„Primăria Câmpulung nu a fost informată prin nicio adresă că lucrările la Bulevardul Pardon trebuie să fie suspendate”- este declaraţia viceprimarului oraşului, liberalul Nicolae Zaharia.
Potrivit acestuia, Prefectura Argeş a comunicat Primăriei Câmpulung că a cerut în instanţă anularea autorizaţiei de construcţie, necesară reabilitării Bulevardului istoric, dar pentru oprirea lucrărilor, ar fi trebuit făcută o a doua înştiinţare, lucru care nu s-a întâmplat, drept urmare lucrările continuă.
Întrebat pe acest subiect, unul din reprezentanţii societăţii de construcţii Ratelen, care se ocupă de reabilitarea Bulevardului Pardon, respectiv Elena Răuţoiu, ne-a declarat că nu ştie dacă legea cere şi suspendarea lucrărilor, în situaţia în care Prefectura solicită anularea autorizaţiei şi că scopul firmei este acela de a termina lucrările în cel mult două luni.
Potrivit legii, Prefectura poate cere şi oprirea lucrărilor unor construcţii, până la soluţionarea litigiului în instanţă. Întrebat dacă a cerut şi suspendarea lucrărilor contestate, prefectul de Argeş, Radu Perianu, ne-a declarat că „fiecare interpretează legea cum crede de cuviinţă”, instanţa fiind cea care va avea ultimul cuvânt.
Graţiela Bâzoi