Piteştenii continuă să se revolte pe reţelele de socializare, din cauză că pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, nu au mai avut ocazia să participe, cum obişnuiau în fiecare an, la parada militară organizată de Garnizoana Piteşti. În acest an, parada nu a mai avut loc în centrul Piteştiului, unde s-a montat patinoarul, ci pe bulevardul Nicolae Dobrin, în vecinătatea Cimitirului Eroilor, unde tot în fiecare an, de 1 Decembrie, au loc depuneri de coroane şi slujba religioasă, în prezenţa oficialităţilor judeţului.

Aşadar, în acest an, ceremoniile dedicate Zilei Naţionale şi parada militară au avut loc în aceeaşi locaţie, dar marea încurcătură a apărut din cauza programului care a fost menţinut ca şi în anii trecuţi. “Vă informăm că în data de 1 Decembrie, de la ora 9.00, la Cimitirul Eroilor din Pitești va avea loc ceremonia militară și religioasă cu ocazia Zilei Naționale a României. Începând cu ora 10.00, pe Bulevardul Nicolae Dobrin se va desfășura parada militară și îi invităm pe argeșeni să sărbătorim împreună Marea Unire!” – a fost anunţul mediatizat de Prefectura Argeş, cu câteva zile înainte de Ziua Naţională.

Aflând că parada începe la ora 10, acesta fiind şi momentul cel mai îndrăgit de 1 Decembrie, piteştenii au ajuns pe Bulevardul Dobrin în jurul acestei ore sau chiar cu zece, cincisprezece minute mai devreme. Spre dezamăgirea lor, oamenii au constatat că parada militară se încheiase înainte de a începe, conform programului, iar copiii nu mai aveau la ce să asiste. Supărările au izbucnit pe reţelele de socializare, autorităţilor judeţului fiindu-i reproşat faptul că nu sunt în stare să organizeze cum trebuie cea mai frumoasă manifestare militară şi că şi-au bătut joc de cetăţeni.

locţiitor comandant Garnizoana Pitesti, col Gabriel Chilău

Evenimentele ocazionate de Ziua Naţională sunt organizate de Prefectura Argeş şi Garnizoana Piteşti. La festivitatea din acest an a participat din partea Garnizoanei, şeful de stat major Radu Muşat, acesta fiind delegat de către locţiitorul unităţii militare, colonel Gabriel Chilău, care nu a putut participa din motive de sănătate. Comandantul Garnizoanei, colonel Ionuţ Raul Ilinca, nu a participat nici dumnealui la festivitate, pentru că se află în concediu. Potrivit declaraţiilor oferite Gherilei de către locţiitor colonel Gabriel Chilău, comandantul Garnizoanei- Ionuţ Raul Ilinca l-a informat pe prefectul Radu Perianu că în acest an ceremonia şi parada militară vor avea loc în aceeaşi locaţie, pe Bulevardul Nicolae Dobrin, şi că va fi o singură activitate, nu două ca în anii trecuţi. “În planul iniţial, până să se monteze patinoarul în centrul oraşului, erau două activităţi distincte. La ora 9, depuneri la coroane la Cimitirul Eroilor iar la ora 10 paradă militară în centrul oraşului, cum a fost în fiecare an. Deci două activităţi. Ei, acum, informându-ne de faptul că nu mai putem să mai organizăm parada militară în centru, am făcut o singură activitate. Noi le-am comunicat. Iar domnul colonel Muşat Radu mi-a spus că era în birou la domnul comandant Ilinca, care l-a sunat pe domnul prefect, şi l-a rugat să modifice şi să mediatizeze programul, noul program. Am înţeles că Primăria a mediatizat că nu va mai fi decât o singură activitate sus la Nicolae Dobrin. De aceea a apărut această nepotrivire de oră. Nu aveam cum şi nu era logic să stăm cu trupele militare, să ne uităm, să mâncăm sendvişuri şi să aşteptăm ora 10 să începem parada, dacă eram în aceeaşi locaţie, adică pe strada Nicolae Dobrin. ”- a declarat locţiitorul comandantului Garnizoanei Piteşti, colonel Gabriel Chilău pentru Gherila.

Într-adevăr, Primăria Piteşti a mediatizat evenimentul de Ziua Naţională, cu programul modificat, în sensul că activităţile încep la ora 9, pe strada Nicolae Dobrin: “Vineri, 1 Decembrie, suntem invitați să participăm la festivitățile religioase și militare, organizate de Garnizoana Pitești, pentru a marca Ziua Națională a României. Ceremoniile militare și religioase, cu depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor, vor începe la ora 9.00, urmând ca apoi să se desfășoare paradă militară pe strada Nicolae Dobrin!”- a anunţat municipalitatea. Cu toate acestea, oamenii au luat de bună ora 10 popularizată de Prefectura Argeş.

Ora nu a fost respectată. Garnizoana întocmeşte programul, iar prefectura o aprobă. Programul a fost popularizat, invitaţii făcute conform programului care nu ştiu de ce nu s-a respectat. Voi afla şi cine nu a respectat programul şi ce măsuri s-au luat ca urmare a nerespectării programului. Am fost informat de Garnizoană că, fiind montat patinoarul în centrul Piteştiului, mă roagă să schimbăm locaţia festivităţii la stadionul Nicolae Dobrin. Adică, ceremonia de depunere coroane şi slujba religioasă la cimitirul Eroilor, iar parada militară pe Bulevardul Nicolae Dobrin. Am fost de acord. Dar programul nu a fost modificat, a rămas acelaşi, ora 9 depunere coroane, ora 10 parada militara. Noi când ne-am dus acolo, am ştiut că de la momentul terminării festivităţii şi până la momentul paradei este o pauză de aproximativ o jumătate de oră, plus- minus. Asta a ştiut toată lumea de acolo.” – ne-a declarat prefectul Radu Perianu. Prefectul ne-a mai declarat că ieri, 4 decembrie, a făcut adresă către Garnizoana Piteşti, în care cere explicaţii de ce nu a fost respectat programul aprobat şi mediatizat. (Graţiela Bâzoi)

foto slider- parada militara 1 Decembrie 2023, bdul Nicolae Dobrin 

 

Write A Comment