Tag

camera deputatilor

Browsing

Armata voluntară, aprobată de Camera Deputaților! Stimulent de 6000 de euro, după cele patru luni de stagiu militar  Camera Deputaților a aprobat astăzi, 22 octombrie, proiectul de lege prin care românii pot face armata voluntar. Proiectul urmează să fie analizat şi de Senat pentru a fi promulgat. Proiectul de lege se referă la tinerii de până în 35 de ani care pot cere să participe, în mod voluntar, la un program de pregătire militară, pentru o perioadă de patru luni. Tinerii vor semna pe propria răspundere un angajament de înrolare, după ce vor fi declaraţi apţi. Pe întreg parcursul stagiului militar, tinerii vor avea masa, cazarea și toate echipamentele asigurate. Proiectul prevede şi compensaţii în bani, astfel că fiecare tânăr care se înrolează va primi la finalul stagiului militar un stimulent de 6000 de euro. Armata nu mai este obligatorie în România, din luna ianuarie 2007. Ultima încorporare obligatorie a…

Europalibera.ro a publicat săptămâna trecută a listă a parlamentarilor români, care, deşi deţin imobile în Capitală, aceştia primesc bani de la stat pentru plata chiriilor altor locuinţe din Bucureşti sau din Ilfov. Lista de la Camera Deputaţilor făcută publică îi cuprinde pe deputaţii PSD: Adrian Câciu, Vlad-Florentin Drînceanu, Mirela-Florența Matichescu, George-Adrian Popa, Ştefan-Ovidiu Popa și Mihai-Viorel Fifor, Grațiela-Leocadia Gavrilescu, aleasă pe listele PSD, dar din partea Partidului Umanist Social Liberal, de la AUR pe deputaţii Ștefăniță Avrămescu, Florin-Eugen Cîrligea, Mugur Mihăescu, Silviu-Florin Oancea, Dumitru Tilea şi pe deputatul de Argeş, Bogdan Velcescu. De la PNL sunt menţionaţi Florin-Claudiu Roman și George Șerban Cătălin. De la POT – Dumitrița Albu, de la USR, pe deputatul George Gima şi de la SOS pe Mariana Vârgă, fostă judecătoare argeşeană, care a ieşit la pensie în anul 2021, ]n prezent avocată, fiind aleasă deputată în anul 2024 pe listele Bucureşti. Întrebată de Săptămânalul Gherila,…

Emanuel Soare, președinte Forța Dreptei Argeș: “Am fost duminică în târgul de la Domnești, unde se adună argeșenii și muscelenii din toate comunele și orașele din apropiere. Împreună cu colegii candidați pentru Parlament din partea Forța Dreptei Argeș- deputatul Adrian Miuțescu, Viorel Crăciuneanu, Ionela Petre- și numeroasa și inimoasa echipă de campanie și cu responsabilul zonal, Vasile Grigoroiu, am discutat cu oamenii despre cum ar trebui să arate viitorul Parlament al României. Argeșenii nu mai vor să fie mințiți și cu greu mai cred în promisiunile aberante ale partidelor aflate acum la putere. În schimb, m-am bucurat să aflu că măsurile luate în perioada când eram prefect nu au fost uitate și le-au fost de ajutor, în special comercianților din târg, care au putut să își vândă marfa chiar și în complicatele luni de pandemie. Împreună cu partidele din Alianța Forțelor de Dreapta (Forța Dreptei, PMP, AD și PNȚMM) sunt…

Cea mai amplă reformă din istorie a sistemului public de pensii, realizată de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, cea care deschide lista de candidați ai PSD Argeș la Camera Deputaților, a dus la creșterea veniturilor pensionarilor. Pensiile au crescut în acest an în medie cu 40%, iar de la 1 ianuarie acestea vor fi majorate din nou. De asemenea, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13,8% față de anul trecut, ajungând la 5.228 lei. Astfel, avansul salariilor este de aproape trei ori mai mare decât rata inflației. Pe de altă parte, proiectul de lege privind salariul minim european, inițiat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a fost promulgat. Actul normativ transpune în legislația națională Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Acest demers are ca scop asigurarea unui trai decent pentru toți lucrătorii din România și reducerea inegalităților salariale, fiind un obiectiv major al PSD care își…

Mereu când a fost la guvernare PSD s-a îngrijit ca pentru dintre argeșeni să se simtă o îmbunătățire a vieții de zi cu zi. Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, argeșeanca Simona Bucura-Oprescu, împreună cu parlamentarii PSD de Argeș și echipa guvernamentală și-au pus toată energia în a aduce schimbări reale, vizibile, care să crească nivelul de trai al tuturor. De aceea, și pentru viitor obiectivul echipei de candidați PSD Argeș pentru Parlament este clar: să aducă o creștere reală și sustenabilă a veniturilor și siguranța financiară pentru fiecare familie, fiecare pensionar, fiecare angajat. Rezultate pentru toți românii: – Salariul minim a crescut, de la 2.300 de lei la 3.700 de lei. – În Argeș, mulți dintre cei dragi nouă, pensionari cu o viață de muncă în spate, au beneficiat de majorări substanțiale ale pensiilor. Reformele conduse de argeșeanca Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii, au asigurat o creșteri de pensii pentru peste…

