Fostul fostul primar al Câmpulungului, Călin Andrei, spunea în prefaţa volumului apărut în seria REGIO- „Câmpulung Muscel, Cetatea Întemeietorilor de ţară”: „Nouă, câmpulungenilor, Bulevardul Pardon, Grădina Publică Merci, zecile de biserici, monumente sau cruci votive, răspândite prin lungul Câmpulung, ne spun în fiecare zi că istoria ne cinsteşte şi ne obligă. Este o onoare să locuim în prima capitală a Ţării Româneşti şi este obligaţia noastră să arătăm lumii frumuseţea şi sfinţenia acestor locuri.”

Construcţie, la mare viteză

Astfel de aprecieri pălesc din ce în ce mai mult în faţa  amploarei pe care o ia de la o zi la alta scandalul pornit din cauza lucrărilor de construcţie a ceea ce a fost odată, în perioada romantică a Câmpulungului, Bulevardul istoric- Pardon.  Începutul acestei investiţii, de reabilitare a Bulevardului Pardon, a început cu stângul, fostul primar al Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, grăbindu-se să emită o autorizaţie de construcţie care nu avea la bază toate actele de altfel obligatorii.  Chiar şi cu o autorizaţie incompletă în portofoliu, firmele familiei (Sorinel, George, Elena) Răuţoiu, respectiv Ratelen Construct, Concif Group şi Conteh Barrengot, s-au grăbit, la rândul lor,  să reabiliteze/modernizeze, cunoscutul Pardon, aşa cum au crezut de cuviinţă, până când lucrările au fost oprite, din lipsă de fonduri. Mai mult de un an s-a bătut pasul pe loc, Pardon rămânând la stadiul de şantier. Au urmat alte şi alte aşteptări, schimbări la proiect, pandemie şi creşterea halucinantă a preţurilor, toate piperate cu disensiuni de la tăierea teilor până la cum să fie mai frumos Pardonul: cu asfalt şi piatră cubică sau doar cu piatră cubică? Elena Lasconi a ales a doua variantă, pentru asta cerând un aviz de la Direcţia Judeţeană pentru Culte, pe care l-a ataşat dosarului constructorului, asta după ce mai multe documente fuseseră şi ele adăugate, după emiterea autorizaţiei şi nu înaintea ei! Şi când bulevardul parcă începea să prindă contur, constructorul asumându-şi faptul că va termina lucrarea până la startul Zilelor Câmpulungului din această vară (termenul de finalizare fiind mai 2023), a apărut Inspectoratul de Stat în Construcţii cu un control destul de aprofundat în actele acestei investiţii, rezultatul verificărilor dând peste cap şi planurile municipalităţii şi pe cele ale familiei Răuţoiu, concluzia fiind că autorizaţia de construcţie pentru lucrările pe Pardon a fost emisă în afara legii!

Bâlciul de pe Pardon, mai vestit decât cel de Sfântul Ilie

Controlul inspectorilor în Construcţii a avut ca efect imediat amendarea fostului primar Liviu Ţâroiu, pe persoană fizică (amendă contestată în instanţă) şi ca efect mai întârziat declanşarea de către Prefectură a unui proces împotriva Primăriei Câmpulung, prin care se cere anularea autorizaţiei buclucaşe. Din acest punct, primăriţa Lăsconi a acuzat manevre politice, declarând că este cel mai vânat primar, în timp ce prefectul a asigurat că decizia privind procesul nu este nici o dorinţă personală, nici o chestiune politică, ci o cerinţă legală. Prin 1711, florentinul Antonio Maria del Chiaro, secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu, spunea că oraşul Câmpulung este renumit pentru bâlciul anual care are loc de Sfântul Ilie. În luna mai 2022, am putea spune că un bâlci mai de pomină decât cel de pe bulevardul Pardon nu s-a mai pomenit în “negustorimea” politico-administrativă argeşeană din ultimii mulţi ani. De ce spunem asta? Scandalul Pardon s-a mutat pe reţelele de socializare, locaţia Muscel, unde prefectul a fost aproape linşat, fiind acuzat că joacă politic, iar scopul urmărit este să-şi bată joc de câmpulungeni, să oprească lucrările, să-i lase fără bulevard, chiar în prag de Zilele oraşului. S-au spus de toate, Liviu Ţâroiu şi-a mai luat încă un rând de înjurături, el fiind cauza declanşatoare a scandalului, în vreme ce primăriţa Elena Lăsconi a fost, încă un rând, felicitată că vrea să înfrumuseţeze oraşul cum nu a mai făcut-o nimeni altcineva, dar nu este lăsată.

