont şi pe Cosmin de la “România pe Munte”, alături de alţi pasionaţi de munte care s-au aflat în faţa a zeci de tineri mânaţi de dorinţa de a afla despre secretele şi siguranţa drumeţiilor.

Sala Muzeului Judeţean Argeş a fost arhiplină de copii de la RotaKids, elevi ai Colegiului Naţional “Alexandru Odobescu” Piteşti şi alţi tineri energici şi iubitori ain ascensiunilor pe munte.

“Muntele are cultura lui. Dacă o descoperim şi o înțelegem, devenim niște adulți educați care pot dărui naturii încredere și respect ca să primească bucurie și împlinire sufletească. Scopul este educativ pentru că îi invită pe participanți să afle și să înțeleagă beneficiile unei drumeții pe munte când aceasta se desfășoară în condiții asumate de siguranță, respect pentru natură, dar și de responsabilitate faţă de propria persoană aflată pe cărări montane.”- declară dr. Mihaela Stănciulescu.

Unul dintre invitaţii speciali ai evenimentului, Andrei (Nicuţ) de la Salvamont, consideră că astfel de de acţiuni sunt extrem de utile pentru educaţia montană, una dintre dovezi fiind chiar întâlnirea de la Muzeul Judeţean Argeş “pusă la cale” de doamna Mihaela Stănciulecu, despre care consideră că a fost una de excepţie.

“A fost un eveniment educativ de excepție unde cei mici au avut parte de o sesiune interactivă de educație montană. Am prezentat echipamentele utilizate în salvarea montană, le-am povestit despre ce înseamnă salvamont și cum pot lua legatura cu noi atât în situații de urgență, cât și pentru informații.
Am discutat despre pregătirea unei drumeții, despre animalele sălbatice și despre pericolele din zona montană.
Copiii au fost foarte curioși și implicați în discuții și cred că au plecat acasă cu niște informații importante, lucru care ne bucură.
Am răspuns cu drag invitației doamnei Stănciulescu și ne bucurăm că au loc astfel de proiecte extrem de benefice pentru dezvoltarea celor mici.
Educația montană din România chiar are nevoie de astfel de evenimente și ne bucurăm să aducem un aport ori de câte ori este nevoie!”- ne-a împărtăşit Andrei de la Salvamont.

Comments are closed.