PSD a lansat astăzi Programul de Guvernare pentru perioada 2024-2028. Evenimentul a avut loc într-un loc simbolic, în fosta uzină electrică Filaret din București, insugurată în 1908. Este un exemplu clar că România avea, acum mai bine de 100 de ani, o viziune industrială modernă. Astăzi, într-un arc peste timp, Partidul Social Democrat propune românilor planul său de reindustrializare a României și un traseu care să transforme această țară într-un hub tehnologic al Europei, după cum a anunțat premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. “Mai mult, avem toate argumentele să facem din România unul dintre marii jucători energetici ai Europei. O țară capabilă să se așeze curajos la masa deciziilor din Uniunea Europeană! Dincolo de simboluri, stau însă faptele concrete. Iar primul lucru este chiar modul în care a fost construit acest program de guvernare. Acest program a pornit prin zeci de întâlniri cu actorii sociali, adică cu cele mai reprezentative…

Astăzi, liberalii argeşeni şi-au depus listele candidaturilor pentru Parlament la sediul Biroului Electoral Judeţean. După cum se cunoaşte, lista la Camera Deputaţilor este deschisă de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, preşedintă a PNL Argeş, urmată fiind de fostul prefect Radu Perianu, iar la Senat lista este deschisă de Mihai Coteţ, preşedinte PNL Piteşti şi consilier local al municipalităţii. ALINA GORGHIU: Este important pentru calitatea vieţilor argeşenilor ca noi să fim o echipă performantă! “Vom susţine, noi, această echipă liberală de parlamentari din judeţul Argeş, orice proiect din comunităţile locale, din structura judeţeană. Pentru că Parlamentul, împreună cu administraţia locală, împreună cu administraţia judeţeană, trebuie să bată palma pentru a duce proiectele de dezvoltare judeţeană şi locală la bun sfârşit. Este important pentru calitatea vieţilor argeşenilor ca noi să fim o echipă performantă. Vă asigur că Partidul Naţional Liberal se va regăsi în viitoarea structură guvernamentală şi voi asigura împreună cu colegii…

PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături de cei 18 candidați (12 pentru Camera Deputaților și 6 pentru Senat) au fost astăzi și numeroși primari și viceprimari, consilieri județeni și locali și membri social-democrați din întreg județul. Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament, aflându-se pe locul 1 al listei pentru Camera Deputaților. ”Alegerile locale și cele europarlamentare de anul acesta atestă faptul că principala și cea mai importantă forță politică este reprezentată de echipa PSD. Rezultatele de la Consiliul Județean și ale colegilor noștri primari arată că echipa social-democrată se bucură de încrederea argeșenilor. Faptele au fost de fiecare dată politica noastră, a echipei Ion Mînzînă și a primarilor care, prin ceea ce au reușit să facă, au arătat că sunt cei mai performanți și respectați oameni din comunitățile…

“PNL va prezenta la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat cea mai bună echipă pentru argeșeni! Vot in unanimitate la nivelul BPJ Arges pentru sustinerea candidaturii dlui Nicolae Ciuca pentru alegerile prezidentiale Pitești, 19 august 2024 – PNL Argeș prezintă echipa pentru alegerile parlamentare și vine în fața argeșenilor cu cea mai puternică formulă pentru legislativul 2024-2028. Echipa formată pentru Parlament va continua proiectul politic al PNL Argeș validat de electorat la alegerile locale: construirea unei forțe politice puternice a liberalismului argeșean, capabilă să câștige toate tipurile de alegeri la nivelul județului Argeș pentru dezvoltarea județului și pentru susținerea unei strategii de dezvoltare pentru Argeș. Listele liberale pentru Camera Deputaților și Senat oferă o reprezentare uniformă tuturor zonelor județului Argeș, țin cont de principiile moderne ale echilibrul de gen și propun un număr mare de candidați tineri, cu mare viitor în politica argeșeană. De asemenea, in cursul sedintei de astazi,…

Deputata PSD Simona Bucura Oprescu a transmis publicităţii un scurt raport al activităţii sale parlamentare, dar şi în calitate de președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților. Raportul vine ca urmare a încheierii sesiunii parlamentare. „În niciun alt domeniu nu poți să faci bine la atât de multe persoane printr-un amendament, printr-o lege, printr-o interpelare, prin implicare. Nu există satisfacție mai mare decât aceea că ai făcut ceva pentru oameni!”- spune Simona Bucura Oprescu. Simona Bucura Oprescu are nu mai puţin de 71 de propuneri legislative iniţiate, din care 21 au devenit legi, are 72 de luări de cuvânt în 50 de şedinţe, opt întrebări şi interpelări adresate Guvernului, şase moţiuni semnate. Deputata PSD de Argeş a votat de 3464 de ori în şedinţele Camerei Deputaţilor. Printre cele mai importante preocupări legislative se numără egalitatea de gen în politică şi administraţie, privind impunerea obligatorie de…

