Deputatul PNL de Argeş, Daniel Constantin, a declarat ieri într-o emisiune la Digi TV, în care s-a discutat despre ridicarea imunităţii parlamentare a fostului premier Florin Cîţu, că oamenii vor să ştie cu adevărat ce s-a întâmplat în pandemia Covid. “Nu judecăm, nu vreau să intru pe fond, nu am făcut-o nici cu domnul Cherecheş, nu o fac nici cu această chestiune, pentru că nu aici cred că trebuie făcută justiţia, pentru că este un dosar cu o încărcătură socială imensă. Oamenii vor să ştie ce s-a întâmplat atunci din mai multe puncte de vedere. Unii se temeau că nu avem suficiente vaccinuri, vă amintiţi unii în primele luni nu ştiau cum să ajungă primii pe liste, să se vaccineze mai repede, după care, după câteva luni de zile a apărut şi celebra vaccinare la chiuvetă. Deci lucrurile au fluctuat atunci cu o rapiditate extraordinară, însă înleleg opinia publică, interesul…
Tag




