Jurnalistul Andrei Ciurcanu publică pe blogul său situaţia cu primele propuse angajaţilor din cadrul a trei Direcţii Silvice din ţară: Argeş, Bacău şi Suceava. Potrivit acestuia, în aceste instituţii ale Romsilva au fost propuse recompense în valoare totală de circa 2,6 milioane lei, atât pentru luna noiembrie 2022, cât şi pentru decembrie 2022. Motivul acordării acestor sume este pentru… realizări deosebite în anul 2022. Potrivit tabelelor publicate de Andrei Ciurcanu, Direcţia Silvică Argeş a propus în decembrie 2022 prime pentru un număr de 22 angajaţi, a căror valoare totală ajunge la 152.100 lei. Cei trei directori (general, tehnic şi economic) figurează cu sume de câte 14.625 lei fiecare, secretara şi şoferul, fiecare câte 5265 lei, la fel ca în cazul a trei economişti (cu câte 5265 lei fiecare). Prima pentru şeful Biroului tehnic a fost încadrată în 8775 lei, iar pentru un alt economist (din patru) – la 7020 lei.…
Tag




