Filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă” a ajuns vineri, 9 mai, la Curtea de Argeş, fiind prezentat la Liceul Tehnologic “Regele Mihai I”, dar şi la Palatul Arhiepiscopal din Curtea de Argeş.
Evenimentul de înaltă ţinută istorică, organizat de către Dr Mihaela Stănciulescu- Asociaţia “Puncte de Vedere” Piteşti- prin binecuvântarea Arhiepiscopului Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţia Sa Calinic Argeşeanul, s-a bucurat de o prezenţă impresionantă atât din partea celor care iubesc monarhia română, cât şi din partea celor care promovează respectul faţă de adevărul istoric al României, printre care şi cel al regalităţii- mai mult sau mai puţin cunoscut publicului larg.
„Regele Mihai: Drumul către casă”, la Curtea de Argeş, în Turneul Istoric Naţional al României
Proiecţia de la Curtea de Argeş a încununat semnificaţiile a două zile importante pentru ţara noastră- 9 Mai, Ziua Europei şi 10 Mai, Ziua Regalităţii. Directoarea Liceul Tehnologic “Regele Mihai I”, Elena Derviș, i-a oferit producătorului filmului, John Florescu, o plachetă lucrată în lemn chiar de către elevii liceului. Evenimentul de la Palatul Arhiepiscopal, prezentat de către părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu – consilier cultural și Comunicații Media, a fost deschis de Corala “Chiril Popescu” al Protoieriei Curtea de Argeş, dirijată de părintele profesor Nicolae Popescu, din intonările muzicii bisericeşti şi istorice răsunând pentru câteva minute “Hristos a Înviat” şi “Trăiască Regele”.
Înaltpreasfinţitul Calinic a vorbit despre regalitate şi despre importanţa oraşului regal şi a Mănăstirii de la Curtea de Argeş. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul apare cu mai multe interviuri în acest film şi a dorit să mulțumească producătorilor și publicului prezent pentru interesul manifestat în cunoaşterea personalităţii Regelui Mihai I al României.
„Regele Mihai: Drumul către casă”, la Curtea de Argeş, în Turneul Istoric Naţional al României
Dr Mihaela Stănciulescu- “Asociaţia Puncte de Vedere” Piteşti – a susţinut că scopul acestei manifestări alese este acela de a dezvolta conştiinţe prin cultură, evenimentul fiind chiar rodul exprimării unor puncte de vedere esenţiale pentru conştientizarea trecutulul nostru istoric. Dr Mihaela Stănciulescu promovează istoria şi cultura României de la Argeş.

Producătorul John Florescu şi producătorul asociat- Dan Drăghicescu sunt cei care au făcut posibil documentarul de excepţie, în care adevărurile despre cel care a fost şi este Regele Mihai au fost ori aflate, ori redescoperite şi la care ne-am angajat că nu le vom lăsa uitate. Dan Drăghicescu, pe lângă calitatea de producător asociat al acestei bijuterii cinematografice, este şi directorul executiv al Turneului Istoric Naţional 2025.
Proiecţia care vorbeşte prin vocea lui Marcel Iureş despre viaţa Regelui Mihai, exilul şi revenirea în ţară, a rulat deja în Piatra Neamţ şi Petroşani. Vineri seara, „Regele Mihai: Drumul către casă” a plecat de la Curtea de Argeş la Chişinău unde ieri, 10 mai, a rulat la Cinema Patria.
Potrivit producătorului John Florescu, valoarea istorică a documentarului este îmbogățită cu înregistrări din arhiva de familie, care au fost filmate chiar de Regele Mihai.
„Regele Mihai: Drumul către casă”, la Curtea de Argeş, în Turneul Istoric Naţional al României
Proiecţia mai cuprinde documente recent desecretizate din arhivele Securității și CIA, completată cu relatările istoricilor occidentali și români, printre care profesorul Dennis Deletant, cel mai important autor și istoric occidental specializat în istoria României de la University College London și Dr. Matei Cazacu, autor al mai multor cărți de istorie românească. Diana Mandache, în prezent cel mai prolific biograf al Familiei Regale a României, și-a adus contribuția din punct de vedere editorial și al cercetării. De asemenea, una dintre surprizele documentarului este un interviu nedifuzat până acum cu soțul reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip, acordat în 2016 la Buckingham Palace.
G.B. (sursă foto- Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, dr Mihaela Stanciulescu)
Comments are closed.