Interlocutorul nostru este Narcis Mircescu, născut în Piteşti pe 4 martie 1976. Este senator USR din anul 2020 şi preşedinte al USR Argeş. În 1998, a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, fiind economist de meserie. Aproape două decenii şi-a dedicat cariera în domeniul de sales management şi marketing. În această rubrică punem întrebăm aleatorii despre viaţă şi despre Piteşti şi judeţul Argeş.
Sunteţi singur la părinţi, domnule senator Narcis Mircescu?
– Am o soră şi un frate. Sora locuieşte în Bucureşti, este profesor universitar pe domeniul de Ştiinţe Sociale, Comunicare şi Relaţii Publice. Fratele locuieşte în Slatina şi este impiegat la CFR.
Ce amintiri frumoase aveţi din copilărie?
– Sunt multe. Şi multe ţin de perioada în care se oprea curentul. La început, perioada fără curent o petreceam cu sora mea să mă înveţe gramatică. Nu făceam meditaţii. Ulterior, am mutat ora de gramatică pentru că era prea tare să stai afară cu gaşca de copii, să faci toate nebuniile de pe lume. De la 7 la 8 se oprea curentul. Cam după o lună, noi, copiii, aşteptam chiar să se oprească curentul. Dădeam drumul la foc, făceam tot felul de jocuri.
Unde v-aţi petrecut copilăria?
– În Trivale, la primul complex. Două blocuri paralele, cu o zonă verde foarte mare, de spui că este parc între ele. Fiind şase scări la bloc, şi lungimea spaţiului verde este foarte mare. Totul verde, aş spune un miniparc. Aşa este şi astăzi.
Ce voiaţi să vă faceţi când eraţi mic?
– Prima dată fotbalist, apoi cântăreţ de muzică rock. Apoi, în liceu, la Bălcescu, am zis să dau la ASE. Majoritatea de acolo, dintre prietenii mei, mergeau către ASE. Partea aceasta de economie era pe val. Şi partea juridică. Majoritatea dintre noi dădea ori la ASE ori la Drept.
Parcă nu mai este la modă ASE-ul…
– Observ că nu mai este la modă. Au revenit puternic meseriile tehnice şi cred că este normal să fie aşa. Cred că profesiile de economist şi jurist fuseseră ignorate o perioadă. Economistul era văzut mai mult ca un contabil în perioada de dinainte. Or, economia presupune mult mai multe linii profesionale în zona de management, de marketing. Ceea ce înainte nu se afla la mare căutare. Eu am terminat contabilitate şi informatică de gestiune şi am intrat în domeniul de sales & marketing. Am prins practic perioada în care se dezvoltau aceste ramuri. ASE-ul s-a dezvoltat şi a deschis minţile multor tineri. În 20 de ani de muncă în privat, 17 ani i-am petrecut pe poziţia de sales manager pe diverse nivele, un an şi ceva ca marketing manager. Noi mai facem revederi. Şi cu foştii colegi din ASE şi cu cei din Brătianu. Anul acesta ne revedem în iunie.
Părinţii v-au susţinut în majoritatea deciziilor?
– Da, chiar şi când nu au fost de acord. Era greu pentru ei. Nu înţelegeau lumea în care trăiam. Tata a lucrat 40 de ani la Rolast. Mama, tot la Rolast, 28 de ani. Fiind genul de oameni care au lucrat o viaţă într-un singur loc, când am făcut prima mutare în carieră, de la o companie la alta, părinţii erau foarte speriaţi. “Aoleu, cum să faci asta?”- mă întrebau.
Când aţi plecat prima dată în afara ţării?
– Prima dată am plecat în Bulgaria, în 1994. Am dat atunci examenul la ASE şi până să vină rezultatul, am plecat până în Bulgaria cu fratele meu. Făcea mic comerţ. Eu eram stresat că aşteptam rezultatul şi mi-a spus: “Haide, mă, să te plimb pe la bulgari, să-ţi mai treacă un pic emoţiile”.
