„Nicio femeie nu trebuie să aștepte să fie bătută pentru a cere protecție. Și nicio femeie nu trebuie să moară pentru ca statul să înțeleagă că era în pericol.” Cu acest mesaj categoric, deputata PNL de Argeş Alina Gorghiu, fostă ministră a Justiţiei, marchează o ruptură definitivă de trecutul în care violența domestică era tratată ca o simplă „problemă de familie”.
- Într-un interviu tulburător și extrem de aplicat acordat interespublic.ro, președinta Comisiei parlamentare „România fără violență domestică” explică pe înţelesul tuturor mecanismele noii Legi a Femicidului și modul în care brățările electronice de monitorizare rescriu standardele de siguranță.
- De la realitatea dură a satelor românești, unde distanța și frica izolează victimele, până la urgența independenței economice și a educației nonviolente în școli, Alina Gorghiu propune o schimbare radicală de paradigmă: statul nu mai trebuie doar să pedepsească agresorii după ce s-a produs o tragedie, ci are obligația absolută de a salva vieți înainte ca abuzul să devină fatal.
Legea introduce și măsuri de protecție a copiilor afectați de femicid
Doamna deputat Alina Gorghiu, violența în familie nu este o problemă privată, ci o realitate dureroasă care lasă urme adânci. Pentru o femeie care trece acasă printr-o situație de abuz și simte că viața îi este pusă în pericol, ce aduce concret nou Legea Femicidului? Cum o protejează statul mai bine acum?
ALINA GORGHIU: „Transmit un mesaj foarte clar: nicio femeie nu trebuie să aștepte să fie bătută pentru a cere protecție. Și nicio femeie nu trebuie să moară pentru ca statul să înțeleagă că era în pericol.
Legea nr. 53/2026, pentru prevenirea și combaterea femicidului, pe care am inițiat-o împreună cu parlamentare din mai multe partide, și pe care am susținut-o în calitate de președintă a Comisiei parlamentare „România fără violență domestică”, reprezintă o schimbare importantă în modul în care statul român tratează violența împotriva femeilor.
Pentru prima dată, România definește femicidul prin lege. Recunoaștem că uciderea unei femei poate fi punctul final al unui lung șir de amenințări, control, umilințe și agresiuni.
Dar legea nu se oprește la definiții. Introduce o abordare bazată pe evaluarea riscului, colectarea sistematică a datelor și analiza cazurilor de femicid, astfel încât instituțiile să poată identifica mai bine semnalele de pericol.
Ce înseamnă, concret, evaluarea riscului? Înseamnă ca autoritățile să nu se uite doar la ultima agresiune, ci la întregul comportament al agresorului: amenințări cu moartea, episoade repetate de violență, tentative de strangulare, acces la arme, încălcarea unor ordine de protecție sau escaladarea agresiunilor după ce femeia a anunțat că vrea să se despartă. Acești factori trebuie analizați împreună, nu izolat. Dacă identificăm mai devreme semnalele de pericol, cresc șansele să prevenim o tragedie.
Iar aici intervine o altă schimbare esențială: colectarea și analiza datelor. Legea prevede colectarea standardizată a informațiilor despre femicid și violențele care îl precedă, începând cu 1 octombrie 2026. Vrem să putem analiza câte femei ucise sesizaseră anterior poliția, câte solicitaseră ordine de protecție, dacă existaseră amenințări repetate, dacă agresorul încălcase măsurile dispuse și cum au reacționat instituțiile.
Nu înseamnă că avem deja toate aceste răspunsuri. Înseamnă că începem să construim instrumentele prin care le vom putea obține. Scopul este să identificăm tiparele de risc și să intervenim înainte ca tragediile să se repete.
O societate responsabilă nu așteaptă ca o femeie să fie ucisă pentru a înțelege că era în pericol!
