Astăzi dimineaţă, în jurul orei 8 dimineaţa, un echipaj al autorităţilor publice a preluat din Piteşti persoane pentru a le conduce la domiciliu, în vederea autoizolării. Este vorba de cetăţeni care au sosit cu autocarul din Spania (declarată zonă galbenă).

„Persoanele care trebuie să intre în izolare, venite din zonele galbene (peste 500 de cazuri confirmate), la nivelul județului Argeș se procedează  astfel: în limita resurselor pe care le avem la dispozitie, după caz, asigurăm transportul persoanelor care nu au mijloc de transport, până la domiciliu, cu autospeciala SMURD care are acest scop. Luăm TOATE măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii covid 19!”– a transmis prefectul Argeşului, Emanuel Soare.

Numărul argeşenilor care intră în izolare la domiciliu este în creştere, după cum ne-a declarat şefa DSP Argeş, Sorina Honţaru.

Oficial, până la această oră sunt 590 persoane în autoizolare, 82 în carantină, niciun caz de infectare.

UPDATE ora 16.15: Prefectul judeţului a anunţat că un număr de 64 de persoane aflate în carantină au teste negative COVID 19!

in foto, transport international persoane Spania-România, oprire Piteşti, ora 8.30

Citeşte şi: Linie telefonică de urgenţă la DACIA

 

Write A Comment