Tag

pensii speciale

Browsing

Comunicatul de presă al CCR privind reforma pensiilor magistraţilor! Judecătorii CCR au decis astăzi, cu majoritate de voturi, de 5 la 4, că legea privind modificarea pensiilor de serviciu pentru magistraţi este neconstituțională. Reforma pensiilor magistraţilor a picat după ce CCR a admis sesizarea de neconstituţionalitate ridicată în luna septembrie de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie. Potrivit comunicatului de presă, CCR a avut în vedere lipsa avizului CSM şi faptul că Guvernul nu a aşteptat termenul legal de 30 de zile pentru ca acesta să fie emis, aşadar neconstituţionalitatea  admisă de CCR este una de formă, de procedură, şi nu una de fond.  Comunicatul  „Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu în ansamblu este neconstituțională.  Curtea Constituțională a…

Liderii Alianței Dreapta Unită au anunțat astăzi că vor face o solicitare oficială către președintele Klaus Iohannis să convoace pe 9 iunie un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale. „Îi vom cere lui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare oficială, să convoace referendum pe eliminarea pensiilor speciale, așa cum a convocat referendum pe justiție în 2019. E aceeași procedură. Dreapta Unită susține că poporul român trebuie să se pronunțe asupra pensiilor speciale. Eliminarea pensiilor speciale este una dintre reformele incluse de USR în PNRR, de care depind miliarde de euro din fondurile europene”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă. În ultimii ani, PSD și PNL doar au mimat că vor să facă această reformă, dar au votat proiecte neconstituționale făcute special ca să pice la Curtea Constituțională. (USR ARGEŞ)

Grupul USR din Senat a cerut astăzi Biroului Permanent al Senatului să solicite Comisiei juridice și celei de administrație publică urgentarea emiterii raportului asupra propunerii legislative USR privind abrogarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. Cererea USR a fost respinsă, prin abținerea reprezentanților PSD, PNL și AUR. Senatorul USR Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, avertizează că există pericolul ca, de la 1 ianuarie 2024, mii de foști primari, viceprimari și președinți de consilii județene să încaseze pensii speciale de peste 600 de milioane de lei în fiecare an. Radu Mihail (foto): „Biroul Permanent trebuie să ceară comisiilor raportoare să-și facă datoria și să vină repede cu un raport. De asemenea, am solicitat ca mâine să avem pe ordinea de zi, sub rezerva depunerii raportului, această inițiativă legislativă foarte importantă, dar răspunsul de la PSD, PNL și AUR a fost foarte clar: nu vor să pună pe ordinea de zi…

USR cere coaliției PSD-PNL abrogarea de urgență a pensiilor speciale pentru aleșii locali, pentru ca acestea să nu intre în vigoare la 1 ianuarie 2024 și să devină, astfel, privilegiu pe viață. Totodată, în contextul deciziei de marți a Curții Constituționale, care spune că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se poate face doar pentru viitor, USR depune proiect de lege pentru scăderea pensiilor speciale în plată la un sfert din pensia minimă din România. „De la 1 ianuarie 2024, se creează o nouă categorie de speciali, cea a baronilor locali, cu mii de foști primari, viceprimari și președinți de consilii județene care vor încasa pensii speciale de peste 600 de milioane de lei în fiecare an. E de ajuns o singură zi să intre în vigoare pensiile speciale pentru aleșii locali, introduse de PSD în Codul Administrativ, și ele ar rămâne pentru totdeauna. 600 de milioane de lei, bani pe…

USR a depus astăzi, 16 august, o solicitare oficială pentru convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, în perioada 17 august – 1 septembrie 2023, pentru reexaminarea proiectului de lege privind pensiile speciale. Amânarea reanalizării proiectului de lege în Parlament reprezintă un semnal clar că PSD și PNL nu vor, de fapt, eliminarea pensiilor speciale. În cererea înaintată astăzi de USR se arată că a trecut mai mult de o săptămână de la publicarea motivării deciziei nr. 467/2023 a Curții Constituționale și se impune reexaminarea de urgență a proiectului de lege privind pensiile speciale. Orice întârziere în adoptarea unei legi care să elimine pensiile speciale pune în pericol accesarea a miliarde de euro din PNRR. „Pe 3 august, prim-ministrul Ciolacu a anunțat convocarea unei sesiuni extraordinare pe tema pensiilor speciale, numai că au trecut două săptămâni de atunci și nu s-a întâmplat nimic. Dacă Ciolacu așteaptă ca experții PSD și PNL care…

Deputatul Nicolae Georgescu, vicepreședinte PSD Argeș susţine că PSD repară nedreptățile din sistemul public. „După anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor, pregătim 𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐮𝐦𝐮𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐜𝐮 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐚𝐫. Gata cu foștii magistrați sau funcționari MAI care se pensionează la 45 de ani și beneficiază atât de pensie, cât și de salariu de la stat. Noile reguli vor stabili faptul că salariații în sistemul public își vor putea continua activitatea, cu acordul angajatorului, doar 3 ani peste vârsta standard de pensionare, de 65 ani, caz în care vor primi doar salariu. Excepția se va aplica unor categorii profesionale precum profesori, cercetători, medici, asistenți sociali și persoanele alese, prin vot, de către cetățeni.”- a anunţat deputatul PSD de Argeş, Nicolae Georgescu. Sursa- PSD Argeş

