Tag

primar

Browsing

Guvernul României a alocat comunei Căldăraru, prin programul național Anghel Saligny, suma de 𝟕.𝟖𝟎𝟖.𝟐𝟏𝟕 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 pentru asfaltarea unor drumuri de interes local. “În comuna noastră, ca și în alte localități, infrastructura rutieră este una dintre prioritățile administrației. În localitatea Căldăraru avem mai multe proiecte în derulare și ne apropiem deja de finalizarea unor lucrări de interes local. Sperăm că aceste fonduri pe care le primim din partea Guvernului Nicolae Ciucă, prin programul Anghel Saligny pentru asfaltare dar și prin celelalte programe pe care le avem în derulare să sporim siguranța și gradul de confort al cetățenilor.” – a declarat astăzi 𝐀𝐥𝐞𝐜𝐮 𝐁𝐮𝐢𝐜𝐞𝐚, primarul comunei Căldăraru.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului GEORGESCU MIHAI pentru săvârşirea a două infracţiuni de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual prevăzute de art. 299 alin. 1 din Codul penal şi art. 299 alin. 2 din Codul penal. În rechizitoriul întocmit, în esenţă, s-a reţinut că în perioada 29.10.2021-24.05.2022 inculpatul Georgescu Mihai, în calitate de primar al comunei Călineşti, jud. Argeş, profitând de situaţia de autoritate şi superioritate asupra persoanei vătămate A, angajată în funcţia de agent de securitate în cadrul unei societăţi având ca obiectiv paza Primăriei comunei Călineşti, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins, în mod repetat, favoruri de natură sexuală de la persoana vătămată. Tot în aceste împrejurări, la data de 24.05.2022 inculpatul Georgescu Mihai, în scopul de a o angaja pe aceeaşi persoană vătămată în cadrul Cabinetului primarului, a pretins de la…

„Consiliul Politic Național al PSD l-a desemnat pe Petre Daea să preia portofoliul de ministru al Agriculturii. Ca specialist și fost ministru în același domeniu, Petre Daea cunoaște foarte bine domeniul, știe cum funcționează Ministerul Agriculturii, nu mai are nevoie de timpi de acomodare și are ca obiectiv major dezvoltarea sistemelor de irigații, inclusiv prin modificarea PNRR pentru introducerea finanțării europene în domeniul irigațiilor. Trebuie reamintit că, de fiecare dată când a fost ministru, Petre Daea a găsit soluții pentru combaterea efectelor secetei și pentru asigurarea irigațiilor. În condițiile actuale, în condițiile în care seceta ar putea afecta grav culturile din acest an, este nevoie de un om cu experiență care să găsească rapid soluții și să le implementeze. Mult succes în noul mandat de ministru al Agriculturii, domnule Petre Daea!”- a transmis astăzi Ion Dumitru, președinte ACoR și primar al comunei Albota.

PSD își respectă angajamentul de fi alături de antreprenorii din România și de a-i ajuta în momente dificile,  spune primarul Piteștiului, Cristian Gentea. „Este de salutat faptul că Ministerul Finanțelor a decis prelungirea cu 6 luni a aplicării programului IMM INVEST PLUS care include IMM INVEST, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION, RURAL INVEST! Acesta facilitează accesul la finanţare pentru firmele care se confruntă cu un deficit de lichidităţi necesar realizării proiectelor de investiţii și pentru continuarea activităţii. Peste 10.000 de beneficiari vor avea acces la acest sistem de finanțare pentru putea continua activitatea. Plafonul total al garanțiilor este de 7,5 miliarde de lei lei, iar bugetul granturilor este de peste 182 milioane de euro. Programul va fi implementat în continuare sub forma unei scheme de ajutor de stat în baza căreia se vor acorda garanții și granturi care vor acoperi o parte din costurile de finanțare a…

Primarul comunei Călineşti, Mihai Georgescu, a fost plasat astăzi sub control judiciar, fiind anchetat pentru folosirea abuzivă a funcției  în scop sexual. Acesta nu are voie să comunice cu martorii. Mihai Georgescu este implicat de circa o săptămână într-un scandal cu iz sexual, declanşat de Nicolae Dicu. Nicolae Dicu a publicat o înregistrare, din care se înţelege că primarul Georgescu ar fi condiţionat angajarea fiicei sale, A. Dicu, de anumite favoruri sexuale. Vă recomandăm şi: Primarul Mihai Georgescu: „Sunt eu ultimul bărbat care foloseşte un limbaj mai deocheat ?!?” foto- gândul.ro

Astăzi, primarul comunei Călineşti, Mihai Georgescu, a fost reţinut pentru 24 de ore, în dosarul în care fiica lui Nicolae Dicu, din Călineşti, îl acuză de hărţuire sexuală. Poliţiştii au încadrat acuzaţiile în infracţiunea de  folosire abuzivă a funcției (de primar) în scop sexual: „În ziua de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, conform art. 299 din Codul penal, și au reținut un bărbat de 53 de ani, din Călinești. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, bărbatul în cauză, având calitatea de funcționar public, profitând de situația de autoritate asupra victimei, precum și în scopul angajării pe o altă funcție, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unei angajate aflată în subordine. În ziua de…

Fostul-fost primar al Câmpulungului, Călin Andrei, spunea în prefaţa volumului apărut în seria REGIO- „Câmpulung Muscel, Cetatea Întemeietorilor de ţară”: „Nouă, câmpulungenilor, Bulevardul Pardon, Grădina Publică Merci, zecile de biserici, monumente sau cruci votive, răspândite prin lungul Câmpulung, ne spun în fiecare zi că istoria ne cinsteşte şi ne obligă. Este o onoare să locuim în prima capitală a Ţării Româneşti şi este obligaţia noastră să arătăm lumii frumuseţea şi sfinţenia acestor locuri.” Construcţie, la mare viteză Astfel de aprecieri pălesc din ce în ce mai mult în faţa  amploarei pe care o ia de la o zi la alta scandalul pornit din cauza lucrărilor de construcţie a ceea ce a fost odată, în perioada romantică a Câmpulungului, Bulevardul istoric- Pardon.  Începutul acestei investiţii, de reabilitare a Bulevardului Pardon, a început cu stângul, fostul primar al Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, grăbindu-se să emită o autorizaţie de construcţie care nu avea la…

„Salut elaborarea și adoptarea OUG privind actualizarea prețurilor pentru contractele pe fonduri europene! Este un prim pas în deblocarea situației proiectelor publice finanțate cu bani europeni afectate de creșterea masivă a prețurilor. Această OUG era necesară dat fiind că, din cauza scumpirilor, nu se mai puteau respecta nivelurile de preț stabilite inițial în contracte. Acum, după modelul propus de PSD în programul Sprijin pentru România, care a ajustat deja prețurile pentru proiecte cu finanțare națională, se introduce un mecanism de actualizare a prețurilor cu 15% până la 40% și pentru contractele pe bani europeni. Este un prim demers menit să dea încredere atât constructorilor, cât și autorităților pentru reluarea/continuarea activității pe șantiere și reintrarea în graficul de execuție al proiectelor. Înțeleg că vor urma și alte completări ale cadrului legislativ, în funcție de evoluția situației, dar este important de reținut că actualizările de preț se aplică și retroactiv, pe contractele…