- Fostul prefect Radu Perianu (PNL), în Consiliul de Supraveghere al SAPE până în iunie!
- Conducerea SAPE, pe avarii
- Mandatul preşedintelui Directoratului SAPE, Adrian George Foghiş, expiră în această săptămână!
Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) – companie în care statul român este unic acţionar prin Ministerul Energiei, funcţionează la acest moment pe avarii, date fiind mandatele în regim provizoriu ale unui număr de trei membri (din cinci) din Consiliul de Supraveghere, dar şi alte două mandate (din trei) ale membrilor din cadrul Directoratului ce urmează să expire în această săptămână.
SAPE funcţionează în sistem dualist, în locul unui Consiliu de Administraţie aceasta fiind manageriată de un Consiliu de Supraveghere (CS) compus din cinci membri şi un Directorat – cu trei membri, din care unul este preşedinte.
Trecută prin “risc seismic” după ce Comisia Europeană a suspendat fonduri PNRR din cauză că statul român a eşuat în reforma guvernanței corporative în cadrul companiilor energetice (numiri netransparente, provizorate etc), SAPE funcţionează şi astăzi sub decidenţi provizorii sau aflaţi pe picior de plecare.
Potrivit ultimelor decizii ale acţionarilor din data de 17 aprilie 2026, SAPE a aprobat şi prelungit numiri provizorii pentru trei membri ai Consiliului de Supraveghere, după ce în 31.03.2026 compania a decis revocarea lui Sebastian Bodu- numit în CS în 2024 (fost preşedinte ANAF, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor), deşi mandatul acestuia expira în data de 27.09.2027.
Este vorba de Alina Cristina Neagu (notar) care a mai ocupat această calitate tot în provizorat în perioada 10.06.2025-10.11.2025, de Mihail Silviu Pocora (numit în februarie secretar general al Ministerului Energiei pentru şase luni) şi de Radu Perianu, fost prefect de Argeş.
Mihail Silviu Pocora şi Radu Perianu au fost numiţi provizoriu (pentru şase luni) în Consiliul de Supraveghere al SAPE în data de 17 noiembrie 2025, iar în data de 17 aprilie – când le-au expirat mandatele – au primit prelungiri pentru încă două luni, deci până în iunie.
“Art. 1 Se aprobă alegerea doamnei Alina Cristina NEAGU, în calitate de membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere, începând cu data adoptării hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor. Art. 6. Se aprobă prelungirea cu 2 luni a mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere, domnul Mihail Silviu POCORA, numit prin HAGOA nr. 18/17.11.2025, şi a domnului Radu-Valeriu PERIANU, numit prin HAGOA nr. 19/17.11.2025, conform O.U.G. nr. 109/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Art.7 Se aprobă Actul adițional la contractele de mandat ale membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere menționati la Art. 6, privind prelungirea mandatelor acestora pentru o perioadă de 2 (două) luni. (decizie AGOA a Societății de Administrare a Participațiilor în Energie S.A. (S.A.P.E.) Hotărârea NR. 5 din 17.04.2026) –se arată în decizia SAPE.
Potrivit SAPE, componenţa actuală a Consiliului de Supraveghere este formată din Alina Cristina Neagu, Mihail Silviu Pocora, Radu Perianu (provizorate), Dumitru Nancu şi Vădan Laura Eugenia (portofolii întregi, ale căror mandate expiră pe 27.09.2027)
Inclusiv preşedintele Directoratului SAPE, Adrian George Foghiş, se află în provizorat încă din 11 iunie 2025, când a fost numit la vârful acestei companii în mandatul fostului ministru al Energiei, Sebastian Burduja.
Destul de opacă în privinţa informaţiilor publice, SAPE nu oferă deciziile prin care lui Adrian George Foghiş, fost city manager al oraşului Oradea, i se prelungeşte mandatul de preşedinte al Directoratului, dar menţionează că expiră în această lună, pe 16 mai 2026.

Numele lui Foghiş a fost recent pomenit în plenul Parlamentului, de liderul PSD, Sorin Grindeanu, cu ocazia dezbaterilor privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan, ca replică la mai multe declaraţii ale premierului demis. „Vreți să vorbim despre selecțiile la companiile de stat? Știți că la Energie, în ultimii 10 ani, PSD-ul a fost 10 luni. În rest, dumneavoastră, de la PNL. Și mai e un lucru. Da, la Energie selecțiile au fost întoarse… majoritatea, când era ministru un reprezentant al PNL. Iar la Transporturi au fost întoarse din cauza asta două persoane. Ghici cine? Pupilul dumneavoastră Foghiș, de la Oradea, care acum este la SAPE cu 50.000 de lei pe lună. 50.000 de lei pe lună, atât ia! Și al doilea, dacă vă spune ceva, domnul Mihai Barbu, fostul trezorier PNL. Acestea sunt cele două selecții care n-au fost acceptate de către Comisia Europeană!”- a spus Grindeanu.
Tot pe 16 mai expiră şi mandatul unui alt membru al Directoratului, respectiv al lui Mihai Teodorescu, numit pe 16.12.2025.
Singurul membru al Directoratului cu mandat întreg este Sorin Chiriţă (fost city manager al Capitalei)- numit în 04.03.2024 până la data de 17.11.2027.
Funcţionarea SAPE nu ridică pentru prima dată în istoria ei controverse serioase. Primul scandal răsunător care a adus-o în atenţia publicului a fost demiterea din primăvara lui 2025 a fostului preşedinte de Directorat, liberalul Stănescu Nicolae Bogdan Codruţ, în urma unui control al Curţii de Conturi legat de achiziţii de măşti antiCOVID.
Paradoxal, Stănescu Nicolae Bogdan Codruţ este astăzi vicepreşedinte al AMEPIP, instituția responsabilă cu controlul, monitorizarea și îmbunătățirea performanței companiilor de stat din România.
AMEPIP a publicat anul trecut lista indemnizatiilor din companiile de stat, valabile până în august 2025. În privinţa SAPE, un membru al Consiliului de Supraveghere avea la acea dată o indemnizaţie lunară fixă de 23.359 lei, în vreme ce un membru/director de Directorat – 45.356 lei şi, după caz, o indemnizaţie variabilă anuală de 272.136.

Citeşte şi: Beneficiile liberalului Cosmin Petrescu doar de la ELECTRICA SA!
Graţiela Bâzoi

Comments are closed.