Dr. Mihaela Stănciulescu ne aduce şi în acest an povestea Căluşului României de la Argeş, renăscut de Rusalii. Aflată zilele trecute printre căluşari, dr. Mihaela Stănciulescu ne aminteşte astăzi de “seva bunătății unui popor care știe cum să trăiască și să uimească universul prin ceea ce are mai de preț – tradiția”. Mihaela Stănciulescu ne transpune, preţ de câteva minute, în spaţiul sacru argeşean, între cerul şi pământul căluşarilor din Bârla, Hârsești, Stolnici, Cotmeana, Pădureți, Lunca Corbului, Costești, Piteşti, într-o călătorie către noi înşine, plină de fabulosul Rusaliilor anului 2022.

Chemarea la regăsirea din noi a Căluşului

Dr. Mihaela Stănciulescu: “La Cincizecimea creștinilor ortodocși, roua frunzelor de nuc se întrupează cu cea a ierbii mângâiată de răsărit, iar satele din Argeșul de la câmpie își deschid liniștea spre chemarea la regăsirea din noi a Călușului românesc.

Cu încredere și bucurie primim această sfântă zi lăsând rugăciunea tăcută să ne umple sufletul, ridicând ochii spre cer și căutând mângâierea infinită a Celei care la Nașterea în istorie a Bisericii lui Hristos a primit alături de Apostoli Pogorârea Sfântului Duh prin care Hristos a devenit interior fiecărei persoane umane botezate în numele Preasfintei Treimi.

În această duminică a Rusaliilor din leatul lui 2022, parcă mai mult decât oricând în timpul nostru venind, ne-am dori să auzim cum Maica Domnului vorbește necontenit cu Duhul Sfânt implorându-l să vindece durerile acestei lumi încercate în care lacrimile șterg frica și adapă nădejdea de îndreptare și pace. Noi nu ne-am pierdut orizontul și ne hrănim rădăcinile din seva bunătății unui popor care știe cum să trăiască și să uimească universul prin ceea ce are mai de preț – tradiția.

Satul din Argeșul de la câmpie a umplut, la Moșii de Vară, străzile orașului. S-a revărsat liber și neîngrădit peste cotidianul centrului piteștean, nu prea aglomerat, pe care l-a trezit brusc din urbanismul său tracasat cu helășa-ul și hopșașa-ul unor flăcăi înfocați de joc și chemare la viață.

Povestea adevărată despre dăruirea de sine

Dintr-o dată, oamenii și-au ridicat privirile din telefoane și s-au trezit înconjurați de roșul și verdele macilor țesuți în costumele albe, imaculate, ale călușarilor veniți de la Bârla, Hârsești, Stolnici, Cotmeana, Pădureți, Lunca Corbului, Costești sau din câmpiile aride ale Teleormanului. Aveau piteștenii să descopere o poveste adevărată despre dăruirea de sine. Au jucat pe rupte printre trecători și au trezit la viață simțurile un pic amorțite ale unor orășeni care uită prea repede că veșnicia s-a născut la sat. S-a filmat, s-a fotografiat, s-au făcut instastory-uri, clipuri care au invadat facebook-ul sau tik-tok-ul, s-au întâlnit trecutul cu prezentul, s-au uimit reciproc iar clipele acelea s-au petrecut într-o întrebare cu răspunsuri multiple.