”Se elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. Va fi sistată și plata celor deja acordate parlamentarilor în trecut. A fi parlamentar ține de vocație, de reprezentarea cetățenilor, de problemele comunității. Preocuparea pentru propria pensie trebuie să fie ultimul lucru la care să te gândești, ca deputat sau senator. Ce a fost până acum, era o inechitate, o discriminare față de persoanele care încasează pensii calculate pe baza contributivității. În plus, este o perioadă grea, cu crize suprapuse și este nevoie de responsabilitate în cheltuirea banilor publici și de solidaritate. Parlamentul trebuia să facă primul acest pas, apoi reforma tuturor pensiilor speciale va continua prin adoptarea legislației necesare. Nu este un capăt de țară pentru parlamentari: pe viitor, la fel ca orice cetățean, vor beneficia de pensie calculată pe baza contributivității. Nimeni nu trebuie să se ferească de contributivitate pentru că milioane de pensii sunt calculate în acest fel.” a declarat Alina…

Cătălin Drulă susţine că sunt 396 de zile de când PSD blochează legea USR de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari. „După 1 an și 31 de zile, a ieșit PSD, prin vocea lui Alfred Simonis, să ne anunțe că depune o lege care, ați ghicit, elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. Asta e definiția ipocriziei. În tot acest timp, cu o Românie într-o criză a scumpirilor, Marcel Ciolacu ne spunea cum foștii parlamentari merită și ei o pensie specială de peste 10.000 de lei. Săptămâna asta putem tăia toate pensiile speciale, nu doar pe ale parlamentarilor. Avem amendamente pentru o reformă reală a sistemului de pensii, așa cum am introdus și în PNRR. Cu banii salvați, vom putea crește salariile profesorilor.”- declară preşedintele USR, Cătălin Drulă.  sursa foto- Cătălin Drulă, Facebook 

Deputatul PSD de Argeş, Nicolae Pavelescu, susţine că la acest moment există soluţii pentru problemele ridicate privind pensiile speciale. Amendamentele aduse proiectului de lege privind pensiile speciale aflat în Parlament, DUPĂ discuțiile de la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene, sunt consistente și sunt menite să asigure îndeplinirea jalonului din PNRR. În esență, se elimină etapizat privilegii care au revoltat pe bună dreptate opinia publică, fără să fie pusă în pericol funcționalitatea unor sisteme critice, precum cel de ordine publică sau cel al apărării naționale ori al justiției. Principalele măsuri vizate sunt: – Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul avut în activitate. – Crește etapizat vârsta de pensionare, până la 65 de ani, la fel ca-n sistemul pensiilor contributive. – Se modifică baza de calcul a pensiei; astfel, începând cu anul 2024 baza de calcul utilizată la calculul pensiei de serviciu va crește eșalonat, de la…

Partidul Umanist Social Liberal solicită formațiunilor politice parlamentare să facă toate eforturile pentru a elimina cu celeritate pensiile speciale, în acord cu angajamentele luate în campaniile electorale. „Considerăm că tot ceea ce înseamnă program electoral sau promisiune de campanie reprezintă un contract al politicienilor cu cetățenii, iar nerespectarea lor reprezintă un afront direct adus românilor care de ani de zile așteaptă desființarea privilegiilor unor categorii profesionale. De mai bine de un deceniu luptăm, în zadar, pentru eliminarea acestei aberații legislative care este, în mod flagrant, discriminatorie. Să nu uităm că această măsură a eliminării pensiilor speciale este un obiectiv asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar de termenul de finalizare al procedurilor ne despart mai puțin de trei luni. Parlamentarii trebuie să dezbată și să voteze de urgență pentru desființarea pensiilor speciale. Potrivit Constituției toți suntem egali și nimeni nu este mai presus de lege. În acest…

„Veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar la veniturile foarte mici trebuie să se plătească taxe mai mici (prin introducerea unui sistem de deduceri). Iată principalele propuneri ale PSD: ✅Supra-impozitarea cu 40% a veniturilor salariale care depășesc salariul președintelui României; ✅Supra-impozitarea pensiilor speciale în două trepte, respectiv cu 40% a ceea ce depășește 9.000 de lei (5 pensii medii nete) și cu 90% a ceea ce depășește 18.000 lei (10 pensii nete); ✅Scăderea impozitării la salariile sub 4.500 lei, astfel încât la salariul minim salariul impozitul să ajungă la 0%; ✅Contribuția pentru Sănătate și Educație, de 0,5% din cifra de afaceri, la companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro.” – a declarat astazi deputatul Psd de Arges, Nicolae Pavelescu.