Tag

Ceasul iubirii

Browsing

Îndrăgita vedetă de televiziune Marina Almășan vine weekend-ul acesta la Pitești, pentru lansarea volumului „Ceasul iubirii. Cei 16 ani ai mei alături de Victor Socaciu”, la Festivalul de C’Arte, în cadrul târgului de carte „Triunghiul Cunoașterii, carte lectură, bibliotecă”, organizat de Biblioteca Județeană Dinicu Golescu. Evenimentul are loc sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 12.00, în sala de conferințe a bibliotecii. Volumul, publicat de editura Corint, nu este o simplă carte, ci un volum-mărturisire, o declarație de suflet a scriitorului. „Țineți în mână nu doar o simplă carte. Țineți în mână 16 ani din viața mea. 16 ani pe care i-am respirat în preajma unui mare artist, care mi-a cerut cândva, parcă într-o altă existență, să-i fiu alături până la moarte. Dar îi voi fi chiar și dincolo de ea, prin această carte. Cartea este despre iubire, despre greșeală și despre neiertare. Dar, mai ales, despre IUBIRE”, scrie Marina Almășan. Titlul…