PNL Argeş a emis astăzi un comunicat de presă, în numele prefectului Radu Perianu, legat de decizia subprefectului Bogdan Minciunescu, prin care a anunţat, tot astăzi, că nu va ataca în instanţă decizia Tribunalului Argeş, privind bulevardul Pardon. Articolul îl puteţi citi AICI „Există deja o hotărâre a Tribunalului Argeș în privința lucrărilor la Bulevardul Pardon din Câmpulung, iar mesajele câmpulungenilor s-au auzit în spațiul public. Această situație durează de prea mult timp și, în ciuda tuturor greșelilor primarilor din Câmpulung care s-au succedat, locuitorii nu trebuie să sufere din cauza nefinalizării unui proiect de infrastructură important pentru comunitatea locală. Ca prefect al județului Argeș, consider că decizia subprefectului Bogdan Minciunescu cu privire la recursul în dosarul privind lucrările la Bulevardul Pardon din Câmpulung este în concordanță cu interesul public.”- a declarat prefectul Radu Perianu.
Prefectul Radu Perianu a făcut o serie de declaraţii cu privire la sentinţa dată astăzi în procesul legat de Bulevardul Pardon. După cum se cunoaşte deja, Tribunalul Argeş a respins cererea Prefecturii de anulare a autorizaţiei lucrărilor la Pardon, Primăria Câmpulung obţinând câştig de cauză în primă instanţă. “Aşteptăm motivarea instanţei. Am cerut explicaţii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, înainte de a face demersul în instanţă şi vom cere din nou explicaţii de la ISC, după ce vom vedea motivarea Tribunalului Argeş. Nu este un meci de fotbal, ci o acţiune care face parte din ciclul normal al desfăşurării activităţilor unor instituţii, în cazul nostru Prefectura Argeş. Motivarea va fi lămuritoare şi o vom analiza situaţia cu toată responsabilitatea.”- a declarat astăzi prefectul de Argeş, Radu Perianu, într-o conferinţă de presă. Lucrările la Bulevardul Pardon rămân suspendate, până la pronunţarea definitivă a instanţei. În cazul în care Prefectura…
Tribunalul Argeş s-a pronunţat astăzi în dosarul Bulevardului Pardon. Judecătorii au respins acţiunea Prefecturii Argeş de anulare a autorizaţiei de construcţie a Bulevardului Pardon din Câmpulung. Conform deciziei, Prefectura Arges trebuie sa plateasca Primariei Campulung si suma de 4000 lei- cheltuieli de judecata. Decizia nu este definitiva si poate fi atacata in 15 zile. Decizia: „Respinge ca neîntemeiate excepţiile privind inadmisibilitatea formulării acţiunii, invocate de către pârâtul Primarul municipiului Câmpulung, respectiv de către intervenientul accesoriu U.A.T. Municipiul Câmpulung. Respinge acţiunea formulată de reclamantul Instituţia Prefectului-Judeţul Argeş în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Câmpulung şi intervenient în interesul pârâtului U.A.T. Municipiul Câmpulung. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de U.A.T. Municipiul Câmpulung. Obligă reclamantul la plata sumei de 4.000 lei către intervenientul accesoriu, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Arges. Pronunţată…
Astăzi, la Tribunalul Argeş a avut loc încă un termen de judecată al procesului în care Prefectura Argeş cere anularea autorizaţiei de construcţie a Bulevardului Pardon. Elena Lasconi s-a prezentat la proces împreună cu Ioniţă Alexandra Carmen, consilier judiric al Primăriei Câmpulung. Nici de această dată, judecătorii nu au avut posibilitatea să înainteze în dosar, pentru că primăriţa a depus o nouă cerere pentru introducerea în cauză a Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului Câmpulung, cerere care la termenul anterior fusese deja respinsă de magistraţi. Atunci, judecătorii i-au explicat Elenei Lasconi că procesul este îndreptat împotriva primarului Municipiului Câmpulung, şi nu împotriva Municipiului Câmpulung. De această dată însă, într-un mod foarte curios, consiliera juridică Ioniţă Alexandra a cerut să-i fie adusă şi ei la cunoştinţă cererea cu pricina, de unde înţelegem că ea nu ştia ce a solicitat primăriţa, deşi ambele reprezintă Primăria Câmpulung în această cauză. Sau, pur şi simplu,…