Nu vreau să mai descoperim, după uciderea unei femei, că existaseră numeroase sesizări și amenințări dar nimeni nu pusese cap la cap toate informațiile.
Am întărit și răspunsul penal. În cazul lovirilor sau al altor violențe asupra unui membru de familie, retragerea plângerii nu mai trebuie să oprească intervenția penală a statului. Este esențial, pentru că multe femei sunt amenințate sau șantajate să își retragă plângerile.
Legea introduce și măsuri de protecție a copiilor afectați de femicid, inclusiv obligații de sesizare imediată a autorităților competente atunci când aceștia rămân fără îngrijire.
Ultimele date ale Poliției Române, pentru primele nouă luni ale anului 2026, arată amploarea fenomenului: 46.741 de fapte penale în domeniul violenței domestice și 116.949 de intervenții ale polițiștilor.
Dintre acestea, 60.071 de intervenții au avut loc în mediul rural. Mai mult de jumătate. Pentru mine, ca deputat de Argeș, această cifră spune foarte mult. O femeie dintr-un sat trebuie să aibă acces la aceeași protecție ca o femeie din Pitești. Distanța până la poliție, lipsa transportului sau teama de reacția comunității nu trebuie să o condamne să rămână lângă agresor.
O societate responsabilă nu așteaptă ca o femeie să fie ucisă pentru a înțelege că era în pericol.”
Tipar de abuz: gelozia obsesivă, supravegherea permanentă, interzicerea contactului cu apropiații, controlul veniturilor, folosirea copiilor pentru a șantaja emoțional victima
Legea vorbește foarte mult despre prevenirea tragediilor înainte ca ele să se întâmple. Care sunt acele semnale de alarmă sau comportamente ale unui agresor care trebuie luate în serios de autorități ca factori de risc?
ALINA GORGHIU: „Violența domestică nu începe întotdeauna cu o lovitură. Uneori începe cu verificarea telefonului, cu interdicția de a merge la serviciu, cu izolarea femeii de familie și prieteni, cu controlul banilor sau cu amenințarea că îi vor fi luați copiii dacă pleacă. Violența nu înseamnă doar vânătăi. Înseamnă și frică, umilință, control și pierderea libertății.
Dincolo de semnele de risc major despre care am vorbit, trebuie să fim atenți la comportamentele care, luate separat, pot părea mai puțin grave, dar care, repetate, arată un tipar de abuz. Mă refer la gelozia obsesivă, supravegherea permanentă, interzicerea contactului cu apropiații, controlul veniturilor sau folosirea copiilor pentru a șantaja emoțional victima.
Un agresor nu devine periculos doar în momentul în care lovește. Uneori, el construiește în timp un mecanism de control din care femeii îi este tot mai greu să iasă.
De aceea, evaluarea riscului trebuie însoțită de pregătirea celor care intră în contact cu victimele: polițiști, asistenți sociali, medici, profesori. Ei trebuie să știe să recunoască semnalele de alarmă și să reacționeze fără să minimalizeze ceea ce li se spune.
Dar prevenția înseamnă și să lucrăm cu persoanele care manifestă comportamente violente. Nu putem încerca să oprim violența intervenind doar asupra victimei. Trebuie să încercăm să schimbăm și comportamentul agresorului.
În România au fost dezvoltate opt centre de consiliere pentru agresori prin proiectul JUSTICE. Este un început, dar avem nevoie de o rețea mai extinsă și de programe specializate care să reducă riscul de recidivă. Acolo unde există dependențe de alcool sau droguri, trebuie să existe și acces la intervenții și tratament specializat.
Aceste programe nu înlocuiesc răspunderea penală și nici măsurile de protecție a victimei. Dar pot contribui la prevenirea unor noi agresiuni. Un comportament violent nu trebuie ignorat până când devine o infracțiune gravă. Trebuie identificat și oprit cât mai devreme.”