Teatrul de vară s-a umplut de călușari mici și mari veniți să se întreacă într-un dans supranatural și uluitor. M-am bucurat să văd că la adunarea cetelor s-au alăturat ca jurați, oameni de cultură remarcabili, cercetători pasionați de la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, maeștri coregrafi, realizatori de emisiuni folclorice de tezaur. Ceea ce mi-a produs o satisfacție deosebită a fost că inițiatorul acestei întreceri individuale – Festivalul călușului “Rusaliile la Pitești” este un tânăr pe care l-am cunoscut în urmă cu cinci ani și care parcă s-a născut călușar – Bogdan Panțiru. Cu pasiune, perseverență și determinare, a rupt opinci ca să convingă, a jucat cu nojițe înnădite cu te miri ce ca să îi uluiască pe francezi la Nissa, s-a răzbătut cu putere și demnitate ca să promoveze călușul românesc, a adus alături oameni de breaslă și a reușit să-și împlinească un vis. Astfel, atent la tot și la toate, a inițiat acest festival. Să-i urăm viață lungă și să adune spectatori, susținători, promotori, așa încât fiecare vară de Rusalii să pună Piteștiul pe harta turismului cultural.

Căluşarul care şterge lacrimi şi răsare zâmbete

Printre călușarii destoinici care au umplut aerul locului cu bucurie și mister l-am revăzut pe Liviu Ionuț Botoșan de la Hârsești. Un alt tânăr inimos care înfruntă căldura și ploaia cu aceeași dârzenie în priviri, într-o zi de Rusalii, pe ulițele satului, mergând alături de ceata lui, cel mai adesea pe jos, mulți kilometri, de-a lungul și de-a latul comunei ca să aducă bucurie, speranță, amintire și încredere celor care îi cheamă în bătătura lor și îi primesc simplu și cald, cu multă sinceritate. Uneori șterge lacrimi de aducere aminte, alină și răsare zâmbete pe chipuri mult prea obosite de vreme și vremuri, în gospodării mici, uitate parcă într-un colț de sat, dar în care trandafiri înfloriți multicolor dau sens așteptării. La Festival l-am descoperit pe cel mai mic dintre călușarii participanți.

Minunea vie

Vlad Adrian Uluican este o minune vie pentru care pașii și ritmul jocului dând parcă o comandă celor mari și experimentați, sunt native. Am descoperit o descătușare într-o revărsare de fericire, emoție și detașare care ne-a cucerit pe toți. Viitorul chiar arată bine.

Mireasma frunzelor de nuc

În duminica Rusaliilor, am pornit din nou pe urmele călușarilor și jocului lor care mi-e tot mai drag și îmi îmbracă sufletul cu mireasma frunzelor de nuc dar și a usturoiului ce alungă răul din preajma noastră. M-am îndreptat cu nerăbdare să retrăiesc din plin tradiția călușului la Bârla și Hârsești. Oamenilor aceștia care ne umplu cu speranță sărbătoarea Rusaliilor le datorăm mai mult decât putem spune căci din puținul pe care îl primesc pentru promovarea spiritualității și tradiției din România de la Argeș știu să valorizeze corola de lumini a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO cu acest dans ritual bărbătesc unic.

Români cu dragoste de țarină și sufletul plin de speranță se adună în duminica Rusaliilor să-i aducă slavă bunului Dumnezeu și apoi să primească, în bătătură, călușarii. Așa au moștenit obiceiul din bătrâni, așa trebuie dus mai departe. Deși mulți nu știu care este rostul cu jocul în bătătură, îi așteaptă Mutu’, un personaj mistic și mascat, adeseori slobod la gură care sparge ulcele de pământ într-un ritual surprinzător și presărat cu multe glume deocheate, un substitut al divinității cabaline. Gazdele și sătenii râd și se distrează stârniți de Mutu’ care poartă o sabie din lemn cu care amenință în stânga și în dreapta tăind în aer stihii nevăzute. Are calități deosebite de dansator, însă, în timpul jocului, stă deoparte și îi este interzis să vorbească. Momentul este precedat și urmat de jocul îndrăcit al călușarilor prinși în cerc în jurul smocului de usturoi proaspăt scos din pământ și necurățat de țărână. Doar așa alungă spiritele rele. Peste tot sunt presărate frunze de nuc ca să rămânem treji și ancorați la viața spirituală.

