Marian Nazat şi-a lansat la Piteşti volumul “Spovedania unui avocat”

• Marian Nazat şi-a lansat la Piteşti volumul “Spovedania unui avocat”

Marian Nazat, la Piteşti:

• „Nu mi-am dorit niciodată să fiu avocat. Mi-am dorit să fiu vânător de criminali”
• „Dobrin a reuşit să-mi schimbe destinul. Să devin ceea ce sunt astăzi”
• „Cât timp am traversat oraşul Piteşti, într-o excursie la Vidraru, mi-am lipit obrazul de geamul autocarului şi îl rugam pe cel de Sus să mi-l scoată în cale pe Dobrin”
• „Decât să stau eu la uşa politicienilor, mai bine să stea ei la uşa avocatului Nazat.”

Ieri seară, joi- 6 noiembrie – Baroul Argeş a organizat la Galeriile Ilfoveanu & Badea conferinţa de lansare a celui mai recent volum scris de cunoscutul avocat Marian Nazat, “Spovedania unui avocat”.

Au participat decanul Baroului, av. Dragoş Andrei Nicolescu, prodecanul Baroului, av. Luminiţa Ioana, avocatul Dan Ioan Panţoiu, dr. Mihaela Stănciulescu- fondatoare a Asociaţiei Puncte de Vedere, un alt invitat special al conferinţei fiind avocatul Florentin Ţuca din cadrul SCA Ţuca Zbârcea & Asociaţii, îndrăgit pentru celebrele emisiuni ale Podcastului “Pe drept Cuvânt”.

Conferinţa a reunit avocaţi, foşti procurori şi foşti judecători, oameni de afaceri care au participat şi la o scurtă sesiune Q&A. În public s-au aflat, de asemenea, omul de afaceri Gheorghe Văsîi, fostul primar Tudor Pendiuc şi Gheorghe Scarlat (CNCD)- din dosarul Publitrans, dosar în care, printre avocaţii apărării, s-au aflat Marian Nazat şi Dan Ioan Panţoiu, ambii specialişti în drept penal.

“Spovedania unui avocat” este o carte nonficţională, bazată pe fapte reale din viaţa avocatului Marian Nazat, fost procuror, totodată un pasionat al fotbalului. Scriitura sa, ca şi în alte volume publicate, este una pe cât de lucidă şi sinceră, pe atât de tăioasă atât din perspectiva avocatului, dar şi a omului Nazat, atunci când vine vorba de lacunele sistemului judiciar: “Ca să-l parafrazez pe Octavian Paler, fiecare zi de proces e o zi de doliu pentru demnitatea umană. Până şi robele actorilor care conduc cortegiul sunt negre. Se oficiază o înmormântare, nu o renaştere. Un eşuat pe promontoriul actului originar este plimbat în văzul mulţimii pe ultimul drum al libertăţii. La capăt, îl aşteaptă carcera. Dezumanizarea.” (citat din vol. Spovedania unui avocat)

Avocatul Dan Ioan Panţoiu este cel care a deschis evenimentul, declarând că, citindu-l pe Marian Nazat, l-a renegat de multe ori, dar mai ales l-a preţuit.

“Marian Nazat este în realitate un romantic incurabil şi un iubitor de frumos, de bine şi adevăr. Scrisul său– o boală nevindecabilă. Tot ceea ce scrie este o provocare universală, definitivă şi irevocabilă. Tot ceea ce scrie este viu. L-am renegat de nenumărate ori citindu-l, dar mai ales l-am preţuit. Marian Nazat este o conştiinţă trează. Avocatul vede omul în toată goliciunea lui, dar avocatul Marian Nazat are curajul să spună că împăratul este gol.”- a spus av. Dan Ioan Panţoiu în deschiderea conferinţei.

În cuvântul său, decanul Baroului Argeş, avocat Dragoş Andrei Nicolescu, a vorbit despre cartea emeritului Marian Nazat pe care a perceput-o drept o confesiune, un act cultural, lansând întrebarea despre cum vede totuşi autorul ideea de adevăr şi justiţie, după ampla sa experienţă de apărător, dar şi ca fost procuror.

Prodecanul Baroului Argeş, av. Luminiţa Ioana, a declarat că “Este mult mai bine să ne plângem de avocaţi decât de lipsa acestora”, explicând, în tonul confesiunilor lansate în carte de către autorul Marian Nazat, cât de necesari sunt avocaţii într-o societate aflată într-o continuă schimbare.

