Tag

justitie

Browsing

Judecătorul Bogdan Mateescu: “Care reforme? Taxarea pensionarilor? A elevilor, studenților? Plimbarea cu barca prin capitală?” Judecătorul Bogdan Mateescu, preşedinte al Curţii de Apel Piteşti, a reacţionat ieri în scandalul dintre PNL şi justiţie, afirmând că o grupare (politică) se joacă cu ţara şi a intrat într-un asalt nedisimulat faţă de singura putere pe care nu o controlează, respectiv cea judecătorească. Context PNL a şocat zilele trecute prin emiterea unui comunicat de presă în care a acuzat modalitatea prin care Colegiul de conducere al Tribunalului București a desemnat șase completuri specializate pentru judecarea dosarelor deschise de Gruparea Veştea. La rândul ei, Secția pentru judecători a CSM a acuzat PNL că încearcă să „exercite presiuni asupra instanțelor” și a reclamat o „escaladare fără precedent a discursului public îndreptat împotriva instanțelor judecătorești”, iar Tribunalul București a calificat comunicatele PNL drept „presiuni neavenite”, explicând că înființarea completurilor a fost făcută legal, pentru eficientizarea activității,…

Fostul-fost primar al Câmpulungului, Călin Andrei, spunea în prefaţa volumului apărut în seria REGIO- „Câmpulung Muscel, Cetatea Întemeietorilor de ţară”: „Nouă, câmpulungenilor, Bulevardul Pardon, Grădina Publică Merci, zecile de biserici, monumente sau cruci votive, răspândite prin lungul Câmpulung, ne spun în fiecare zi că istoria ne cinsteşte şi ne obligă. Este o onoare să locuim în prima capitală a Ţării Româneşti şi este obligaţia noastră să arătăm lumii frumuseţea şi sfinţenia acestor locuri.” Construcţie, la mare viteză Astfel de aprecieri pălesc din ce în ce mai mult în faţa  amploarei pe care o ia de la o zi la alta scandalul pornit din cauza lucrărilor de construcţie a ceea ce a fost odată, în perioada romantică a Câmpulungului, Bulevardul istoric- Pardon.  Începutul acestei investiţii, de reabilitare a Bulevardului Pardon, a început cu stângul, fostul primar al Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, grăbindu-se să emită o autorizaţie de construcţie care nu avea la…

Mitu Constantin, cunoscut ca Mitu Chinezu sau “regele TVA”, ne-a trimis cererea prin care România a solicitat Ucrainei, în urmă cu doi ani, extrădarea lui din oraşul Cernăuţi. După cum se cunoaşte, respectivul document nu a avut niciun efect, întrucât Mitu Chinezu nu a fost identificat pe teritoriul menţionat de autorităţi. În schimb, Mitu Chinezu spune că a găsit cererea de extrădare în cutia poştală a casei lui din Tiraspol, unde menţionează că locuieşte. Afaceristul căutat şi astăzi de Interpol ne-a pus la dispoziţie acest document, după ce l-a înrămat şi i-a făcut şi un…tort în culorile drapelului naţional al României, pentru a sărbători doi ani de la emiterea actului. În foto trimisă către redactie, lângă cererea de extrădare se poate observa şi o…grenadă. Mitu Chinezu a scris şi un mesaj dedicat autorităţilor argeşene, destul de sfidător, mulţumindu-le pentru că “nu au înfăşat” cum trebuie actul prin care au solicitat…

În perioada 11-19 decembrie 2021, a avut loc programul de formare pentru jurnaliști ”Tratamentul minorilor victime în justiția penală”, în cadrul căruia peste 40 de jurnaliști la nivel local și național au dobândit cunoștințe valoroase de la experții din domeniu privind investigarea cazurilor de trafic de minori și situația reală a minorilor ca victime în sistemul de justiție. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie, care se concentrează cu precădere pe reformele necesare pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman în sistemul de justiție prin creare a unui mediu adecvat și prietenos de justiție în cadrul căruia drepturile minorilor să fie respectate și să pună capăt practicii instituționale care supune victimele la un proces îndelungat de victimizare. Monica Macovei, Iana Matei, Adriana Săftoiu, Cristi Danileţ și Cosmin Savu au fost formatorii care…

Vreme de două zile, Consiliul Superior al Magistraturii a fost gazda organizării unor dezbateri ample şi foarte intense, privind îmbunătăţirea comunicării publice de tip judiciar. În zilele de 14 si 15 martie, CSM a susţinut Workshop-ul cu numărul II, care pregăteşte întocmirea Ghidului de bune practici, în relaţia sistemului judiciar cu mass-media, din perspectivă europeană. Acest Workshop face parte din Proiectul TAEJ, Transparenţă, accesibilitate şi educaţie juridică, prin îmbunătăţirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar. Ziarul Gherila s-a numărat printre cei 30 de invitaţi-participanţi la acest eveniment, făcând parte din Grupul nr 1 de dezbatere, alături de preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, judecător Dana Gârbovan, consilierul Ministrului Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Cristian Adochiţei, jurnaliştii Liviu Avram (Adevărul), Ionela Arcanu Dizanov (Realitatea TV ) şi procurorul Daniel Creţu,  purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Evenimentul a reunit structurile justiţiei şi ale mass-media Consiliul Superior…