Cam cât avem de recuperat faţă de ţările din vest, de exemplu?
– Este greu de evaluat. Părerea mea este că avem o şansă istorică să recuperăm repede. O avem de fapt de câţiva ani. Doar că trebuie făcute unele lucruri care sunt dificil de făcut. Eu sunt optimist. Astăzi, în România se trăieşte mai bine ca în oricare altă perioadă. Se poate trăi şi mai bine, aici este paradoxul. Avem un potenţial foarte mare. Noi, eu şi foarte mulţi colegi de -ai mei, avem viziunea asta. Că tot timpul, în România a fost o luptă între modernitate şi feudalism cu ghilimelele de rigoare. Au existat tot timpul forţe care au dorit o modernizare mai rapidă a ţării şi forţe care şi-au dorit ca unele lucruri să rămână aşa cum sunt. Şi asta de când s-a format România, de la paşoptişti, trecând prin perioada regelui Carol I, cea regală, tot timpul a existat acest conflict între modernizare şi stagnare. În respectiva perioadă, cele mai mari reforme promise, discutate, amânate, răsdiscutate, răsamânate, au fost reforma agrară şi reforma electorală. Acum, lucrurile diferă din punctul de vedere al reformelor, dar în continuare vorbim de o situaţie similară. De oameni care îşi doresc să rămână “status quo” şi de oameni care vor ca lucrurile să evolueze, cu o mentalitate a modernismului, a liberalismului. 
Modernitatea versus tradiţie. Nu sunt opuse. Şi există în această perioadă în societate o direcţie falsă legată de faptul că cei care sunt naţionalişti sunt tradiţionalişti. România a fost făcută de liberali. De oameni care au studiat în Franţa la Paris, în Germania la Berlin. Paradoxal. Dar astăzi vedem în special într-o parte a zonei politice aşa-zişi naţionalişti desăvârşiţi, cu steagul pe spate, dar care privesc în direcţia opusă, către est. Ceea ce este total greşit. Din punctul meu de vedere, patriotismul este legat de Euroatlantic, de interesul României de a rămâne un stat relevant în Europa, în partea occidentală. României îi merge astăzi bine pentru că s-a integrat în NATO şi în Uniunea Europeană. Mă întrebau unii: “Ok, şi ce înseamnă asta? Că ne-au dat bani?” Nu doar atât. Ne-au dat şi bani, dar am fost obligaţi să implementăm un anumit pachet liberal de piaţă, care a făcut ca economia privată să progreseze. A dat o libertate mediului de afaceri de a-şi desfăşura activitatea şi de a crea plus valoarea. Lucru care nu s-ar fi putut întâmpla fără implementarea unui pachet al economiei de piaţă liberale.
Cum v-aţi decis să intraţi în politică?
– Am urmărit tot timpul viaţa politică.
De când?
– De la primul vot care a fost în 1996. L-am votat pe Emil Constantinescu. În Facultate fiind, m-am înscris în PNŢCD. Urmăream viaţa politică, nu simţeam deloc direcţia PDSR-ului, a fostului FSN, dar vedeam că încearcă să ţină lucrurile pe loc şi să blocheze pe cât posibil modernizarea despre care vorbim. Cu mintea mea de atunci, priveam către partidele istorice: PNŢ şi PNL. Şi aşa m-am înscris în PNŢCD. Cred că mai mult datorită liderilor de atunci, Coposu şi Raţiu. M-au atras mai mult decât liderii PNL, Radu Câmpeanu atunci. Eram cu tineretul universitar ţărănesc, am participat la campanii, am susţinut partidul şi Convenţia Democrată, iar prin 1999 m-am retras. Când au ajuns la putere şi au început să se certe între ei. În 1999 m-am angajat la Wrigley. În 2016, m-am hotărât să intru în USR, când urmăream la TV rezultatele alegerilor locale de la Bucureşti. Votam şi eu, nu era nicio emoţie, ştiam cine iese, nu-l votam pe domnul Pendiuc, cel care oricum urma să iasă, şi nici nu urmăream prea atent ce se întâmplă la Piteşti, pentru că ştiam rezultatul de dinainte. 
