Cristian Gentea și-a depus astăzi la Biroul Electoral de Circumscripție candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Pitești.

De asemenea, a fost depusă la BEC și lista de candidați ai PSD Pitești pentru Consiliul Local, întreaga echipă fiind prezentă.

Cristian Gentea și candidații pentru Consiliul Local au fost însoțiți la BEC de către președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș Ion Mînzînă, de deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte PSD Argeș, senatorii Ovidiu Puiu și Cristina Stocheci, deputații Nicolae Georgescu și Pavelescu Nicolae, precum și de vicepreședinții Consiliului Județean Adrian Dumitru Bughiu și Marius Nicolaescu.

Încrederea pe care piteștenii mi-au acordat-o acum aproape 4 ani a fost o mare onoare, dublată însă de o responsabilitate uriașă!Tot ce am făcut în acești ultimi trei ani și jumătate am făcut numai cu gândul de a nu-i dezamăgi pe piteșteni. Sunt extrem de încrezător. Pentru Consiliul Local propun, de asemenea, o listă de candidați foarte buni împreună cu care vom face treabă bună pentru Pitești și pentru piteșteni! Avem multe proiecte de dus mai departe, pentru că ritmul în care Piteștiul se dezvoltă trebuie continuat. Este misiunea noastră: să poziționăm acest municipiu superb, viu și puternic acolo unde îi este locul în regiune și în România!”, a declarat Cristian Gentea.

Avem o echipă puternică! Piteștenii știu ce s-a făcut în toată această perioadă în municipiul reședință de județ și sunt convins vor aprecia muncă depusă în ultimii trei ani și jumătate. Nu pierdem timpul și ne vom apuca imediat de muncă pentru că sunt foarte multe proiecte în derulare. În trei ani și jumătate s-a demonstrat că avem o echipă care a construit la Pitești și așa vor sta lucrurile și în continuare.”, a declarat Ion Mînzînă.

 

Write A Comment