Omul de afaceri Valentin Vişoiu a depus la Tribunalul Bucureşti mai multe cereri, prin care a cerut să-i fie ridicat sechestrul de pe bunurile imobilizate, urmare a anchetei de corupţie Publitrans. Solicitările au fost întocmite încă din anul 2017, când patronul Conarg a cerut ridicarea măsurilor judiciare asupra pachetului de 50% din compania Euro Wind Power, profilată pe producţia de energie.
La acea dată, magistraţii l-au refuzat. Următorul refuz a fost înregistrat în februarie acest an, Tribunalul Bucureşti respingând din nou o cerere prin care Vişoiu a vrut modificarea condiţiilor măsurii sechestrului asigurător de pe unele bunuri pe care le are în proprietate. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în martie, când, în sfârşit, lui Vişoiu i-a fost ridicat sechestrul asupra celor 50 de părţi sociale pe care le deţine la societatea Confident Travel, cea care are în proprietate cunoscutul Hotel Ramada. Iată decizia: “ Tribunalul Buucureşti admite în parte cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de inculpatul VIŞOIU VALENTIN şi ridică sechestrul asigurător asupra celor 50 de părţi sociale în valoare de 1000 de lei reprezentând 50% din capitalul social al SC CONFIDEN TRAVEL SRL cu obligaţia consemnării la dispoziţia organelor de urmărire penală a sumei de 1000 de lei. Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. În baza art.275, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.”
Vişoiu nu este singurul inculpat din dosarul Publitrans, care a solicitat astfel de cereri. Gheorghe Văsâi a cerut, de asemenea, eliminarea sechestrului pus de DNA pe mai multe acţiuni deţinute de acesta la diverse societăţi. Magistraţii i-au respins însă toate cererile.
sursă foto- zf.ro