Dacă nu era un ziar local, lucrările erau terminate

Mulţi dintre musceleni chiar au anunţat un protest săptămâna viitoare, pentru a cere autorităţilor să nu oprească lucrările de la Pardon. Acum, se ridică întrebarea la care, cel puţin până la această oră, ar fi trebuit să răspundă primăriţa Câmpulungului: Trebuie oprite sau nu lucrările la bulevard, după declanşarea procesului de anulare a autorizaţiei de construcţie? Prefectul Radu Perianu ne-a declarat, fără să intre în amănunte, că el a făcut demersurile în litera legii, pentru intrarea în legalitate a lucrărilor cu pricina, apelând la instanţă, în vreme ce viceprimarul liberal de la Câmpulung, Nicolae Zaharia (primariţa Lăsconi a avut un lung şir de şedinţe şi nu a răspuns la telefon), ne-a spus că Primăria a fost înştiinţată doar de măsura în instanţă a prefectului, nu şi de o altă informare care să vizeze o presupusă cerere de suspendare a lucrărilor.

În atare situaţie, l-am contactat pe constructorul de la Ratelen, George Răuţoiu, pentru a ne spune chiar domnia lui care este situaţia pe Bulevardul Pardon.„Când cineva ne spune STOP, ne oprim…Acum lucrăm să terminăm. Lucrările au fost realizate peste 50%, suntem pe final. Dacă nu era un ziar local (n.r. din Câmpulung), lucrarea era de mult timp terminată”- ne-a declarat scurt, iritat, omul de afaceri care, din câte am înţeles, ar deţine monopolul în materia reconstruirii, în mare viteză, a oraşului Câmpulung şi a câtorva zone  limitrofe. Ceea ce nu ştie dumnealui este că oraşul Câmpulung nu prea poate fi modernizat/refăcut etc aşa uşor, la grămadă cu alte mici sau mari proiecte utilitare, iar aici înclinăm să-i dăm dreptate şi primăriţei Lăsconi despre care am aflat că a încercat să vadă în bulevardul Pardon nu doar o stradă asfaltată, care să ţină două anotimpuri.

Dacă actele depuse ulterior autorizaţiei sunt esenţiale, autorizaţia poate rămâne valabilă

În tot tăvălugul acestei răzmeriţe politico-administrative, este clar ca lumina zilei că, social vorbind, absolut nimeni nu doreşte oprirea lucrărilor la Bulevardul Pardon, iar câmpulungenii au motive destule să-şi argumenteze protestul care se anunţă în zilele următoare. Totuşi, pentru a lămuri ce repercusiuni poate avea decizia prefectului Radu Perianu, prin care a cerut în instanţă (în contencios administrativ) anularea autorizaţiei de (re)construcţie a bulevardului istoric, am stat de vorbă cu unul dintre profesioniştii justiţiei argeşene, al cărui nume, din motive foarte lesne de înţeles, îl menţinem confidenţial.

Bulevardul Pardon- sursă foto din volumul- „Câmpulung Muscel, cetatea întemeietorilor de ţară”

Iată declaraţia acestuia: “Legea 554 din 2004, a contenciosului administrativ, articolul 3, aliniatul 3, prevede că până la soluţionarea cauzei, actul atacat este suspendat de drept, adică nu mai este nevoie de întocmirea altor documente, înştiinţări, şi alte acte justificative între autorităţi pentru suspendarea activităţilor care decurc din actul respectiv. În cazul de faţă, fiind vorba de anularea unei autorizaţii de construcţie, aceasta îşi suspendă toate efectele de la sine, de drept, în sensul că lucrările trebuiau oprite imediat după declanşarea procesului în instanţă, mai cu seamă că şi primăriei i-a fost adusă la cunoştinţă această cerere a Prefectului pentru anularea autorizaţiei. Primăria ar fi trebuit să înştiinţeze constructorul, care să oprească lucrările până la finalizarea cauzei, aşa cum se arată în articolul de lege. Altfel, este posibil ca primăriei să-i fie imputate alte aspecte, aflate în zona infracţională. De asemenea, dacă spuneţi că foarte multe documente au fost depuse ulterior emiterii autorizaţiei de construcţie, în cazul în care acestea sunt esenţiale, există posibilitatea ca actele să poată acoperi suficient nulitatea cerută. Doar într-o astfel de situaţie, autorizaţia atacată poate rămâne totuşi valabilă, prin decizia instanţei”. – este opinia specialistului din justiţie.

Graţiela Bâzoi

 

Write A Comment