Duminică, 15 decembrie, la ora 12, cunoscutul caligraf al marilor poeţi ai României, Petre Ghilencea, va fi condus pe ultimul drum, în rugăciunea duhovnicilor de la Biserica Sfânta Treime (Scoroboaia). Trecerea sa în lumea celor drepţi a şocat întregul oraş. Numeroşi oameni de cultură ai judeţului Argeş deplâng dispariţia sa, pricinuită de o clipă fatală petrecută pe o trecere de pietoni din Craiovei, în apropierea domiciliului.
“Colectivul Centrului Cultural Pitești deplânge moartea fulgerătoare a caligrafului Petre Ghilencea, un colaborator dedicat al instituției și un participant activ al vieții culturale piteștene. Cenaclul Armonii Argeșene va fi mult mai trist fără lucrările și intervențiile sale tematice. Condoleanțe familiei îndurerate, pe care regretatul Petre Ghilencea o diviniza! Dumnezeu să aibă în pază sufletul său bun!”- (Centrul Cultural Pitesti, director Carmen Salub)
“A plecat, într-o clipă fatală – căci numai fatalitatea îl putea lua direct de pe trecerea de pietoni, în apropierea casei, după ce se despărțise volubil de colegii de cenaclu – a plecat PETRE GHILENCEA, caligraful poemelor noastre și, într-un fel tainic, și al vieților noastre. Colaborator, de ani buni, al Bibliotecii Județene Argeș și al Centrului Cultural Pitești, dl. Ghilencea era o prezență deplină. Apărea și te lua în posesie. Deveneai, cu totul, al lui. Te lua în posesie, ca să te rescrie, să te reinventeze, literă cu literă, în expozițiile județene și naționale la care a participat, dar mai ales în revista CUVÂNTUL ARGEȘEAN. Coperta a patra a revistei era lucrul binecuvântat al mâinilor sale. Dl. Ghilencea a fost și va rămâne prietenul cu care am împărțit ce e mai bun și mai frumos în mine – POEZIA. Să fie pace în sufletul lui, acolo unde se află acum!”– Denisa Popescu (Uniunea Scriitorilor din România)
“Nu e drept să plecăm așa fulgerător… Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească! Domnul Ghilencea Petre, prietenul și caligraful scriitorilor, un om deosebit… Cu o săptămână în urmă a fost la lansarea cărții mele.” (Silvia Grigore, poetă)- sunt doar câteva dintre cuvintele scrise în memoria celui care a fost şi va rămâne Petre Ghilencea.
Caligraful poemelor s-a născut pe 20 octombrie 1947, într-o familie modestă, în localitatea Hârseşti, Argeş. Şcoala a urmat-o în comuna natală, în satul Ciobani. S-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Maria, pe 19 octombrie 1974 şi au un copil, pe Daniela. A ales să fie tehnician în construcţii, Petre Ghilencea dedicându-şi o viaţă Trustului de Construcţii Bucureşti, Formaţia Normare Piteşti. După ce s-a pensionat, a îmbrăţişat o pasiune rar întâlnită în rândul celor care ştiu să aprecieze valoarea frumosului, importanţa artei şi culturii, prin educaţie, anume şlefuirea cuvântului scris şi armonizarea acestuia. Astfel, acesta a înfrumuseţat prin scrierea caligrafică cele mai cunoscute versuri ale geniilor României, de la Mihai Eminescu şi Nicolae Labiş până la Tudor Arghezi sau Adrian Păunescu.
foto: Petre Ghilencea, împreuna cu familia
Este uimitor cum un specialist în construcţii a reuşit să ivească frumuseţea din versul deja frumos al poeţilor noştri, iar dacă liricul unui autor era perfect armonizat, atunci doar Petre Ghilencea reuşea, prin caligrafiere, să mai adauge încă o armonie. Cea vizuală, care avea să se întrepătrundă negreşit cu profunzimea operelor lăsate de poeţi.
Pasiunea de a rescrie versul poeţilor, prin penelul său artistic, este o reflecţie a principiilor sale solide de viaţă. Petre Ghilencea a fost şi va rămâne cunoscut drept un om al valorilor familiei, al corectitudinii şi dreptăţii, într-o lume în care avem nevoie ca nicicând să ne reîntoarcem la reperele care ne consacră ca şi fiinţe superioare.
Foarte spiritual, dar critic la adresa derapajelor de orice fel, Petre Ghilencea este omul-soţ, omul-tată şi omul-bunic din curtea Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, de la Centrul Cultural Piteşti, de la Biblioteca Judeţeană, de la Muzeul Judeţean Argeş. Imaginea sa, alături de nepoata Alexia Ghilencea, rămâne una adânc impregnată şi exemplară în comunitatea culturală din Argeş.
Drum lin domnule Petre Ghilencea, pe ultimul drum de aici, pe primul şi cel veşnic între stele!
Graţiela Bâzoi