Mă uitam să văd ce se întâmplă la Bucureşti, pentru că văzusem sondajul de opinie cu Uniunea Salvaţi Bucureştiul, cu cifre impresionante pentru un partid fără istorie şi fără organizaţii. Cred că a existat atunci o conferinţă de presă în care Nicuşor Dan a anunţat formarea USR. De la USB, s-a extins la nivel naţional, devenind USR. La câteva zile am trimis un mail, exista o aplicaţie, am fost contactat şi cred că prin august sau septembrie am înfiinţat USR Argeş, alături de încă şapte colegi.
Cine sunt colegii?
– Dintre ei, mai este Sebastian Nedelcu. Astăzi, consilier local la Piteşti. Ceilalţi şase nu mai sunt în USR. Au plecat definitiv din politică.
Cum aţi privit lucrurile atunci, la momentul înfiinţării în Argeş a unui partid nou-nouţ?
– Am văzut de fapt că există un moment în societate în care un partid nou poate să conteze. Am zis OK. Intru, văd ce se întâmplă, ajut, iar în măsura în care lucrurile evoluează, mă implic mai mult sau mai puţin. Simţeam că avem nevoie de genul ăsta de partid şi de politică, pentru că mergeam la vot, dar ajunsesem să votez răul cel mai mic. Dacă aş fi fost în Bucureşti, aş fi votat cu toată inima Nicuşor Dan. În Piteşti, cred că am votat PNL, nu mai sunt sigur, probabil pe cei cu care şanse mai mari împotriva domnului Pendiuc.
Un personaj politic pe care îl apreciaţi foarte tare cine este?
– Sunt mai multe. I-am admirat pe Coposu, pe Raţiu. Pe Nicuşor Dan. El m-a făcut să intru în politică.
Este la fel Nicuşor Dan, ca la momentul candidaturii?
– Nicuşor Dan este la fel. El este un om corect. Dar ar fi fost greu pentru el să conducă un partid. Cât am apucat să-l cunosc în USR, lui îi era foarte greu să facă mişcarea de la un ONG către un partid politic stabil pe scena politică. Iar aici este meritul lui Dan Barna, care a făcut această trecere. Mulţi au privit din afară şi poate n-au înţeles, însă Dan Barna a avut un rol major în ceea ce este astăzi USR, după plecarea lui Nicuşor Dan. Este o mare diferenţă între USR-ul din 2016 şi USR-ul de astăzi. Acum avem un partid care a schimbat preşedintele de mai multe ori, a trecut de mai multe runde de alegeri, a intrat în Parlament, a reintrat în Parlament, o să intre din nou, şi care s-a poziţionat foarte clar ca partid de centru-dreapta modern. Poate că ar fi trebuit să punem un liberal. Iar acum nu prea mai văd o reţinere din partea colegilor de a spune- suntem liberali.
Aţi spus cuvântul liberal de câteva ori…
– Da. Pentru că astăzi considerăm că partidul liberal din România este USR. Şi în Europa, de altfel USR este în familia liberală, iar PNL este în familia conservatoare. Poate la momentul respectiv, am spus că nu putem pune un liberal că le facem reclamă altora. Doar că liberal nu înseamnă să ai în denumirea partidului sau în statut, ci înseamnă să faci fapte după o doctrină liberală. Liberalismul nu prea mai are legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi, deşi un partid care are în denumire acest cuvânt – liberal – este la guvernare.
Aveţi acum alături Forţa Dreptei şi PMP. Cum veţi fi pe liste?