Apelaţi 112, pentru pericol imediat și 0800 500 333 – pentru informații, îndrumare și sprijin
„Unde plec cu copiii în miezul nopții și din ce o să trăim?” este una dintre îngrijorările unei femei abuzate. Care sunt primii pași pe care trebuie să îi facă? Unde găsește adăpost și cum sunt protejați copiii?
ALINA GORGHIU: „Aceasta este una dintre cele mai dureroase întrebări pe care le poate pune o femeie. Și aș vrea ca orice cititoare a acestui interviu să rețină două numere: 112, dacă este în pericol imediat și 0800 500 333, linia națională gratuită, disponibilă permanent, pentru informații, îndrumare și sprijin.
Poliția poate emite un ordin de protecție provizoriu atunci când constată un risc iminent. Agresorul poate fi evacuat din locuință, i se poate interzice apropierea de victimă și pot fi dispuse alte măsuri de protecție.
Subliniez ceva foarte important: nu întotdeauna femeia trebuie să fie cea care pleacă de acasă. Legea permite îndepărtarea agresorului.
Dar există și situații în care victima și copiii ei au nevoie de adăpost imediat.
În Argeș există servicii specializate prin DGASPC, inclusiv un centru de primire în regim de urgență pentru victimele violenței domestice și o locuință protejată. Aceste servicii sunt importante pentru că o femeie are nevoie de mai mult decât un acoperiș deasupra capului. Are nevoie de consiliere psihologică, juridică, asistență socială și sprijin pentru a-și reconstrui viața.
Copiii trebuie să beneficieze, la rândul lor, de protecție și servicii adaptate traumelor prin care au trecut. Un copil care asistă la violență în familie nu este un simplu spectator. Este un copil care are nevoie de ajutor.
Mă bucur că Argeșul a făcut recent un pas important în direcția dezvoltării acestor servicii. La 27 octombrie 2026, Consiliul Județean Argeș a aprobat participarea DGASPC Argeș la proiectul VENUS II – AEQUILIBRIUM, destinat dezvoltării serviciilor integrate pentru victimele violenței domestice. Este o oportunitate pentru îmbunătățirea infrastructurii de sprijin, a spațiilor de găzduire temporară și a accesului la consiliere psihologică, juridică, socială și profesională. Voi urmări ca participarea Argeșului la acest proiect să se transforme în servicii concrete, moderne și accesibile pentru femeile și copiii care au nevoie de protecție.
Mai există o problemă pe care nu avem voie să o ignorăm: dependența economică. Imaginați-vă câte femei rămân în relații toxice pentru că nu au un loc de muncă, nu au venituri proprii și nu au unde să plece. Câte mame rămân alături de un partener violent, împreună cu copiii lor, pentru că nu știu unde vor locui și din ce își vor întreține familia. Uneori, cea mai grea întrebare pentru o femeie care trăiește în violență nu este „De ce nu plec?”, ci „Cum voi trăi dacă plec?”.
Protecția fără independență economică rămâne fragilă. De aceea, avem nevoie nu doar de locuințe protejate, ci și de acces la educație, locuri de muncă, calificare profesională și oportunități economice. Și trebuie să găsim soluții practice pentru femeile din comunitățile izolate, care nu au transport sau servicii sociale aproape de casă.
O femeie care cere ajutor trebuie să primească un răspuns clar, rapid și coordonat. Nu trebuie trimisă de la o instituție la alta, în timp ce agresorul o amenință.”
Victimele oricăror forme de violență: fizică, psihologică, hărțuire, online, pot solicita un ordin de protecție
Se vorbește tot mai mult despre extinderea folosirii brățărilor electronice de monitorizare odată cu emiterea ordinelor de protecție. Cum funcționează acest sistem și în ce măsură îi garantează unei victime că agresorul nu se mai poate apropia de ea?
ALINA GORGHIU: „Monitorizarea electronică este una dintre reformele legislative la care țin cel mai mult.