Proiectul de lege poate fi consultat integral- AICI Competențele digitale ale funcționarilor publici vor fi testate anual, a anunţat astăzi deputata PSD- Simona Buucra Oprescu. Proiectul de lege care vizează această iniţiativă a fost adoptat în Camera Deputaților, după ce a primit un raport favorabil din partea Comisiei prezidate de deputata Simona Bucura Oprescu și va fi trimis la promulgare. „Putem spune că în acest mandat s-a legiferat mai mult decât oricând pentru digitalizarea administrației publice din România! După adoptarea legilor pentru eliberarea cazierului în format electronic, crearea Platformei Naționale de Interoperabilitate și eliminarea dosarului cu șină, iată ca vom avea acum și o lege care schimbă lucrurile din perspectiva capacităților funcționarului public. Prin acest proiect, funcționarilor publici le vor fi testate anual și competențele digitale. Totodată, evaluarea se va face prin sistem informatic. La fel ca toate legile menționate anterior, și această inițiativă a primit un raport favorabil de…

Ambasada României în Franţa şi-a anunţat astăzi interesul permanent manifestat pentru dezvoltarea parteneriatului Dacia-Renault, în acest sens fiind organizate întrevederi periodice diplomatice. La întâlnirea de astăzi a fost prezentă la discuţii deputata PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu, totodată preşedintă a Comisiei pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor.  “Parteneriatul Dacia-Renault este unul din cele mai reprezentative simboluri ale Parteneriatului Strategic româno-francez, iar ambele continuă să se aprofundeze și modernizeze. Am menținut dialogul periodic al ambasadei cu reprezentanții conducerii Grupului Renault, de data aceasta cu noul vicepreședinte pentru afaceri internaționale, Bruno Vincent. Au participat la discuții deputatul Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru administrație publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, provenind din Județul Argeș unde se află uzinele Dacia Renault, și reprezentanții Biroului de Promovare Comercial-Economică din Ambasadă.”- a anunţat astăzi Ambasada României în Franţa.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 a fost promulgată astăzi, anunţă deputata PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu. “Această lege a primit aviz în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Depuțaților al cărei președinte sunt. Este un act normativ necesar care simplifică mult procedurile de intabulare a terenurilor în contextul derulării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (cunoscut drept cadastrare gratuită).”- spune Simona Bucura Oprescu. Potrivit parlamentarei de Argeş, preşedintă a Comisiei pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor, noua lege aduce clarificări importante, precum: 1. Terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, se înscriu în cartea funciară în lipsa actelor de proprietate şi se intabulează dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea actualilor deţinători ai construcţiilor, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat…

Deputatul PNL de Argeş, Daniel Constantin, se numără printre iniţiatorii parlamentari ai noii legi care vizează procedurile de dare şi luare în arendă. Pe lângă acesta, doar încă un deputat PNL, Dumitru Florian-Emil, (majoritatea iniţiatorilor sunt PSD) a semnat pentru schimbarea sistemului de arendă. Noua lege prevede ca durata arendării să fie de minimum 10 ani pentru a asigura o predictibilitate și stabilitate în această materie. ”Durata minimă obligatorie se impune ca urmare a dreptului, cât și a obligației arendașului de a investi în teren, ori orice investiție se face într-un context de stabilitate, fiind imperios necesară o perioadă de amortizare a investițiilor. Astfel, se urmărește dezvoltarea în domeniul agriculturii, ori dezvoltarea este condiționată de accesarea de fonduri europene, de contractarea creditelor bancare, de investiții pe termen mediu și lung, toate acestea impunând o stabilitate, care se poate asigura doar prin impunerea unei durate minime a contractelor de arendare. În…

Vineri, 20 mai, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a anunţat lansarea spre consultare publică a Ghidurilor solicitantului pentru investiţii din cadrul Componentei 1 din PNRR – Managementul apei. Potrivit declaraţiilor deputatului PNL de Argeş, Daniel Constantin, după ce Guvernul a alocat sume importante pentru dezvoltare, prin Programul Saligny, acesta găseşte noi măsuri pentru crearea zonelor de investiţii cu adresabilitate cât mai largă către beneficiari. “Iată că, după investiţiile alocate prin Anghel Saligny, care plasează Argeşul pe un loc fruntaş în clasamentul judeţelor cu cele mai multe fonduri alocate, ghidurile anunţate de Ministerul Mediului sunt menite să direcţioneze sprijinul financiar, atât în direcţia sistemelor de apă şi canalizare, dar şi pentru dezvoltarea localităţilor care au sub 2000 de locuitori. Astfel, localităţile din judeţul Argeş, cu număr mic de locuitori, vor avea posibilitatea să aplice un astfel de program, care acum este o realitate. Sunt soluţii găsite de Guvern, pentru comunităţile care…