Cristina Preda, cu origini în judeţul Argeş, la Câmpulung, este responsabila cu donaţiile şi propunerile de evenimente din campania electorală a controversatului candidat independent la alegerile prezidenţiale, rezultă dintr-un document legat de Călin Georgescu, publicat în online

Documentul CG11

Un document de cinci pagini publicat pe platforma github.com, marcat CG11, intitulat “Strategia generală de campanie CG24” vorbeşte despre modul în care echipa de campanie a candidatului la prezidenţiale, Călin Georgescu, a gândit strategia de comunicare cu susţinătorii, de la misiune, structură, comunicare pe social media, stradală, ce trebuie să conţină materialele de promovare, cum se organizează evenimentele, de ce comunicarea este una independentă de orice partid, care sunt implicaţiile financiare şi metodologia de lucru. În documentul adus la cunoştinţa susţinătorilor se precizează că tot ce face echipa lui Călin Georgescu este o “misiune”, o “chemare”, nu o campanie electorală.

“Pentru oricine doreşte să cotizeze financiar cu orice sumă importantă, rog reţineţi că finanţarea trebuie direct legată de un contract de donaţie, o copie buletin şi dovada plăţii, deoarece trebuie declarată. În acest caz trebuie să luaţi legătura cu unul dintre coordonatorii zonali.”– se arată în document, pe care îl puteţi vizualiza AICI: 2. IMPORTANT – DE CITIT – UPDATE

Echipa lui Călin Georgescu menţionează în documentul CG 11 că “nu există un buget efectiv de campanie, nu suntem un partid, nu cerem nimic, dar primim suport dacă ni se oferă”.

Îndemnul echipei pentru apel la persoanele publice

Cunoaşteţi persoane publice care vor să ne ofere suport şi care îl simpatizează pe CG? Aveţi prieteni/familie care au încredere în decizia voastră de a-l susţine pe CG? Rugaţi-i să distribuie pe paginile lor de social media. Trebuie să-l facem cunsocut şi altor categorii de public. Ştim cât de bun şi sincer este, trebuie să-i facem şi pe alţii să-l cunoască. Încercaţi să distribuiţi cât mai mult în social media ce se postează pe conturile oficiale CG şi să ajungeţi cu mesajele în grupuri de carte, sport, parenting, auto, credinţă, istorie, ştiri, înscrieţi-vă în diverse grupuri şi postaţi video sau afişele, trebuie să-l facem cunoscut în faţa unor oameni din toate domeniile de activitate.”- mai arată documentul. Acest îndemn se află cel mai probabil la baza redenumirilor a sute de grupuri cu zeci de mii de membri de pe Facebook în scopul promovării lui Călin Georgescu.

Cristina Preda, anul 2017- promovare în Argeş

CRISTINA PREDA, LA CURIER TV

Echipa de promovare a lui Călin Georgescu nu este însă străină de politică. Din acelaşi document aflăm că responsabila cu propunerile de evenimente, donaţii şi de agenda CG este o anume Cristina Preda. Cristina Preda este unul dintre cei trei fondatori ai Partidului Români pentru România (PRR) şi a fost promovată chiar în judeţul nostru în anul 2017, în cadrul mai multor emisiuni la Curier TV.

Cristina Preda, alaturi de Călin Georgescu

Dorin Popa, fost preşedinte PRR, Filiala Argeş

Deţinând atunci calitatea de preşedinte al PRR, Cristina Preda descria organizaţia politică ca fiind una unionistă, antiglobalistă şi într-o puternică relaţie cu diaspora.

Conform propriilor declaraţii făcute în cadrul emisiunilor Curier TV, Cristina Preda este născută în Bucureşti, are origini în Argeş, mama ei fiind din Vedea, iar tatăl din localitatea Poienari, iar la Revoluţie a plecat în Elveţia. Revenită în ţară şi după un divorţ, aceasta a intrat în politică, mai precis în Partidul Mişcarea Populară, a mai spus aceasta la Curier TV. Potrivit altor surse, Cristina Preda a ocupat funcţia de secretar general al PMP Diaspora, în perioada 2013-2017, iar din 2017 până în octombrie 2023 a deţinut funcţia de preşedintă a Partidului Români pentru România-PRR.

În emisiunile televizate din 2017 la Piteşti, Cristina Preda a mai vorbit şi de Dorin Popa, care ocupa la acea dată funcţia de preşedinte al PRR, Filiala Argeş. Pe Dorin Popa îl regăsim astăzi deputat ales pe listele POT Argeş (Partidul Oamenilor Tineri), organizaţie politică susţinătoare oficială a lui Călin Georgescu.

Doi membri PRR, în echipa de campanie a lui CG11

Revenind la parcursul PRR, în octombrie 2023, conducerea acestui partid a fost preluată de generalul maior în rezervă Nicolae Roman, fost PRM, fost membru AUR, ales deputat de Buzău pe listele AUR în 2020, dar plecat din partidul lui George Simion în anul 2022, când a anunţat că intră în partidul lui Liviu Dragnea şi al lui Codrin Ştefănescu, Alianţa Pentru Patrie.

Rezervistul nu a rămas însă alături de Liviu Dragnea, fiind ales preşedinte al partidului înfiinţat de Cristina Preda, într-un congres amplu organizat în octombrie 2023 la Hotelul Marshal Bucureşti.

ECHIPA DE CAMPANIE, DOCUMENT CG11

În cadrul Congresului, a fost ales şi secretarul general al PRR, în persoana lui Sorin Chirigiu, pe care, confom documentului, îl găsim în aceeaşi echipă de campanie prezindenţială a lui Călin Georgescu, responsabil cu evenimentele şi plecările organizate, alături de controversatul Eugen Sechila, după cum rezultă din acelaşi document.

Tot cu ocazia congresului PRR, generalul maior în rezervă Nicolae Roman a anunţat că partidul îl va susţine necondiţionat pe Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. Călin Georgescu a participat la congresul PRR, susţinând un discurs. 

Cristina Preda este, potrivit profilului LinkedIn vicepreşedinte al Partidului Români pentru România din 2023 până în prezent.

Conform documentului, foştii jurnalişti argeşeni, Radu Pally şi Crenguţa Pally, fac parte din aceeaşi echipă a lui CG.

Reamintim că numele lui Călin Georgescu este legat de judeţul Argeş, prin prisma bunurilor deţinute în comuna Mioarele- Câmpulung, o casă bătrânească şi teren într-o zonă pitorească, pe care le-a vândut unei familii din Cluj, dar şi prin prisma job-ului pe care îl are la Universitatea din Piteşti, din care s-a autosuspendat înainte de startul campaniei electorale.

Surse avizate arată că prezindenţiabilul a venit la Universitatea Piteşti în anul 2012, în cadrul unui eveniment. Înainte de 2021, când a susţinut concurs pe post, pentru o perioadă acesta a fost plătit cu ora. Cele mai mari controverse din jurul lui Călin Georgescu sunt legate însă de declaraţiile prolegionare, laudative la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, şi din cauza oamenilor care gravitează în jurul său, legionari ori foşti membri ai Legiunii Străine, printre care se regăsesc Eugen Sechila şi Horaţiu Potra, aflaţi astăzi în atenţia instituţiilor de anchetă.

(G.B.)

 

Comments are closed.