- Primarul Valerică Spirea pierde procesul în care a cerut despăgubiri de UN MILION DE EURO!
- Patru ani de proces pentru realizarea unei expertize balistice care nu a mai avut loc!
Tribunalul Argeş a emis prima hotărâre, după circa patru ani de ani de judecată, în procesul în care primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, a cerut depăgubiri de 1.000.000 de euro de la firma pe care a coniderat-o vinovată de accidentul în care a fost implicat în urmă cu mai mulţi ani.
Spirea a fost rănit în 2018 de arma pe care a folosit-o la o vânătoare de mistreţi organizată în comuna Băbana. În anul 2022 a deschis proces împotriva firmei de la care a cumpărat arma respectivă, KEM KEM SRL Piteşti, inclusiv împotriva persoanei de la care KEM KEM a cumpărat arma, respectiv Cristina Ioana Eftime – fiica fostului primar Cornel Ionică, cerând despăgubiri producătorului armei, compania germană Blaser.
Judecătorii Tribunalului Argeş au cerut în nenumărate rânduri expertizarea armei chiar în Germania la Institutul DEVA. Însă, din cauză că Institutul a fost reorganizat, acesta a răspuns negativ asupra cererilor instanţei.
“Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca nefondată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei KEMKEM SRL ca nefondată. Respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată astăzi, 23.02.2026 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”- au decis magitraţii Tribunalului Argeş.
Detalii:
Graţiela Bâzoi
sursa foto- politikia.ro

Comments are closed.