Tag

avantaje

Browsing

Dinţisorii de lapte, pe lângă faptul că ajută în masticația cât și dezvoltarea vorbirii la copii, reprezintă și menținătorii de spațiu pentru formarea dinților definitivi. AVANTAJELE consultului pedodontic: – adoptarea unei atitudini de comfort a copilului în ceea ce privește vizita la stomatolog și să realizeze importanţa igienei orale. – poate preveni afecțiunile dentare la copii, așa cum sunt defectele de erupție dentară care necesită tratamente ortodontice mai târziu. – se identifică și se tratează, dacă este cazul, cariile din stadiul incipient chiar dacă dinții sunt de lapte. RECOMANDĂRI: – consult ar trebui să fie făcut încă de la vârsta de 2-3 ani, medicul pedodont putând înstrui părintele în ceea ce privește periajul și alegerea unei alimentații corecte. Practic, așa cum se efectuează controlul normal privind sănătatea copilului la un medic pediatru, așa și un medic pedodont ar trebui să devină ghidul în adoptarea unei igiene orale sănătoase la copii. …

Protezele cu capse suportate de implanturi sunt un tip de proteză amovibilă conectată la implanturi dentare. Implanturile sunt echipate cu un mecanism special care se fixează cu proteza dentară pentru a le bloca în siguranță. Protezele cu capse pe implanturi pot oferi confort, funcționare și încredere sporite. Avantaje ale protezelor cu capse pe implant includ: – Stabilitate – protezele cu capse funcționează ca punţile pe implant. Implanturile permanente la nivelul maxilarului mențin protezele ferm atașate de gingii, eliminând nevoia de adezivi suplimentari. – Ușurința de a mânca – Având proteze cu capse mai stabile, acțiuni precum vorbirea și mâncatul sunt mai ușoare. – Conservarea osoasă – Protezele pe capse necesită instalarea de implanturi de titan în os. Acest proces (numit osteointegrare) previne deteriorarea osului, păstrându-ți structura feței. Acest tip de proteze sunt eficiente pentru pacienții cărora le lipsesc toți dinții de pe arcada dentară superioară sau inferioară. Practic, ele ajută…

Festivalul de Modă „Culorile Toamnei”, ediția a XXV-a, va avea loc la finele lunii septembrie, la Teatrul “Alexandru Davila” Pitești. Preşedintele juriului, este, după cum se cunoaşte, Cătălin Botezatu, iar în acest an, alături de alţi  juraţi se va afla  şi omul de afaceri Cătălin Gherzan, managerul şcolii private Lexford Castel. Prezentatoarea festivalului din acest an va fi tot modelul Gianina Petrescu, de meserie asistentă medicală a copiilor, în acelaşi timp imaginea “Larissa Fashion”. Am vorbit cu Gianina, pe care o ştiţi atât din apariţiile legate de modă, dar şi din prezentările media, unde a vorbit despre meseria sa de asistent medical, în grija căreia se află copii din cadrul a trei instituţii. “La această ediție aniversară sunt invitați toţi designerii care au luat Marele Premiu al Festivalului de Modă „Culorile Toamnei” în cei 25 de ani de activitate. Va fi o reîntâlnire atât cu designeri cât și cu modelele…