Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Marius Nicolaescu, suspectat de DNA că ar fi oferit date nepublice în afacerea caselor pentru DGASPC

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

DNA a anunţat astăzi că procurorii au dispus astăzi anchetarea lui Marius Nicolaescu, vicepreşedinte al Consiliului Judean Argeş, pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Este vorba de dosarul în care DNA face cercetări legate de achiziţia unui număr de cinci case de către DGASPC Argeş.

Detaliile aici: DNA verifică achiziţiile imobiliare din proiectele “Centru Respiro” şi “Locuinţe Protejate”, derulate de DGASPC Argeş!

Marius Nicolaescu are calitatea de suspect.

În ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2022, în contextul realizării proiectelor „Locuințe protejate – siguranță și îngrijire Argeș ”, „Centru de criză pentru persoane adulte cu dizabilități” și “Centru Respiro pentru persoane adulte cu dizabilități”, ce vizau achiziția de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș (D.G.A.S.P.C.) Argeș a unor locuințe destinate persoanelor vulnerabile, suspectul Nicolaescu Marius-Florinel, în calitatea menționată mai sus, ar fi comunicat unor oameni de afaceri mai multe informații nedestinate publicității referitoare la:

– modul de compartimentare al viitoarelor imobile care urmau să fie achiziționate,

– prețul care va fi oferit pentru fiecare imobil,

– perioada în care urmau să fie făcute achizițiile (în cursul anului 2023),

– modalitatea de achiziție.

În contextul menționat mai sus, în cursul anului 2023, conducerea D.G.A.S.P.C. Argeș, beneficiind de ajutorul suspectului Nicolaescu Marius-Florinel, ar fi achiziționat de la o societate comercială administrată de una din persoanele cărora li se divulgaseră aceste informații, cu încălcarea prevederilor legale și la prețuri supraevaluate, un număr de cinci clădiri destinate persoanelor vulnerabile, în condițiile în care acestea nu erau finalizate și nu erau racordate la rețelele de apă, gaze și canalizare.

Prin aceste demersuri, a fost cauzat un prejudiciu D.G.A.S.P.C. Argeș de până la 3.550.000 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru societatea omului de afaceri, beneficiar al informațiilor nedestinate publicității.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Suspectului Nicolaescu Marius-Florinel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, a anunţat astăzi DNA printr-un comunicat de presă.

Write A Comment