– Nu vom candida separat. Noi am avut prima experienţă cu USR PLUS. Eu de fiecare dată am fost pentru alianţă şi pentru fuziune. Pentru că nu intri în politică ca să fii tu mare într-o organizaţie mică sau mijlocie. Trebuie să poţi să iei decizii. Iar pentru asta, trebuie să ai puterea de a lua decizii. Ca să ai putere, trebuie să ai voturi şi să prezinţi la rundele de alegeri alternative faţă de cele existente pe piaţă. Decizia a fost clară- de a face alianţă şi apoi fuziune USR cu PLUS şi a fost o decizie corectă. A trecut momentul 2020. Astăzi, foarte mulţi membri marcanţi ai USR sunt din fosta echipă PLUS. Mulţi parlamentari care sunt foarte vizibili. Suntem în momentul 2024 şi ne pregătim de alegeri. Avem partide extremiste care au câştigat teren atât în România cât şi în Europa, partide sistem, PSD şi PNL care s-au aliat, şi este nevoie de o forţă politică care să dorească anumite schimbări în România, în sensul modernizării. Şi aici mă refer la sistemul public, la modelul de relaţionare a sistemului public cu mediul privat şi cu cetăţenii. Alianţa Dreapta Unită este oportună, este o alianţă de dreapta. Este nevoie de ea, pentru că trebuie să oferim o contrapondere. Este nevoie ca în jurul USR, să strângi forţele de dreapta, antiPSD, care sunt relevante astăzi în scena politică. Partidul Mişcarea Populară tot timpul a fost un oponent al PSD, iar Forţa Dreptei este aripa desprinsă din PNL, când PNL a decis să guverneze cu PSD. Urmează ca pe 28 ianuarie să avem un comitet politic.
Şi dacă nu vă veţi înţelege la momentul împărţirii pe liste?
– Vom avea candidaţi la toate alegerile. Pe lista de europarlamentare, deja lucrurile au fost stabilite. Mergem înainte. Urmează să avem discuţiile, sunt convins că vom avea candidaţi comuni peste tot.
Pentru preşedinţie?
– Nu este nimic stabilit. Rămâne ca împreună să alegem un candidat. Mai este până atunci.
Domnule Narcis Mircescu, lucrul cel mai important în viaţă care este pentru dvs?
– Familia şi sănătatea.
Aveţi regrete până la această vârstă?
– Nu. Asta pentru că, de o perioadă încoace, mi-am autosetat nişte modalităţi de a vedea lucrurile. Unul dintre ele este să nu ai regrete. Ce este în trecut să reprezinte o sursă de inspiraţie, să reprezinte experienţa pe baza căreia să iei decizii spre viitor. Pentru că nu mai schimbi nimic. Dacă ai făcut greşeli, încerci să nu le mai repeţi. De foarte mulţi ani, am început să împart lucrurile negative în necazuri şi nenorociri, pentru a trece mult mai uşor peste necazuri. Nenorocirile sunt cele care vin pur şi simplu, legate de decese, probleme de sănătate. Iar atunci când dai de un necaz, îmi spun că asta este, şi asta face parte din viaţă, trebuie să-l depăşesc. O să rezolv problema X, iar peste trei luni o să-mi amintesc de ea cu zâmbetul pe buze. Asta ca să nu mă mai enervez, să nu mă mai consum pentru lucruri minore. La un moment dat, tatăl meu mi-a spus: “Măi, dar la tine cade bomba lângă tine şi tu te scuturi şi treci mai departe”. Deci, fără regrete.
Cel mai frumos lucru pe care l-aţi făcut în viaţă care este?
– Cea mai frumoasă perioadă a fost cea a facultăţii, una fantastică. Libertatea totală din anii 1990, când stăteam la cămin şi în fiecare dimineaţă luam decizia ce fac astăzi. Era perioada în care se deschideau multe orizonturi la care nu ne-am fi gândit. Am avut parte şi de un colectiv extraordinar în facultate. Alte amintiri frumoase sunt legate de familie, de cei doi copii. Cred că toate trebuie să vină la timpul lor. Când ai 20 de ani vezi viaţa într-un fel şi ai nevoie de o doză de nebunie şi de inspiraţie ca să poţi să mergi într-o anumită direcţie. Spre 30 de ani, priorităţile se schimbă.
Ce pasiuni aveţi?