Dr. Mihaela Stănciulescu a declarat că Marian Nazat nu este doar un reputat avocat sau un fost procuror, ci şi un nume în literatură: “Dumneavoastră ne înfrumuseţaţi serile de carte, iar acest lucru este un câştig mai ales de suflet. Sunteţi un nume pentru literatura pe care o scrieţi cu minte, inimă şi suflet”. Aceasta a citat dintr-un alt volum al lui Marian Nazat- “România, la răspântie” – elocvent pentru condeiul critic al acestuia: “Nu de mult am învăţat de la Alexander Zinoviev că în bătălia dintre doi idioţi atotputernici, nu e loc pentru un pitic deştept. Poţi sfârşi băgat la apă, fie de unul, fie de altul, sau de amândoi deodată. Mai bine să te fereşti din drum. Fă-o însă atât de discret încât nimeni să nu dea atenţie ieşirii tale din scenă. (Marian Nazat, România, la răspântie)”

Avocatul Florentin Ţuca a făcut o trecere în revistă a aşa-ziselor “păcate” ale autorului, printre acestea regăsindu-se căsătoria cu Zeiţa Justiţiei, ulterior amorul profund declarat Zeiţei Artei. “O premieră să constaţi că cineva care se spovedeşte admite, ba chiar solicită, devoalarea tainelor spovedaniei în public. Îmi asum misiunea de duhovnic. (…) Cu tact, răbdare, sânge cald, Marian Nazat a omorât multe inimi de cititori. Îi doresc să fie pedepsit cu misiunea de a comite din nou păcatele ca să aibă cât mai multe motive de căinţă şi de o altă spovedanie întru mântuire. Să rămână la fel de lucid, aspru şi critic în faţa manipulărilor istorice, la fel de lacom în faţa frumosului artistic şi literar, să trăiască şi să cultive mai departe cu al său talent triplul amor pentru avocatură, literatură şi fotbal. Şi, să mai omoare în continuare inimi, dar să se întoarcă mereu la locul faptei.”- a spus av. Florentin Ţuca, fondator al SCA Ţuca Zbârcea & Asociaţii, autor al Podcastului “Pe drept Cuvânt”.

În luarea sa de cuvânt, Marian Nazat a ţinut să împărtăşească una dintre cele mai frumoase amintiri ale sale legate de Piteşti, în special de Nicolae Dobrin, despre care a spus că i-a schimbat destinul. Era în clasa a V-a, când a plecat cu şcoala într-o excursie la Barajul Vidraru, iar visul său a fost să-l întâlnească în drum pe Nicolae Dobrin:

Marian Nazat: “Cât timp am traversat oraşul Piteşti, mi-am lipit obrazul de geamul autocarului şi îl rugam pe cel de Sus să mi-l scoată în cale pe Dobrin. Mă uitam la fiecare bărbat de pe trotuar, doar o fi Dobrin. N-am avut norocul ăsta. L-am văzut târziu la Turnu Măgurele, este un moment de destin. Eram fotbalist, terminasem liceul, aş fi vrut să merg la Facultate, la Drept, dar îmi era greu să renunţ la fotbal. FC Argeş a venit la Turnu Măgurele. Echipa în care jucam era a unui avocat – singura echipă din România patronată de o perosană fizică. Din păcate, autorităţile locale nu au fost de acord să jucăm. L-au izgonit pe Dobrin şi pe întreaga echipă, antrenor era Florin Halagian. Idolii au fost alungaţi din oraş, escortaţi de Miliţie, iar în toamna lui 1982, echipa mea a fost desfiinţată. Din acel moment, m-am apucat serios să învăţ carte pentru examenul de admitere la Drept. Dobrin a reuşit să-mi schimbe destinul. Să devin ceea ce sunt astăzi.”

Mărturisiri ale avocatului Marian Nazat, în cadrul evenimentului de la Piteşti: 

Nu mi-am dorit niciodată să fiu avocat

“Nu mi-am dorit niciodată să fiu avocat. Dacă cineva mi-ar fi spus că o să ajung avocat, îl afuriseam şi îl trimiteam de unde venise. Sigur, era perioada aceea până în 1989, când avocatul era un accesoriu în justiţia de atunci. Era o perioadă în care avocatul avea prea puţine drepturi procesuale, când avocatul conta foarte puţin.”

Mi-am dorit să fiu vânător de criminali

“Mi-am dorit să fiu procuror, să fiu vânător de criminali, mi-am dorit nespus. Visul mi s-a împlinit. În 1990, după evenimentele din 1989, am putut să mă transfer de la Turnu Măgurele în Bucureşti şi acolo am început cariera de procuror. Sigur, atunci avocaţii începuseră să iasă la rampă, gălăgioşi. Vă amintiţi de Viorel Dumitrescu, de Mircea Stănculescu. Erau persoane care, sigur, îşi trăiseră frustările de până în 1989 şi încercau să recupereze un timp pierdut. Uşor, uşor, avocatura se redresa”.