În 2020 am inițiat proiectul care a făcut posibilă introducerea brățărilor electronice în România. Iar în perioada în care am fost ministră a Justiției am promovat Legea nr. 26/2024, care a extins protecția și dincolo de violența domestică, protejând orice victimă, indiferent de relația pe care o are cu agresorul. Astăzi, și victimele oricăror forme de violență (fizică, psihologică, hărțuire, online) pot solicita un ordin de protecție și monitorizarea electronică a agresorului, în condițiile legii.
Sistemul funcționează simplu: agresorul poartă brățara electronică, nu victima. Victima primește un dispozitiv de protecție, iar dacă agresorul încalcă restricțiile stabilite, sistemul poate alerta autoritățile.
Brățara nu este un zid fizic și nu poate garanta sută la sută siguranța. Dar permite identificarea rapidă a încălcării restricțiilor și intervenția poliției.
În primele nouă luni ale anului 2026, la nivel național, măsura obligării agresorului de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere a fost pusă în aplicare în 6.032 de situații. Vorbim despre mii de măsuri concrete de protecție.
Din păcate, ordinele de protecție continuă să fie încălcate. Au fost înregistrate peste 5.200 de fapte de nerespectare a ordinelor de protecție, ceea ce arată că trebuie să folosim mai eficient toate instrumentele disponibile.
Eu susțin extinderea monitorizării electronice și am promovat ideea ca, atunci când instanța interzice apropierea agresorului de victimă, această măsură să devină regula, cu posibilitatea victimei de a o refuza în mod expres și informat.
Nu vreau ca siguranța unei femei să depindă de faptul că, într-un moment de teamă sau traumă, știe sau nu știe să solicite fiecare instrument de protecție la care are dreptul. Protecția trebuie să fie regula, nu excepția.„
Un copil care amenință, umilește sau agresează alți copii trebuie oprit, dar trebuie să înțelegem și ce anume a dus la acel comportament!
Prin Comisia „România fără violență domestică” pe care o conduceți, după adoptarea unei legi atât de importante, credeți că mai sunt necesare și alte măsuri pentru siguranța femeilor și copiilor? Aveți în plan alte proiecte?
ALINA GORGHIU: „Aș începe cu o idee în care cred foarte mult: nu vom combate violența doar prin pedepse mai mari. Trebuie să învățăm să prevenim violența înainte să apară.
Pedeapsa este necesară. Dar când ajungem să o aplicăm, înseamnă că un comportament ilegal sau infracțional s-a produs deja. Cineva a fost agresat, amenințat, umilit, uneori chiar ucis. Pedeapsa este răspunsul statului la răul produs. Prevenția este capacitatea statului de a împiedica producerea acelui rău.
Și cred că aceasta trebuie să fie următoarea mare schimbare în România.
Vreau să dau un exemplu din Marea Britanie, unde am avut recent întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor implicate în combaterea violenței împotriva femeilor. Britanicii și-au asumat un obiectiv ambițios: reducerea la jumătate, în următorii zece ani, a violenței împotriva femeilor și fetelor.
Și au înțeles că schimbarea trebuie să înceapă din școală. Guvernul britanic a anunțat investiții de 20 de milioane de lire sterline pentru programe de prevenire și educație și încă 15 milioane de lire pentru un fond dedicat prevenirii misoginiei.
În școlile din Anglia sunt abordate relațiile sănătoase, respectul, consimțământul, influența misoginiei online, hărțuirea digitală și pericolele imaginilor intime false generate cu inteligență artificială.
De ce contează? Pentru că violența poate începe cu ideea că o fată trebuie controlată, că un băiat are dreptul să o umilească sau că hărțuirea pe internet este doar o glumă.
Dacă nu schimbăm aceste mentalități de la vârste mici, vom continua să intervenim când răul a fost deja făcut.
