Tag

grecia

Browsing

● Este prima prezență în cea mai importantă competiție la nivel mondial pentru echipajele Cristian Dolofan/Traian Pavel și Eugen Cărăgui/Robert Fus ● Echipajele vor concura cu modele Citroën C3 Rally2 Campionatul Mondial de Raliuri este visul oricărui pilot sau copilot, cu competiții legendare care au scris istorie în cei peste 50 de ani în care s-a desfășurat acest campionat. Astfel, dorința unei participări la cel mai înalt nivel de pe glob i-a convins pe Cristian Dolofan, Traian Pavel, Eugen Cărăgui și Robert Fus că Acropolis Rally va marca debutul acestora în WRC. Echipajele DTO Rally au participat în trecut la etape internaționale în Ungaria, Bulgaria, Austria sau Croația, însă niciodată în cea mai importantă competiție la nivel mondial – WRC. Pentru cei patru membri ai grupării piteștene, cursa va fi o experiență unică datorită anvergurii evenimentului, urmând a aborda cu entuziasm zilele petrecute pe drumurile din zona centrală a Greciei,…

Români, armeni, eleni și italieni au urcat ieri pe scena Centrului de Cultură „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș, pentru a sărbători împreună Ziua Europei, alături de una dintre cele mai iubite artiste de muzică ușoară.  Spectacolele oferite au fost aplaudate la scenă deschisă, evenimentul fiind marcat de lansarea cărții „Minuni Trăite”, sub semnătura îndrăgitei cântărețe de muzica ușoară, Corina Chiriac (mama sa este de origine armeană). Cei care au încântat audiența prin dansuri și muzică au fost Ansamblul Vartavar al Uniunii Armenilor din România (condus de Bela Martikian) , ansamblul Comunităţii Elene din Piteşti, artiști ai Grupului Musicando, condus de Adina Sima-  ai Comunităţii Italiene din Argeş, interpreţi şi dansatori ai Centrului de Cultură şi Arte din Curtea de Argeş. „Mulţumim doamnei Araxy Negoşanu, cea care a făcut posibilă realizarea acestui eveniment. De asemenea, Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” mulţumeşte artiştilor Mădălina Lupu, Ileana Machidon, Cătălin Iancu,…