„E total eronat faptul că dezbaterile pe legile Educației s-au încheiat. S-a încheiat, e adevărat, o primă etapă de consultări publice, multe la număr, dacă luăm în considerare declarațiile de la Ministerul Educației, puține dacă ne raportăm la unele voci din societatea civilă. Mai important decât numărul de dezbateri rămâne însă fondul problemei și faptul că din discuții s-au cristalizat o serie de teme fierbinți, pentru care există, în unele cazuri, viziuni antagonice. Până la un punct, aș spune că e normal, chiar sănătos, să existe contre, pentru că din polemică se pot naște idei bune. Ceea ce este important însă este să găsim – de aici înainte și pentru absolut toate temele fierbiți – linia de demarcație între interesul particular și interesul general și să nu facem niciun rabat din a-l susține pe cel din urmă!

Personal, am spus din capul locului că susțin resetarea cadrului legislativ pe educație dintr-un motiv foarte simplu: lucrurile nu merg așa cum ar trebui să meargă! Sunt așadar în dezacord cu cei care cer ca legile Educației să fie retrase, pentru că riscăm să reînviem mitul Meșterului Manole! Sunt însă de părere că în spatele fiecărei schimbări propuse trebuie să existe argumente raționale și un răspuns convingător la întrebarea: Ce problemă rezolvă? Nu cred că vrem schimbări de dragul schimbării și cred că e momentul să ne oprim din a fi originali non-stop! Cât privește problemele de rezolvat, probabil că le știm cu toții – ne-o spun și benchmarking-urile internaționale: avem probleme grave cu abandonul școlar, inechitatea, polarizarea rural-urban, rezultatele slabe la competențele de bază, școala paralelă, rata redusă de absolvire a învățământului terțiar ș.a.m.d.

În ceea ce mă privește, sunt câteva aspecte pe care le doresc mai bine clarificate și promovate. Înainte de toate, mi-aș dori să avem o viziune comună asupra rolului statului în Educație. Să ne înțelegem: statul susține învățământul de masă, iar la finalizarea învățământului obligatoriu trebuie să se asigure că ”masa” este capabilă să se integreze în societate, să răspundă nevoilor de competență din mediul economic și să aducă plus-valoare (returnând astfel investiția în educație). Nu putem să asistăm de pe margine la creșterea abandonului școlar sau la eșecuri repetate la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat! Pentru că joburile viitorului cer forță de muncă înalt calificată, iar datoria noastră e să asigurăm că ”masa” iese din sistemul de educație cu pregătirea necesară!
Un al doilea aspect pe care mi-l doresc îmbunătățit este legat de profesionalizarea evaluării. Mi se pare total inacceptabil ca un profesor să-i evalueze pe elevi altfel decât în raport cu curricula predată la clasă, adică pe baza a ceea ce se predă la meditații, după cum mi se pare strigător la cer că în România de astăzi evaluările sunt mai degrabă subiective. Am văzut mii de note modificate în urma contestațiilor la toate tipurile de examene, ca și cum evaluarea ar fi loterie! Sper că toate aceste aspecte aberante vor fi eliminate, după cum sper că se va găsi o formulă optimă prin care să fie evaluați continuu și realist toți participanții la educație (elevi, profesori, manageri din educație).

Evident, sunt multe aspecte care necesită revizuiri prin legile Educației, dar și prin legislația subsecventă. Spre exemplu, se lucrează în prezent la reforma planurilor-cadru și a curriculei, fără de care reforma Educației ar fi lipsită de sens! Aici sper să vedem flexibilizare, programe adaptare la nevoile secolului XXI, orientare școlară în adevăratul sens al cuvântului, manuale accesibile și atractive!

Am participat recent la o întâlnire a directorilor de unități de învățământ din județul #Argeș și am adresat o invitație deschisă de a transmite în continuare propuneri de îmbunătățire a legilor Educației. După aprobarea de către Guvern, legile Educației vor fi înaintate Parlamentului și vor primi votul final în Comisia pentru #Învățământ din Senatul României, comisie decizională din care fac parte și eu. Extind invitația către toate cadrele didactice și către toți actorii implicați în educație. Mizez pe o abordare constructivă și pe propuneri care au în spate și argumente și soluții! Comisia Europeană tocmai a anunțat că 2023 va fi Anul European al Educației și Formării și sper că 2023 ne va găsi, prin implicare comună, cu un cadru legislativ care să însănătoșească sistemul de educație!” -susține senatorul PSD de Argeș, Ovidiu Puiu.

Write A Comment