Primăria Câmpulung ne-a răspuns astăzi într-o adresă oficială că lucrările de la Bulevardul Pardon au fost sistate.  Întrebarea pe această temă a fost adresată primăriţei Elena Lăsconi, în urmă cu o săptămână, în contextul scandalului privind oprirea sau nu a lucrărilor, după ce prefectul Radu Perianu a cerut în instanţă anularea autorizaţiei de construcţie la bulevardul istoric din Câmpulung Muscel.

„Vă comunicăm faptul că, la momentul actual, lucrările au fost sistate, rămânând nefinalizate”, este răspunsul  primăriţei Elena Lăsconi trimis astăzi redacţiei:

În urmă cu o săptămână, stadiul lucrărilor respective nu era clarificat. Elena Lăsconi declara într-o conferinţă de presă susţinută la Câmpulung că a transmis constructorului să oprească lucrările, dar şi că închiderea lucrărilor va bloca oraşul, pentru circa doi ani: “Bulevardul Pardon este un proiect de suflet pentru mine. Ştiţi foarte bine cât m-am zbătut să obţinem finanţare. Nu vă pot da foarte multe detalii, pentru că s-ar putea iar să se întoarcă împotriva noastră, dar cred că în maximum o săptămână, am putea să deblocăm situaţia. Pe data de 14, marţi (n.r. ieri), trebuie să depunem o întâmpinare (n.r. la dosarul deschis de prefectura Argeş). Aveţi încredere,  eu mă bat. Nu ştiu dacă mâine se va mai lucra pe bulevard. Eu am transmis constructorului să oprească lucrările.”

La întrebarea ziariştilor „Cum vedeţi Câmpulungul dacă se opresc lucrările la Bulevardul Pardon?”, Elena Lăsconi a declarat că: “Nu văd bine, pentru că va fi o stare de disconfort pentru toată lumea şi cred că şi constructorul va da în judecată, nu ştiu pe cine, dacă Prefectura sau pe noi, pentru că dacă se va judeca, s-ar putea să întârzie doi ani. Doi ani cu disconfort, doi ani în care s-ar putea să se mai îmbolnăvească nişte tei, doi ani în care trebuie să crească cheltuielile cu conservarea locului, cu măsurile de siguranţă, s-ar putea să nu mai circulăm deloc pe acolo. Ar fi un mare rău pentru fiecare câmpulungean. (…) Este posibil să se închidă tot. Aproape tot ce scrie în procesul verbal (al Inspectoratului de Stat în Construcţii) s-a găsit în arhivele de achiziţii, le avem. O să fac nişte demersuri legale, mă voi bate pentru Bulevardul Pardon. Aveţi un pic de răbdare şi un pic de încredere.” – preciza Elena Lăsconi săptămâna trecută în conferinţa de presă de la Câmpulung.

Tribunalul Argeş nu a fixat încă un prim termen de judecată în procesul intentat Primăriei Câmpulung de către Prefectură, în data de 16 mai, al cărui obiect este „anulare act emis de autorităţi publice locale autorizaţie construcţie nr.101/13.12.2019”.

Reamintim că prefectul Radu Perianu a cerut în instanţă anularea autorizaţiei de construcţie a Bulevardului Pardon, după un control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, care constata în martie a.c., lipsa unor documente care să permită emiterea acesteia.

Pe acelaşi subiect, citiţi şi: ***Lucrările la Bulevardul Pardon trebuiau oprite, imediat după declanşarea procesului în instanţă!***

 

G.B.

 

Write A Comment