Justiţia este ca apa, rupe numai acolo unde digul este slab

“Încerc să fiu un mărturisitor al tuturor experienţelor trăite în avocatură şi în procuratură. Mă întrebaţi ce este justiţia. Cred că definiţia cea mai bună mi-a dat o un avocat în vârstă, care mi-a spus: “justiţia este ca apa, rupe numai acolo unde digul este slab”. La capătul experienţei pe care am adunat-o, cred că asta este definiţia cea mai bună dată justiţiei. Mencius (filosof chinez confucian) spunea că acolo unde există voinţa de a condamna, există şi probe. Or, ce am remarcat în aceşti ultimi 20 de ani, este că în justiţia penală, organizată pe dispozitive de siguranţă, a existat voinţă de a condamna cu ghiotura, mai puţin probe. Din fericire, în ultimii trei-patru ani, am simţit o normalizare a justiţiei. Sper ca ea să continue, în ciuda dorinţei preşedintelui care vrea ca, din nou, Serviciul de Informaţii Român să producă probe. Mă sperie o astfel de solicitare.”

Dictonul – Să piară o lume, numai să se facă dreptate – m-a speriat dintodeauna

“Mă întreba domnul decan despre adevăr. Juristul trebuie să se subordoneze doar adevărului judiciar. Adevărul absolut nu poate fi cunoscut de nimeni. Noi, participanţi la actul de justiţie, suntem limitaţi la nişte probe. Adevărul judiciar rezultă doar din acele probe, ne place sau nu, acesta este adevărul. Dictonul – Să piară o lume, numai să se facă dreptate – m-a speriat dintodeauna. Mă mir că el este pe buzele multor jurişti.”

Despre avocat

“Avocatul este omul care este înjurat, hulit, de propriul client, în momentul în care pierde cauza şi este iarăşi boscorodit de către acelaşi client, atunci când câştigă. Pentru că spune “oricum, eu aveam dreptate şi i-am mai plătit şi onorariu”.

Decât să stau eu la uşa politicienilor, mai bine să stea ei la uşa avocatului Nazat!

“Între turul unu şi turul doi al alegerilor prezidenţiale de atunci, într-o seară de joi, Ion Caramitru care era factotumul Alianţei Civice, m-a sunat şi mi-a spus – “Domnul preşedinte, Emil Constantinescu, ar vrea să facă un clip electoral cu dumneavoastră pentru bătălia finală”. I-am spus – “nu se poate” – sunt procuror. “Dar puteţi veni să stăm de vorbă?” “Cu mare drag”, am răspuns. M-a sunat şi mi-a spus că o să ne vedem în doi pentru că preşedintele pleca la Satu Mare. Sâmbătă, m-am dus la Uniter şi patru ore am stat de vorbă cu Ion Caramitru. Mi-a spus cam tot ceea ce dorea să facă dacă va câştiga Emil Constantinescu şi dacă vor avea guvernul propriu. Şi a început să mă întrebe pe cine văd eu ministru al Justiţiei, pe cine văd procuror general. Şi atunci am avut o revelaţie. Era prima dată când mi-am dat seama că un procuror general sau un ministru al Justiţiei nu este pus de sistemul pe care urmează să-l conducă, ci de factorul politic. Eram atât de absorbit de munca pe care o făceam, încât habar nu aveam că politicienii decid totul. Mi-am dat seama că dacă accepţi o funcţie, vei primi şi foaia de parcurs de la politicienii care te numesc. Mi-am dat seama atunci că orice funcţie durează puţin, că poţi ajunge în situaţia procurorului general sau a celorlalţi şefi care ajungeau să fie alungaţi ca nişte rău-făcători. Şi mi-am zis: decât să stau eu la uşa politicienilor, mai bine să stea ei la uşa avocatului Nazat. Aşa am plecat eu din Parchet. A fost cea mai înţeleaptă decizie pe care am luat-o în viaţa mea.”

În perioada de circa un deceniu în care a fost procuror, Marian Nazat a instrumentat dosare celebre, precum dosarul asasinării lui Ioan Luchian Mihalea și al tragediei din 1995 de la Balotești, în care 60 de oameni şi-au pierdut viaţa după ce un Airbus Tarom cu destinaţia Belgia s-a prăbuşit la nici două minute de la decolarea din Otopeni.

Ca avocat, a devenit unul dintre cei mai respectaţi apărători din România în cauzele de drept penal. Una dintre marile sale bucurii este că avocatura i-a oferit şansa de a scrie aşa cum nu ar fi putut-o face dacă ar fi rămas procuror, având în vedere că magistraţii au voie să publice, conform legii, doar lucrări de specialitate. 

Graţiela Bâzoi