Tag

proces

Browsing

Zilele trecute, vă informam AICI că Prefectura Argeş a luat decizia de a cere în instanţă anularea hotărârii de Consiliu Local a primăriei Merişani, prin care era aprobat PUZ-ul necesar excavărilor care se fac pentru Autostrada Piteşti-Sibiu (Secţiunea Piteşti- Curtea de Argeş). Scandalul dintre cele două autorităţi publicat de săptămânalul Gherila luni, 29 august, a accelerat în aceste zile găsirea unor soluţii din partea Prefecturii, astfel încât demersurile Primăriei Merişani să nu rămână blocate, din cauza deschiderii procesului în instanţă. Potrivit prefectului de Argeş, Radu Perianu, la Merişani a fost identificată o soluţie juridică, astfel că procesul de la Tribunalul Argeş va rămâne fără obiect. „La Merişani, este bine că am găsit soluţia, nu există niciun prejudiciu, de nicio natură, pentru nimeni. Cred că un astfel de eveniment, care pare negativ la prima vedere, este extrem de benefic, pentru că toată lumea a înţeles că nu există rea credinţă. Am atacat hotărâri…

Prefectura Argeş a atacat în instanţă unul dintre cele mai importante documente emise de o administraţie locală în acest an. Este vorba de o Hotărâre a Consiliului Local Merişani (HCL NR 16), prin care a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal, care dădea startul lucrărilor de excavare, pentru aranjarea terasamentului Autostrăzii Piteşti-Sibiu, Tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş. HCL a fost catalogată de Prefectură drept nelegală şi s-a cerut pe 23 august anularea ei în instanţă. CONTEXT În luna mai, Primăria a trimis HCL-ul respectiv Prefecturii, pentru exercitarea controlului de legalitate, iar din acest punct, lucrurile au căpătat o întorsătură neaşteptată: Prefectura a anunţat Primăria tocmai după  trei luni de la primirea acestei adrese, mai precis pe 22 august, că HCL-ul cu pricina este nelegală. Până la această decizie a Prefecturii, în baza HCL, prin care aproba PUZ-ul, Primăria Merişani deja emisese (pe 16 august) o autorizaţie de construcţie pentru Asocierea Profesional Auto…

PNL Argeş a emis astăzi un comunicat de presă (al PNL Câmpulung), prin care atrăgea atenţia că procesul dintre prefectura Argeş şi Primăria Câmpulung, privind Bulevardul Pardon, riscă să dureze peste aşteptări, pentru că primăriţa Elena Lasconi a venit la instanţă cu un avocat personal şi nu cu unul care să reprezinte interesele instituţiei aflate în litigiu. Din acest motiv, a fost necesară acordarea unui alt termen de judecată, susţine PNL. Comunicatul: AICI Elena Lăsconi a comentat pe pagina sa de Facebook pe acest subiect: „(…) Pe principiul “îți cade coada de râie, dar tu tot în sus o ții”, peneliștii s-au trezit peste noapte experți în drept și s-au apucat să împrăștie minciuni în presa aservită. Procesul aflat pe rol, inițiat de prefectul PNL, cu scopul de a bloca lucrările pe bulevard, este unul de durată, așa cum bine cunoșteau și doreau peneliștii. În cadrul unui astfel de proces…

Judecătorii Tribunalului Arges au fixat ziua de 24 august, la 9 dimineaţa, ca prim termen de judecată în procesul în care Prefectura Argeş cere anularea autorizaţiei lucrărilor de modernizare la Bulevardul Pardon. Dosarul va intra în analiză cu două zile înainte ca toţi judecătorii să revină din vacanţă. Potrivit unei informări a Tribunalului Argeş de săptămâna trecută, perioada vacanţei judecătoreşti a început luni, 11 iulie, şi se va încheia pe 26 august. După cum se cunoaște, în timpul vacanței judecătorești, se instrumentează procese cu caracter de urgență.  G.B.

Mulţi musceleni au întrebat de ce Prefectura nu a acţionat în cazul autorizaţiei nelegale de la Bulevardul Pardon, după ce lucrările au fost reluate în luna martie a anului trecut. Astfel, poate s-ar mai fi câştigat timp, legalitatea lucrărilor ar fi fost lămurită, iar bulevardul ar fi fost până astăzi finalizat. În acea perioadă, prefectul judeţului era Emilia Mateescu, lider USR Argeş, adică din acelaşi partid cu primăriţa Elena Lăsconi. S-a spus că tocmai datorită rudeniei politice, Mateescu nu ar fi luat nicio poziţie, mai ales că participarea fostului prefect chiar în şedinţa de buget de la Câmpulung, când s-a vorbit de lucrările de la bulevard şi de alte investiţii, a fost una anunţată şi fără veşti proaste, legate de Pardon.  I-am cerut câteva detalii Elenei Mateescu pe această temă. „În perioada în care am fost prefect, nu am avut nicio sesizare legată de posibile probleme cu lucrările la Bulevardul…

Fostul-fost primar al Câmpulungului, Călin Andrei, spunea în prefaţa volumului apărut în seria REGIO- „Câmpulung Muscel, Cetatea Întemeietorilor de ţară”: „Nouă, câmpulungenilor, Bulevardul Pardon, Grădina Publică Merci, zecile de biserici, monumente sau cruci votive, răspândite prin lungul Câmpulung, ne spun în fiecare zi că istoria ne cinsteşte şi ne obligă. Este o onoare să locuim în prima capitală a Ţării Româneşti şi este obligaţia noastră să arătăm lumii frumuseţea şi sfinţenia acestor locuri.” Construcţie, la mare viteză Astfel de aprecieri pălesc din ce în ce mai mult în faţa  amploarei pe care o ia de la o zi la alta scandalul pornit din cauza lucrărilor de construcţie a ceea ce a fost odată, în perioada romantică a Câmpulungului, Bulevardul istoric- Pardon.  Începutul acestei investiţii, de reabilitare a Bulevardului Pardon, a început cu stângul, fostul primar al Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, grăbindu-se să emită o autorizaţie de construcţie care nu avea la…