– Am mai multe. Cel mai mult îmi place să ascult muzică şi să călătoresc. Ce n-am putut face eu în liceu face acum băiatul meu, Rareş. Cântă la chitară. Este pasionat. Deja mă anunţă- “vezi că vine Megadeth, trebuie să mergem la concert”. Eu i-am zis că dacă vrea să cânte la un instrument îi recomand chitara. A ales pianul, a făcut un an de pian, nu i-a plăcut, şi a ajuns să spună că vrea la chitară. Îi place foarte mult.
Cum vedeţi tineretul de astăzi, cu vârste între 18 şi 25 de ani?
– Este un segment al populaţiei cu foarte mult potenţial. Sunt foarte deştepţi. Politic, majoritatea sunt inactivi. Nu cred că pentru ei contează atât de mult ce se întâmplă în lumea politică. De cele mai multe ori, au cu totul şi cu totul alte preocupări. Am vorbit cu mulţi legat de vot, cu ocazia semnăturilor în campaniile noastre- “DNA-ul pădurilor”, “Fără păcănele”. Majoritatea, la prima discuţie, spuneau- “nu ştiu cu cine votez”, alţii- “nu merg la vot”, alţii- “mă hotărăsc atunci, cu câteva zile înainte să votez”. 
În schimb, aceşti tineri ştiu foarte bine ce vor, sunt pasionaţi în anumite domenii, pe care le stăpânesc extrem de bine. Practic, cei care au astăzi 20 de ani sunt primii care cumva au avut acces la tehnologie din primii ani de viaţă. Or, accesul ăsta le oferă o posibilitate imensă de a se dezvolta. Sunt într-adevăr şi riscuri, dar ai informaţia la două mişcări de deget. S-a ajuns să relaţioneze mai mult prin intermediul smart-phone decât faţă în faţă.
Cum vedeţi treaba asta?
– Este inevitabil. Nu pot spune că este rău sau că este bine. Cred că depinde foarte mult de cantitate. Eu, ca părinte, încerc să limitez treaba asta, fără a fi brutal cu copiii. Încerc să-i implic în alte activităţi, pentru a mai lăsa telefonul din mână. Pentru că dacă devii brutal, se creează o ruptură care este bine să fie evitată. Stau mult de vorbă cu ei. Mergem să ne plimbăm în pădure cu bicicleta, facem tot felul de activităţi. Şi discutăm. “Cu cine eşti pe telefon?” “Cu prietena mea care stă acolo”. “Păi nu mai bine vă întâlniţi şi faceţi o plimbare?” Şi da, se poate. Dar nici nu-i poţi îndepărta de tehnologie, pentru că sunt avantajele care sunt. Sunt grupuri, există şi o viaţă socială a lor care este legată strict de această tehnologie, partea de învăţământ şi aşa mai departe. Deci foarte important este ca tehnologia să fie folosită bine, pentru a-şi atinge scopul.
Ce părere aveţi despre Consiliul Elevilor care cere ca intrarea în şcoală să fie una comună, şi pentru ei şi pentru profesori?
– Din punctul meu de vedere nu-i o problemă să se folosească aceleaşi intrări. Eu am şi o gândire mai liberală de felul meu. Ştiu, am trăit, existau şi scări separate pentru profesori şi elevi. Ştiu că am luat şi o palmă de la profesor că urcam pe scara lor. Dar aşa era pe vremea comunismului. Eu cred într-o societate mult mai deschisă şi în roluri foarte bine definite, stabilite pe bază de respect. Or, aici nu văd o problemă dacă profesorul şi elevul au aceeaşi intrare. Nici pe departe. Profesorul îşi câştigă respectul cu totul altfel. Ştiu profesori din liceu, din facultate, pe care îi respectam foarte tare datorită modului de predare şi cum relaţionau cu noi.
Ce sistem al statului român credeţi că funcţionează cel mai prost?
