Iulian Sârbu, a cărui inscriere în PNL a fost anunţată astăzi, are o carieră de 30 ani în Poliția Română şi în cea argeșeană, şi în ultimii 14 ani în funcția de Șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești. Iulian Sârbu ne-a cîteva declaraţii privind decizia sa de a intra în politică.
“Am adunat multă expertiză, dar și experiență și știu cât de important este să ne protejăm viața noastră, a familiilor noastre și în special a tinerilor, de fenomene care iau amploare. Mă refer aici la consumul și traficul de droguri, traficul de ființe umane, exploatarea persoanelor vulnerabile şi aşa mai de parte.
De ce la PNL? Știu că politica este un domeniu complex, știu și că lumea în general este nemulțumită de cum merg lucrurile. Că există un grad mare de neîncredere în instituțiile statului. Și această nemulțumire se traduce de cele mai multe ori în voturi pentru partide sau lideri extremiști, autoritari. Nu avem nevoie de așa ceva în România. Iar 2024 e un an de cotitură.
În viața profesională, am văzut că trebuie să fim realiști și serioși față de oameni. Oamenii știu foarte bine cum merg lucrurile și ce contează sunt problemele lor reale, nu cele imaginate. Oamenii au mereu dreptate în democrație, iar politica înseamnă administrarea puterii primite de la oameni. Și cred că nu se poate să mergem mai departe și în România și în Argeș și în toate județele fără o politică bună.
Sunt multe partide în țara noastră și mulți lideri politici, fiecare cu discursul lui și cu scenariul lui. Și mai avem și un an complicat în fața noastră. Sunt 5 scrutinuri electorale. Poate vom avea și o comasare, rămâne de văzut.
Cred că PNL este partidul de echilibru. Este partidul care reglează excesele celorlalți în viața politică a României. Și este cel mai vechi partid istoric din România, un partid european și ultimul partid istoric din România care de 30 de ani se menține în preferințele românilor. Și mai are un avantaj acest partid. Acolo unde conduce, la nivel local face performanță. Vedem Clujul, Braşovul, Oradea. Există deja un model liberal de administrație locală care poate fi promovat. Dar cred că politica bună este singura șansă să ne dezvoltăm și cred că PNL este în măsură să facă o politică bună ca partid al echilibrului, atât la nivel național cât și la nivel local.”- a declarat Iulian Sârbu pentru interespublic.ro.
PE SUBIECT: Fostul şef al BCCO Piteşti, Iulian Sârbu, a intrat în PNL!
foto Facebook- Iulian Sârbu