Ca în fiecare an, Ziua de Rusalii pentru călușari începe cu ridicatul steagului și Jurământul de Credință și se sparge, mai apoi, într-un cadru restrâns la nivelul cetei. Scena este satul în sine acolo unde Călușul devine viu și în contact cu realitatea comunității în care este cultivat, conservat și promovat dincolo de frontierele locale.

Despre călușari se vorbește prima dată în cultura occidentală sub denumirea “Tigrii din Carpați”. Nicio o legătură cu practica ritualică a Călușului despre care s-a scris încă din secolul al XVIII-lea, dar care a devenit cunoscută în cercetarea științifică internațională abia în secolul XX, când Radu Vuia și Constantin Brăiloiu au corespondat cu președintele English Folk Dance and Song din Londra despre participarea călușarilor la Festivalul Internațional de Folclor din Londra, edițiile din 1935 și 1938 (acolo au fost botezați Charpathian Tigers).

Pentru noi și rădăcinile noastre, Călușul rămâne un dans ritual complex ale cărui valențe se regăsesc în fertilitate și vindecare, este un ritual dramatic care aparține unei cete, iar această formă de exprimare are conexiuni puternice cu comunitatea în care s-a format.

Vătaful devine aproape sacru, este respectat şi temut

Dacă Brâncuși ne-a îmbogățit eternitatea spirituală cu o Măiastră, Călușul își aduce propria contribuție într-un dans măiastru, cu o costumație emblematică și se petrece sub atenta coordonare a vătafului cunoscut ca fiind cel mai bun jucător, cel mai iute de picior. Tradiția conferă vătafului calități sporite, iar acestea derivă din virtuțile morale și de caracter ale unui bărbat care cunoaște și stăpânește tainele Călușului. Este ales și recunoscut de ceată, devine aproape sacru, este respectat și temut, trebuie să știe descântece, farmece, vrăji pe care nu le poate dezvălui decât viitorului vătaf.

Călușul rămâne un dans inițiatic pentru noii membri, un ritual în care starea este ca o legătură între cer și pământ, în care se săvârșesc rituri de imersiune, de introducere în lumea sacră, așa cum observa Mircea Eliade. Profanul este pregătit pentru actul sacru, își prinde pe piept betele în forma crucii Sfântului Andrei și devine un apărător al românității.

Câtă vreme Călușarii vor ridica steagul de Rusalii, în acele zone liminale de spațiu și timp, în măgura de la marginea satului, pe malul râului, la drumuri de frontieră, în locuri doar de ei știute ca să devină, tainic, zei, să primească puterea supranaturală și să joace dumnezeiește pentru sacralitatea noastră, să ne uimească pe toți cu energia lor inepuizabilă, să ne ia cu ei mai aproape de eternitate și apoi să ne coboare la marginea frunzei de nuc, mai avem speranță. Câtă vreme Călușarii vor forma cercul, se vor ruga Irodesei lor, vor fi stropiți cu apă neîncepută, vor pocni de trei ori din bețe și vor porni spre apus și apoi spre răsărit, vom avea statornicie în neam și țară. Steagul lor înălțat în public ca semn al puterii falice este garanția noastră că putem rămâne puternici. Dimitrie Cantemir spunea că dorm doar sub acoperișul bisericilor ca să fie feriți de necredință, iar unitatea lor este sursa puterii de nezdruncinat.

A fi călușar înseamnă a fi om ales cu însușiri de caracter deosebite, cu tărie spirituală și purtător de tradiție ancestrală. Să ne bucurăm de Căluș ca de un vindecător al tuturor pierderilor noastre, să îl primim în bătătura sufletului nostru și să-l sădim în conștiința fiecărei generații cu credința că are puterea de a menține echilibrul unui sistem de valori și bolta noastră de identitate.”- autor dr. Mihaela Stănciulescu.

sursa foto: arhiva personală dr. Mihaela Stănciulescu

(Graţiela Bâzoi)

Write A Comment