PRIME la Direcţia Silvică Argeş: Şoferul, mai mult decât inginerul silvic!

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Jurnalistul Andrei Ciurcanu publică pe blogul său situaţia cu primele propuse angajaţilor din cadrul a trei Direcţii Silvice din ţară: Argeş, Bacău şi Suceava. Potrivit acestuia, în aceste instituţii ale Romsilva au fost propuse recompense în valoare totală de circa 2,6 milioane lei, atât pentru luna noiembrie 2022, cât şi pentru decembrie 2022.

Motivul acordării acestor sume este pentru… realizări deosebite în anul 2022.

Potrivit tabelelor publicate de Andrei Ciurcanu, Direcţia Silvică Argeş a propus în decembrie 2022 prime pentru un număr de 22 angajaţi, a căror valoare totală ajunge la 152.100 lei.

Cei trei directori (general, tehnic şi economic) figurează cu sume de câte 14.625 lei fiecare, secretara şi şoferul, fiecare câte 5265 lei, la fel ca în cazul a trei economişti (cu câte 5265 lei fiecare).

Prima pentru şeful Biroului tehnic a fost încadrată în 8775 lei, iar pentru un alt economist (din patru) – la 7020 lei.

Patru ingineri silvici- 5850 lei fiecare, doi ingineri silvici- mai puţin decât şoferul şi secretara, respectiv 4680 lei fiecare. Nici îngrijitorul Direcţiei Silvice Argeş nu lipseşte din lista: primă de 2340 lei.

Totalul primelor propuse în noiembrie 2022 la DS Argeş a fost dublu faţă de cel propus în decembrie 2022- 337.369 lei.

Tabelul cu primele propuse în lunile noiembrie şi decembrie 2022, Direcţia Silvică Argeş: AICI

Cea mai mare primă propusă aparţine directorului general: nu mai puţin de 32.063 lei, în luna noiembrie 2022. 

sursa- Cadou de Crăciun la pădure- andreiciurcanu.ro

 

Write A Comment