Și aici vreau să vorbesc despre o problemă concretă din România. În august am adresat Ministerului Educației o întrebare privind introducerea în programele școlare a temelor despre egalitatea de șanse, formele de violență împotriva femeilor și relațiile nonviolente. Am primit răspunsul oficial în septembrie.
Ministerul mi-a explicat că Legea Femicidului a intrat în vigoare după aprobarea noilor programe școlare pentru liceu și că, din acest motiv, nu a fost inițiată modificarea lor pentru anul școlar 2026–2027. Mi s-a mai transmis că asemenea teme pot fi abordate în cadrul unor discipline existente sau prin materii opționale.
Nu este suficient să spunem că despre violență se poate discuta la școală. Trebuie să ne asigurăm că despre ea chiar se discută, în fiecare școală, cu fiecare generație de elevi. Nu putem lăsa educația pentru respect, egalitate de șanse și prevenirea violenței exclusiv la alegerea unui profesor sau la posibilitățile unei unități de învățământ.
Avem nevoie de programe clare, de profesori pregătiți și de materiale adaptate vârstei copiilor. Și avem nevoie de măsuri legislative concrete pentru combaterea violenței în școli.
În Parlament am semnat, împreună cu colegul meu Florin Roman și alți parlamentari, o inițiativă de modificare a Legii învățământului preuniversitar, Pl-x 402/2026, care urmărește creșterea siguranței elevilor și combaterea violenței în unitățile de învățământ. Proiectul prevede consiliere școlară și psihologică pentru copiii aflați în situații de risc, măsuri de monitorizare audio-video în școli, reguli mai stricte privind utilizarea telefoanelor mobile în timpul cursurilor și obligații de sesizare a actelor de violență.
Este o inițiativă care a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social, precum și un punct de vedere favorabil al Guvernului. Proiectul trebuie dezbătut și adoptat cât mai repede pentru că nu ne putem permite să pierdem timp atunci când vorbim despre siguranța copiilor.
Dar camerele video, regulile privind telefoanele și procedurile de sesizare nu sunt suficiente. Avem nevoie de psihologi și consilieri școlari, de intervenție timpurie și de colaborare între profesori, părinți, poliție și serviciile sociale.
Un copil care amenință, umilește sau agresează alți copii trebuie oprit, dar trebuie să înțelegem și ce anume a dus la acel comportament. Dacă intervenim doar prin sancțiune, fără consiliere, riscăm să vedem aceleași comportamente repetându-se.
Trebuie să îi învățăm pe băieți că puterea nu înseamnă control și agresivitate, iar pe fete că gelozia, umilința și controlul nu sunt dovezi de iubire
Violența online nu poate fi ignorată. O fată hărțuită pe internet, amenințată cu publicarea unor fotografii intime sau umilită prin imagini false generate cu inteligență artificială este o victimă care are nevoie de protecție. Trebuie să îi învățăm pe băieți că puterea nu înseamnă control și agresivitate, iar pe fete că gelozia, umilința și controlul nu sunt dovezi de iubire.
Pentru mine, ca deputat de Argeș, educația și prevenția trebuie să ajungă și în comunitățile rurale. De aceea am susținut Caravana „România fără violență”, prin care ducem informația despre drepturi, ordine de protecție și servicii de sprijin mai aproape de oameni. Vreau să continuăm aceste acțiuni, cu implicarea primăriilor, școlilor, poliției, medicilor și asistenților sociali.
Nu putem avea o Românie în care locul în care te-ai născut sau trăiești decide câtă protecție primești. Vreau să schimbăm felul în care vorbim despre violență: să nu ne mai întrebăm doar ce pedeapsă merită agresorul, ci și ce puteam face pentru ca fapta să nu se producă.
Adevărata victorie nu va fi ziua în care vom avea cele mai aspre pedepse. Va fi ziua în care vom avea mai puține victime.”
(Interviu de Graţiela Bâzoi)
sursa foto- Alina Gorghiu
Comments are closed.