PNL Câmpulung dezaprobă modul în care primarul orașului, doamna Elena Lasconi, încearcă să deturneze atenția publică de la adevărații vinovați pe tema proiectului de reabilitare a Bulevardului Pardon. Dacă intenția domniei sale este de a face o nouă alianță la nivel local USR-PSD, solicităm ferm să iasă public cu declarații în acest sens, nu cu afirmații și acuzații neadevărate la adresa colegilor liberali care nu vor să fie părtași la nerespectarea legii. Manifestările și declarațiile politicianiste din ultima perioadă ale doamnei primar Elena Lasconi au ca scop, pe lângă rolul de a se victimiza într-o problemă care intră în atribuțiile domniei sale, și schimbarea majorității din Consiliul Local al Municipiului Câmpulung în asociere cu PSD. Doamna primar avea obligația să se adreseze și subprefectului județului Argeș care este locuitor al municipiului Câmpulung, dar nu a facut-o pentru a nu deranja PSD. Aceste atacuri s-au intensificat în momentul în care doamna…
Primăria Câmpulung ne-a răspuns astăzi într-o adresă oficială că lucrările de la Bulevardul Pardon au fost sistate. Întrebarea pe această temă a fost adresată primăriţei Elena Lăsconi, în urmă cu o săptămână, în contextul scandalului privind oprirea sau nu a lucrărilor, după ce prefectul Radu Perianu a cerut în instanţă anularea autorizaţiei de construcţie la bulevardul istoric din Câmpulung Muscel. „Vă comunicăm faptul că, la momentul actual, lucrările au fost sistate, rămânând nefinalizate”, este răspunsul primăriţei Elena Lăsconi trimis astăzi redacţiei: În urmă cu o săptămână, stadiul lucrărilor respective nu era clarificat. Elena Lăsconi declara într-o conferinţă de presă susţinută la Câmpulung că a transmis constructorului să oprească lucrările, dar şi că închiderea lucrărilor va bloca oraşul, pentru circa doi ani: “Bulevardul Pardon este un proiect de suflet pentru mine. Ştiţi foarte bine cât m-am zbătut să obţinem finanţare. Nu vă pot da foarte multe detalii, pentru că s-ar putea…
„Primăria Câmpulung nu a fost informată prin nicio adresă că lucrările la Bulevardul Pardon trebuie să fie suspendate”- este declaraţia viceprimarului oraşului, liberalul Nicolae Zaharia. Potrivit acestuia, Prefectura Argeş a comunicat Primăriei Câmpulung că a cerut în instanţă anularea autorizaţiei de construcţie, necesară reabilitării Bulevardului istoric, dar pentru oprirea lucrărilor, ar fi trebuit făcută o a doua înştiinţare, lucru care nu s-a întâmplat, drept urmare lucrările continuă. Întrebat pe acest subiect, unul din reprezentanţii societăţii de construcţii Ratelen, care se ocupă de reabilitarea Bulevardului Pardon, respectiv Elena Răuţoiu, ne-a declarat că nu ştie dacă legea cere şi suspendarea lucrărilor, în situaţia în care Prefectura solicită anularea autorizaţiei şi că scopul firmei este acela de a termina lucrările în cel mult două luni. Potrivit legii, Prefectura poate cere şi oprirea lucrărilor unor construcţii, până la soluţionarea litigiului în instanţă. Întrebat dacă a cerut şi suspendarea lucrărilor contestate, prefectul de Argeş, Radu…




