Tag

jocuri de noroc

Browsing

Piteştiul a reglementat activitățile jocurilor de noroc Jocurile vor mai funcţiona doar în structuri de primire turistice de tip hotel sau complex hotelier de minimum patru stele şi centre comerciale de mari dimensiuni! Consiliul Local al Municipiului Pitești, întrunit joi, 23 aprilie 2026, în ședință extraordinară convocată de îndată, a adoptat un pachet de măsuri privind reglementarea strictă a activităților de jocuri de noroc, la nivel local. Deciziile vin în contextul noilor prevederi legislative naționale și al preocupărilor legate de impactul acestor activități asupra comunității. Principala măsură adoptată vizează interzicerea desfășurării jocurilor de noroc în locații fizice deschise publicului, cu excepția unor spații clar delimitate și controlate. Astfel, aceste activități vor mai putea funcționa, exclusiv, în structuri de primire turistice de tip hotel sau complex hotelier de minimum patru stele şi centre comerciale de mari dimensiuni, eligibile. În acest sens, a fost aprobat și Regulamentul privind autorizarea activităților de jocuri…

Mai multe iniţiative legislative privind modificări importante aduse legii care prevede funcţionarea jocurilor de noroc se află în prezent pe mesele Parlamentului, în mapa de lucru a Camerei Deputaţilor ca for decizional ori încă la Senat. Parlamentarii USR, PNL, cei neafiliaţi ai Forţei Dreptei, dar şi ai PSD au expus încă de anul trecut şi continuă să prezinte motive pertinente pentru modificarea legislaţiei, care să prevină dependenţa copiilor, tinerilor dar şi a adulţilor de jocurile de noroc. Şase iniţiative legislative, pentru eradicarea fenomenului numit păcănele Tragedia tânărului de doar 19 ani şi-a dat foc în faţa unei săli de jocuri, aflată chiar în vecinătatea unui liceu, a făcut ca politicienii să apese pedala pentru analiza cât mai rapidă a iniţiativelor legislative menite să preîntâmpine drama împătimiţilor de păcănele. Cel mai vechi proiect iniţiat de USR care aşteaptă să devină lege vizează după cum bine se cunoaşte interzicerea sălilor de jocuri…