– Sunt mai multe, dar pot menţiona sistemul infrastructurii, pentru că sunt economist. Se mişcă mai bine decât în trecut, însă mai avem foarte mult de lucrat. O consider cea mai importantă, pentru că atunci când vom avea infrastructură la un nivel decent, vom avea o creştere economică, un plus. Atâta timp cât nu ai o economie puternică, cât nu livrează, nu poţi avea un sistem educaţional bun sau al sănătăţii, de exemplu, sau oricare altă zonă a societăţii pe care ne-o dorim noi mai bună ca astăzi. România a pierdut mult şi încă mai pierde din cauza infrastructurii. S-au făcut paşi buni în ultimii trei, patru ani. Avem fonduri structurale destul de ridicate pe zona transportului, avem PNRR- care oferă transportului cea mai mare alocare, atât pe rutier, cât şi pe cale ferată. Avem 3,4 miliarde în zona de cale ferată. Dar se stagnează, proiectele sunt foarte întârziate. Calea ferată este înapoiată, pentru că investiţiile au lipsit cu desăvârşire. Şi, în loc să se investească, să se schimbe calea ferată, să se repare, să se facă mentenanţă la timp, s-a amânat şi s-a mai pus un semn cu limitarea circulaţiei la 70 la oră, 50 la oră, 30 la oră. Şi am ajuns pe anumite rute să circulăm mai încet decât pe vremea comunismului. Este cumplit. În alte ţări, calea ferată funcţionează şi ajută foarte mult economia. Această parte a infrastructurii ar genera bani suplimentari la bugetul de stat, o dezvoltare economică, pe care ulterior am putea să o redirecţionăm către sănătate şi învăţământ, pe care le văd ca domenii prioritare. Suntem într-un moment în care România nu va mai putea amâna anumite decizii. Va trebui să facem o reformă administrativă, va trebui să avem digitalizare, iar partea care ţine de stat să devină un pic mai suplă cu partea care ţine de privat. Paradoxul este că de ani de zile, numărul de angajaţi la stat creşte, iar numărul de contribuabili care pun bani la dispoziţia statului sunt mai puţini. Nu vom putea continua aşa la nesfârşit.
Cum vedeţi proiectul privind regionalizarea?
– Polonia de exemplu, cu populaţie dublă, are mai puţine primării, în loc de 41 de judeţe are 16 regiuni. Un proiect al regionalizării trebuie bine gândit, bine aşezat. Suntem acum în anumize faze de absorbţie a banilor europeni. Nu este doar o simplă împărţire pe regiuni, pe primării. Trebuie să creezi acele structuri care să absoarbă fonduri europene pe o nouă aşezare administrativă a ţării. Să fie găsite soluţii pentru a funcţiona cu posturi mai mici din punct de vedere administrativ, pentru a-ţi permite să redirecţionezi banii către învăţământ, sănătate, cercetare, cultură şi aşa mai departe. Suntem pe ultimul loc în Europa la gradul de inovare. O să ne coste acest lucru. România a trecut de faza în care este o ţară cu forţă de muncă ieftină. Faptul că în zona cercetării nu existăm, este posibil să ne coste în zece ani de zile.
Care credeţi că este meseria viitorului, domnule Narcis Mircescu?
– Sunt multe, dar continuu să cred că meseria de inginer este şi va fi de viitor. Acum este o mare criză de ingineri calificaţi. Fiecare domeniu va avea nevoie de ingineri. Vom traversa o perioadă în care va fi nevoie de dezvoltare majoră în infrastructură, în construcţii, în tehnologie. Cred că inginerul va reprezenta în următorii ani un segment vital pentru economie.
Care este cel mai frumos loc al Argeşului?
– Avem locuri superbe. Dar, de departe, Transfăgărăşanul este cel mai frumos loc din Argeş. Începând de la bază şi până la Capra, ca să ne limităm la zona judeţului nostru. Şi chiar de multe ori, pe vară, aproape în fiecare vară, ajung să beau o cafea la Capra şi să privesc munţii. Este superb.
Graţiela Bâzoi
foto- arhivă personală Narcis Mircescu
(interviu apărut în Săptămânalul Gherila)
