L-am întrebat astăzi pe ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, aflat în vizită la Câmpulung, cum comentează din actuala poziţie guvernamentală declaraţia de anul trecut a primăriţei Elena Lasconi, prin care îşi manifesta dorinţa de a alipi oraşul pe care îl reprezintă de Braşov.

Ministrul Adrian Veştea este fost preşedinte a Consiliului Judeţean Braşov din 2016 până în iunie a.c., în prezent conducând ministerul prin care se va decide o viitoare regionalizare administrativ-teritorială.

“Cred că a fost o declaraţie care a dorit să creeze o anumită emoţie. Trebuie să ajungem în timp la o reorganizare administrativ-teritorială, dar lucrurile acestea nu cred că se pot face după anumite preferinţe ale anumitor primari. Dincolo de Rucăr-Bran a existat o cu totul altă viziune, o cu totul altă mentalitate, iar în momentul în care va exista o reorganizare administrativ-teritorială, se va ţine cont în primul rând de lucrurile care leagă comunităţile care vor fi comasate. Cred mai curând că Braşovul va avea şansa să se comaseze cu judeţele care fac parte din Regiunea 7 Centru.”- ne-a declarat în conferinţa de presă de la Câmpulung ministrul Adrian Veştea.

Regiunea 7 Centru este formată din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

“Mă gândesc foarte serios ca la regionalizare să trecem de partea Brașovului. PSD a băgat în faliment ARO. Asta înseamnă că din orașul meu, pe care eu îl iubesc, au plecat aproape 10.000 de câmpulungeni, ca să supraviețuiască. Au plecat în străinătate, au plecat peste tot în țară. E al naibii de greu, dar aș vrea să fac apel la toți oamenii de bună credință care vor să facă ceva în țara asta, concret, să înțeleagă că se poate!”- este declaraţia de anul trecut a primarului din Câmpulung, Elena Lasconi, care a devenit virală.

G.B.

Write A Comment