Tag

puz

Browsing

Zilele trecute, vă informam AICI că Prefectura Argeş a luat decizia de a cere în instanţă anularea hotărârii de Consiliu Local a primăriei Merişani, prin care era aprobat PUZ-ul necesar excavărilor care se fac pentru Autostrada Piteşti-Sibiu (Secţiunea Piteşti- Curtea de Argeş). Scandalul dintre cele două autorităţi publicat de săptămânalul Gherila luni, 29 august, a accelerat în aceste zile găsirea unor soluţii din partea Prefecturii, astfel încât demersurile Primăriei Merişani să nu rămână blocate, din cauza deschiderii procesului în instanţă. Potrivit prefectului de Argeş, Radu Perianu, la Merişani a fost identificată o soluţie juridică, astfel că procesul de la Tribunalul Argeş va rămâne fără obiect. „La Merişani, este bine că am găsit soluţia, nu există niciun prejudiciu, de nicio natură, pentru nimeni. Cred că un astfel de eveniment, care pare negativ la prima vedere, este extrem de benefic, pentru că toată lumea a înţeles că nu există rea credinţă. Am atacat hotărâri…

Prefectura Argeş a atacat în instanţă unul dintre cele mai importante documente emise de o administraţie locală în acest an. Este vorba de o Hotărâre a Consiliului Local Merişani (HCL NR 16), prin care a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal, care dădea startul lucrărilor de excavare, pentru aranjarea terasamentului Autostrăzii Piteşti-Sibiu, Tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş. HCL a fost catalogată de Prefectură drept nelegală şi s-a cerut pe 23 august anularea ei în instanţă. CONTEXT În luna mai, Primăria a trimis HCL-ul respectiv Prefecturii, pentru exercitarea controlului de legalitate, iar din acest punct, lucrurile au căpătat o întorsătură neaşteptată: Prefectura a anunţat Primăria tocmai după  trei luni de la primirea acestei adrese, mai precis pe 22 august, că HCL-ul cu pricina este nelegală. Până la această decizie a Prefecturii, în baza HCL, prin care aproba PUZ-ul, Primăria Merişani deja emisese (pe 16 august) o autorizaţie de construcţie pentru Asocierea Profesional Auto…